The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Experiențe împachetate în hârtie de cadou la Târgul de Crăciun online al freelancerilor, organizat de NO.MAD Talks

Articol / 09 Dec 2020 / The Institute
  • Experiențe împachetate în hârtie de cadou la Târgul de Crăciun online al freelancerilor, organizat de NO.MAD TalksANTIGRAM
1/1
 NO.MAD Talks propune ca, în 2020, cadourile de sărbători să fie unele nu doar memorabile, dar să și dăruiască momente, inspiraţie, oportunităţi de creştere personală sau profesională și, nu în ultimul rând, timp. Astfel a apărut Târgul de Crăciun online al freelancerilor, care se va desfășura online, pe site-ul NO.MAD Talks, până pe 7 ianuarie și care reunește pachete de produse și servicii oferite de freelancerii și de antreprenorii din comunitate.

Cadouri care ajută oameni și business-uri să crească

Anul 2020 ne-a provocat să realizăm ce contează mai mult pentru noi și ne-a arătat cum să găsim rezolvări rapide la încercări prin care nu bănuiam că vom trece. Acum, de Crăciun, NO.MAD Talks mai propune un exercițiu de imaginație și de acțiune: cum ar fi să înlocuim cadoul tradițional cu unul care îl poate ajuta pe prietenul antreprenor să-și crească afacerea, pe mama care a devenit pasionată de artă, pe tatăl care și-a descoperit un nou talent în pandemie sau pe prietena din copilărie care poate are nevoie de un curs de nutriție sau de business coaching?

Fie că e vorba de ședințe de dezvoltare personală sau poate de terapie, masaj după orele de lucru de acasă, un pachet de articole pe blog sau de ad-uri pe Facebook, audit SEO sau servicii de optimizare online, o masă de Crăciun îmbelşugată sau multe dimineți cu cafea bună, aceste cadouri îi pot ajuta pe cei dragi să fie mai bine şi să le meargă mai bine.

Ateliere de muzică pentru copii, colinde pe Zoom, haine și accesorii de designer, delicatese, articole pe blog și sesiuni de dezvoltare personală

Târgul de Crăciun al freelancerilor este primul târg online unde freelancerii oferă servicii şi produse împachetate în experienţe cu sens, utile şi valoroase. Artista Mădălina Pavăl a gândit un concept de ateliere despre rădăcini, tradiții, jocuri și cântece pentru cei mici. Designerii din spatele HappyFriday, AWE. Fashion. Stories și Maria Amelian, sub umbrela Happy Together, au pregătit o serie de pachete ce îmbină hainele și accesoriile de designer pentru toate ocaziile și toate gusturile. Antrenorul de comunicare constructivă Nae Șovăială pune la bătaie 4 antrenamente argumentative pentru cei cărora le e greu să navigheze conversațiile dificile. Fotografa Delia Șimon oferă ședințe foto profesionale de produs sau de brand personal la prețuri speciale. Colectivul de actori Colind Express bat la ușa de pe Zoom să colinde toată familia, oriunde în țară sau în lume s-ar afla.

Mai sunt disponibile în târg coșuri cu dulceață delicioasă pentru dimineți cu energie, sesiuni de consultanță psihologică pentru reducerea neliniștilor și pachete de articole pe blog și postări în social media, de studiat, ales și rezervat pentru acasă direct la freelancerii și antreprenorii care le oferă.

De asemenea, vor mai fi adăugate ședințe de masaj și de consiliere în organizarea casei, sesiuni de business coaching, filme de artă pentru serile reci de iarnă și pachete de delicatese pentru mesele de sărbătoare, care să lase mai mult timp pentru împodobirea bradului alături de cei dragi.

Înscrierile sunt deschise în continuare la Târgul de Crăciun online al freelancerilor și se pot face aici.

Parteneri media: Radio Guerrilla, Iqads, Start-up.ro, The Institute, Igloo, PRwave, Iqool, Zile și Nopți, The Trends, Munteanu, Kreatoria, România Pozitivă, Feeder.

Despre NO.MAD Talks

NO.MAD Talks este un proiect ce încurajează oamenii să lucreze pe cont propriu, să-și descopere pasiunea și să o transforme în job. Primul eveniment a avut loc în iunie 2018 și a pornit de la inițiativa Iunietei Sandu, care și-a dorit să crească comunitatea de freelanceri și antreprenori din București. În aprilie 2020 a luat naștere Kind Market, platforma de schimb de servicii și produse între freelanceri și antreprenorii locali, proiect menit să aducă împreună și să faciliteze colaborarea între două categorii complementare, menite să se apropie și să își aducă valoare împreună. Printre inițiativele recente ale proiectului NO.MAD Talks se afla și Healthy Freelancer, un concept foarte necesar, ce adună momentant primele pachete de asigurări medicale gândite special pentru freelanceri, urmând să fie adăugate discounturi și pachete în zona de sănătate fizică și mentală.