Cei mai interesanți perfomeri din Polonia vor urca pe scena Centrului Naţional al Dansului din Bucureşti (CNDB) în cadrul celei de-a 4-a ediții a Festivalului „News from Polska”, care va avea loc în perioada 8-13 octombrie 2019.
Organizat din doi în doi ani, festivalul poartă, în acest an, subtitlul „Teritoriile Coregrafiei”. Reprezentațiile și performance-urile alese pentru programul „News from Polska” sunt o selecție a celor mai noi realizări ale tinerilor artiști polonezi. Spectatorii vor găsi printre acestea și exemple ale artei moderne, care nu-și neagă originile și aduce un omagiu maeștrilor săi.
„În timpul festivalului News from Polska veți putea vedea șapte performance-uri, de la cele cu un text bogat până la reprezentații exlusiv vizuale", afirmă Agnieszka Skieterska, directorul Institutului Polonez din București, care este inițiatorul festivalului. „Axa ediției de anul acesta și punctul său principal va fi spectacolul Cea de-a doua natură, inspirat de personalitatea Polei Nireńska, remarcabilă dansatoare poloneză avangardistă din perioada interbelică și artistă de origine evreiască care a supraviețuit Holocaustului, iar după război a condus școala de dans din Statele Unite, unde a murit tragic. Nireńska a fost, de asemenea, soția lui Jan Karski, unul dintre eroii celui de-Al Doilea Război Mondial, omul care, în calitate de curier al autorităților poloneze din emigrație, a fost primul care i-a informat pe liderii occidentali, inclusiv pe președintele Statelor Unite, despre Holocaust. Cea de-a doua natură îi invită pe spectatori să reflecte asupra Exterminării contemporane într-un mod cu totul surprinzător", adaugă Agnieszka Skieterska.
Festivalul de la CNDB va debuta marți, 8 octombrie, cu performance-ul „Thriller”, al cărui autori - Paweł Sakowicz și Anna Smolar – vor prezenta, într-o manieră extrem de dinamică și atrăgătoare pentru spectatorul contemporan, o zi din viață, din perspectiva corpului nostru.
Paweł Sakowicz, pe care spectatorii îl vor vedea pe scenă alături de Sonia Roszczuk, este unul dintre cei mai apreciați dansatori și coregrafi contemporani din Polonia. În 2016 a fost nominalizat la prestigiosul premiu polonez „Paszport Polityki” (de la numele săptămânalului socio-politic „Polityka”) pentru „carisma scenică plină de ironie și umor”.
Anna Smolar, regizoare de teatru, a primit în același an, 2016, „Paszport Polityki”. Este cunoscută drept una dintre cele mai talentate artiste ale generației tinere. A colaborat cu regizori celebri, precum Krystian Lupa, Jacques Lassalle sau Andrzej Seweryn.
În cea de-a doua zi a festivalului, miercuri, 9 octombrie, la CNDB va fi prezentat performance-ul „Perechea nr. 1” de Katarzyna Gorczyca și Oskar Malinowski, dintr-o perspectivă plină de umor și ironie despre nevoia de a fi „cel mai” în lumea coregrafiei și a dansului. Aceste experiențe pot fi, totuși, atribuite multor altor domenii din viața noastră.
Joi, 10 octombrie, Teatrul de Dans din Lublin va interpreta, la București, perfomance-ul „Stalking Paradise”, sub îndrumarea duetului norvegiano-estonian de coregrafi Roosn și Flak. Dansatorii, făcând apel, printre altele, la „Stalker” de Andriej Tarkowski, pun întrebări despre sursele credinței într-un sens larg și neînțelegerile care izvorăsc din aceasta.
Weekend-ul festivalului va începe vineri, 11 octombrie, cu spectacolul „Cea de-a doua natură” de Agata Siniarska și Karolina Grzywnowicz. Punctul de plecare pentru acest performance este viața și opera Polei Nireńska (1910-1992), care, deși întreaga viață a fost cu un pas înaintea naziștilor și a supraviețuit celui de-Al Doilea Război Mondial, nu s-a eliberat de trauma Holocaustului.
Exterminarea, care a devenit o experiență-limită pentru om, s-a dovedit a fi, deopotrivă pentru mediul natural, un eveniment major. Natura este astăzi martorul și obiectul aspirațiilor omenești distructive. Autorii „Celei de-a doua naturi” compară distrugerea mediului cu exterminarea contemporană. În proiectul acestora, coregrafia devine un mod corporal de a cultiva istoria. Contextul acestei povești va fi instalația-grădină, situată în curtea CNDB. Plantele care vor apărea urmează a fi supuse unor practici din perioada Exterminării, precum selecția și ordonarea, care fac inevitabil parte din crearea grădinii sau din alegerea anumitor specii.
