The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Noaptea Albă a Galeriilor, în 12 orașe

News / 22 Sep 2017 / INSTITUTE.RO
  • Noaptea Albă a Galeriilor, în 12 orașe
1/1
Noaptea Albă a Galeriilor va avea loc vineri 6 octombrie 2017, începând cu orele 19:00 și până la ora 3:00 în galerii de artă, spații alternative, huburi creative și ateliere de artist din 12 orașe din România: București, Arad, Baia Mare, Brașov, Cluj Napoca, Craiova, Iași, Petrila, Reșița, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara. 
Expoziția Diploma 2017 (organizată de The Institute la Palatul Știrbei) va face parte din programul evenimentului.
  
Expoziția - focus NAG 2017, “O călătorie spre buricul pământului”
 
Petrila va face parte din programul NAG începând cu acest an în mod excepțional datorită proiectelor culturale realizate prin efortul susținut din ultimii zece ani al unui colectiv de artiști, arhitecți, scriitori, poeți, muzicieni și actori ale căror intervenții au salvat de la demolare unul dintre cele mai importante monumente de patrimoniu industrial din România - mina Petrila. 
Cu această ocazie specială, anul acesta va avea loc Expoziția - focus NAG Petrila în București.
Încăperile Rezidenței BRD Scena 9 vor găzdui în perioada 6 octombrie - 5 noiembrie instalații și intervenții în al căror traseu publicul va descoperi fragmente din trei muzee unice: Muzeul Mamei, Muzeul Instalatorului Român și Colonia Literară Petrila (Casa memorială I. D. Sîrbu), o expoziție care va putea fi vizionată doar la lumina lanternei sau o arhivă impresionantă de fotografie cuprinsă în structura unei instalații interactive. “O călătorie spre buricul pământului” este o expoziție coordonată curatorial de artistul Ion Barbu, ale cărui intervenții vor fi completate de invitații săi: Mihai Barbu, Cătălin Crețu și Andrei Dăscălescu.
 
Invitați străini la NAG

Programul “Search & Research RO”, inițiat cu ocazia NAG 2016, continuă anul acesta: un grup de specialiști străini din domeniul artei contemporane au fost invitați să cerceteze și să descopere scena culturală locală. Pentru ediția NAG 2017, “Search & Research RO“ este realizat în colaborare cu programul de rezidențe curatoriale ARC Bucharest, iar invitații sunt: Miguel Amado – Middlesbrough, Anglia – Senior Curator la Middlesbrough Institute of Modern Art, Anglia; Geir Haraldseth – Stavanger, Norvegia - Director la Rogaland Kunstsenter (Rogaland Contemporary Art Centre (RCA); Gabi Scardi – Milano, Italia - curator și critic de artă; Evelyn Simons – Bruxelles, Belgia - curator, cercetătoare, scriitoare și coordonatoare de proiecte la CAB – un centru privat non-profit de artă contemporană din Bruxelles și Stefan Vicedom – Frankfurt, Germania - curator, cercetător asociat în arta contemporană la Städel Museum din Frankfurt. Programul de o săptămână al “Search & Research RO“ va include un tur intensiv de vizitare a instituțiilor, galeriilor și inițiativelor participante în programul NAG București, o călătorie de cercetare în Timișoara și Arad și o serie de vizite în studiourile de artiști în București.
Programul se va încheia cu participarea invitaților la o discuție cu publicul moderată de Dragoș Olea - membru al colectivului de artiști APPARATUS 22 și consultant ARC Bucharest - care va avea loc la data de 10 Octombrie, la Rezidenta BRD Scena9 din București. 
 
Programul NAG Național inițiat și coordonat de Asociația Ephemair este dezvoltat în orașele participante de către partenerii săi locali.