Agata Siniarska este o artistă cunoscută deopotrivă în România, unde performance-ul ei „Mothers of Steel”, pregătit împreună cu Mădălina Dan, a fost prezentat, printre altele, la una dintre edițiile anterioare „News from Polska”.
Sâmbătă, 12 octombrie, pe iubitorii de dans și coregrafie îi așteaptă chiar două reprezentații: „Arcașele” de Agnieszka Kryst și „Slowstepper - On the Edge of Survival” de Hygin Delimat. Primul dintre acestea este inspirat de sculpturile din Bydgoszcz, care sunt astăzi dublu simbol al orașului: monumentul clasic al Arcașelor, de Ferdinand Lepcke, din 1908, ce se găsește în fața Teatrului Polonez din Bydgoszcz și sculptura lui Marcin Jagodziński-Jagenmeer, dezvăluită în 2013 în fața Operei Nova. Pentru ambele sculpturi, artiștii au avut modele a căror identitate nu este cunoscută exact astăzi. Relația complicată dintre artist și muza sa, caracterul politic al canoanelor estetice și potențialul sculptural al trupului au devenit pentru coregrafa Agnieszka Kryst motivația de a trata mișcarea ca pe un instrument de emancipare.
La rândul său, „Slowstepper - On the Edge of Survival” este o analiză coregrafică a factorilor de supraviețuire a omului prin intermediul mișcării și al împingerii corpului uman la limitele rezistenței – la pragul existenței sale fizice.
Festivalul „News from Polska” se încheie duminică, 13 octombrie, cu reprezentația „Eva și El” de Iwona Olszowska și Paweł Konior. Spectacolul va fi o improvizație în timp real, făcând referire la personajele Adam și Eva. Iwona Olszowska este dansatoare și improvizatoare cu bogate realizări și spectacole la numeroase festivaluri internaționale. Paweł Konior este performer, dansator și profesor de dans. A studiat la Experimental Academy of Dance din Salzburg, iar atelierul personal de dans și l-a perfecționat în Olanda, Belgia și Polonia.
Organizatorii festivalului „News from Polska” sunt Institutul Polonez din București și Centrul Naţional al Dansului (bd. Mărășești nr. 80-82), în a cărui clădire se vor desfășura toate reprezentațiile. Proiectul „Teritoriile Coregrafiei” este organizat de Institutul Adam Mickiewicz în colaborare cu Institutul de Muzică și Dans, Centrul de Cultură din Lublin și Art Stations Foundation. Proiectul „Teritoriile Coregrafiei” face parte din programul cultural internațional coordonat de Institutul Adam Mickiewicz și realizat în cadrul Programului Multianual NIEPODLEGŁA pentru anii 2017-2022.
Cofinanțat din fondurile Ministerului Culturii și Patrimoniului Național din cadrul Programului Multianual NIEPODLEGŁA. Biletele costă 35 lei / 20 lei (reduse) și vor fi disponibile online, pe pagina www.kompostor.ro sau la Sala Stere Popescu de la Centrul Național al Dansului din București (bd. Mărășești nr. 80-82), înainte de începerea fiecărui spectacol.
PROGRAMUL FESTIVALULUI „NEWS FROM POLSKA” 2019:
8 octombrie (marți), 19.30 – reprezentația „Thriller” (regie/coregrafie: Paweł Sakowicz/Anna Smolar)
Extra info și bilete: https://www.kompostor.ro/10672
9 octombrie (miercuri), 19.30 – reprezentația „Perechea nr. 1” (concept: Katarzyna Gorczyca/Oskar Malinowski)
Extra info și bilete: https://www.kompostor.ro/10676
10 octombrie (joi), 19.30 – reprezentația „Stalking Paradise” (Teatrul de Dans din Lublin, concept și coregrafie: Külli Roosna/Kenneth Flak)
Extra info și bilete: https://www.kompostor.ro/10677
11 octombrie (vineri), 19.30 – reprezentația „Cea de-a doua natură” (concept: Agata Siniarska/Katarzyna Wolińska/Karolina Grzywnowicz)
Extra info și bilete: https://www.kompostor.ro/10678
12 octombrie (sâmbătă, foaier), 18.00 și 20.00 – reprezentația „Arcașele” (concept și coregrafie: Agnieszka Kryst)
Extra info și bilete: https://www.kompostor.ro/10681
https://www.kompostor.ro/10689
12 octombrie (sâmbătă, Sala Stere Popescu), 19.00 – reprezentația „Slowstepper - On The Edge Of Survival” (concept: HYGIN DELIMAT)
Extra info și bilete: https://www.kompostor.ro/10684
13 octombrie (duminică), 19.30 – reprezentația „Eva și El” (concept: Paweł Konior/ Iwona Olszowska)
Extra info și bilete: https://www.kompostor.ro/10687