Între 18 și 21 mai, fanii români ai acestui gen muzical petrec patru zile de sărbătoare a jazzului, alături de turiștii străini veniți în Sibiu pentru festival și pentru frumusețile orașului.
Sibiul se pregătește să îmbrace haine de jazz și bună dispoziție, pentru a-și întâmpina vizitatorii cu brațele deschise. În curând începe amenajarea scenei din Piața Mică pe care vor canta cu pasiune artiști internaționali de jazz: nonconformista De La Purissima și bandul ei spaniol, frumoasa cubaneză Yilian Canizares, sirienii de la Mozayek Band și mulți alții.
Spectacole live vor susține și artiștii români de la Accord Vibes, Peter Sarosi & Azara, efervescenta Irina Popa, DJazz & Happy Sins și deja cunoscutul sextet Jazzapella. Concertele românilor fac parte dintr-un proiect pilot al Fundației Sibiu Jazz Festival, “Romanian Jazz Meeting”. Proiectul, unic în Romania, își propune să promoveze pe plan internațional artiștii români de jazz, prin intermediul celei mai mari platforme europene de jazz: Europe Jazz Network. Astfel, muzicienii români de jazz vor canta în deschiderea concertelor artiștilor internționali atât joi, 18 mai, cât și vineri, 19 mai. Proiectul Romanian Jazz Meeting este singurul proiect de profil din Europa care va fi transmis live pe site-ul organizatorului, www.sibiujazz.eu, pe rețelele de socializare și pe www.livestreaming.com.
În total, 120 de artiști din 17 țări se întâlnesc la Sibiu cu scopul de a crea emoții pozitive publicului venit din toate colțurile lumii la cel mai longeviv festival de jazz din România. Săptămâna viitoare, începand de joi și până duminică, de la orele 19:00, Piața Mică va răsuna de acorduri de jazz cu influențe orientale, latino sau blues.
Dacă serile publicului vor fi pline de muzică live de calitate, turiștii și sibienii vor avea agendele încărcate și pe parcursul zilelor. Organizatorii festivalului au gândit un circuit turistic și cultural în adevaratul sens al cuvântului pentru toți iubitorii de jazz prezenți în orașul transilvănean pentru a sărbători jazzul.
Așadar, iubitorii de artă pot face o plimbare spre Turnul Sfatului, care găzduieste expoziția de fotografii semnate de Tibor Jakab. Deschisă în cadrul proiectului “Focus Jazz”, expoziția “Jazz Body Sounds” este un elogiu adus jazzului și frumuseții formelor feminine de către fotograful român scolit la New York. Adevărate opere de artă, tablourile lui Tibor Jakab vor face deliciul iubitorilor de frumos și vor trezi suspine în sufletele romanticilor.
Parte integrantă a “Focus Jazz” este și expoziția “Jazz – Suflet si Forma”, deschisă în Galeria de Artă UAP Sibiu, în Piața Mare nr 12. Cele 19 statuete realizate de artistul sibian Eugen Petri dezvăluie trăirile instrumentiștilor de jazz în timpul concertelor. Considerat de către criticii de artă moștenitorul talentului lui Constantin Brancusi, Eugen Petri a transpus pasiunea sa pentru jazz într-un material rigid, dar maleabil precum bronzul, reușind să transmită emoția pe care acest gen muzical o trezește în ascultători.
Tot sub umbrela “Focus Jazz” este deschisă o a doua expozitie în cadrul Galeriei de Artă UAP Sibiu. De această dată este vorba despre expoziția de afișe de jazz realizate de graficianul Stefan Orth. Pasionat de jazz, Stefan Orth a realizat o parte din afișele Sibiu Jazz Festival încă din anii ’70. Expoziția de anul acesta poartă iubitorii de jazz prin istoria de aproape jumătate de secol a festivalului și aduce în fața acestora reprezentările grafice care au promovat evenimentul pe parcursul a 4 decenii.
De la expoziții, publicul iși poate îndrepta pașii către Piața Mică, unde iși va putea rasfața papilele gustative la “Jam Session in Bucatarie”, un show delicios, realizat de către organizatorii festivalului în parteneriat cu www.SavoriUrbane.com. Evenimentul culinar este o reprezentație plină de arome, în care Oana Igretiu va aduce în atenția gurmanzilor rețete vechi, unele celebre, altele din caietele bunicilor. Toate acestea pe ritmuri de jazz, în fiecare zi de joi până duminică, începând cu orele 18:00.
Daca adulții vor avea programul încarcat în cele 4 zile de festival, este momentul să ne îndreptăm atenția și către copiii veniți la eveniment.
Pentru cei mici, organizatorii au pregătit două seri pline de joc și creativitate, în cadrul proiectului “Jazz for Kids”.
Aflat la a doua ediție, Jazz for Kids este un proiect interactiv de educație muzicală pentru copii cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani. Timp de 90 de minute, pianista Daniela Nicolae îi va purta pe cei mici, dar și pe parinții și bunicii care îi insoțesc, într-un eveniment presărat de coloanele sonore ale desenelor animate Disney Classics. Într-un context de poveste, copiii vor fi introduși în lumea fascinantă a jazzului, vor putea să exerseze câteva acorduri pe instrumente muzicale orientale și se vor distra în sesiuni de “Recunoaște melodia”. Proiectul este găzduit de Teatrul Gong din Sibiu vineri, 19 mai și sambătă, 20 mai, începând cu orele 19:00.
Intrarea la concertele din Piața Mică este liberă.
Despre Sibiu Jazz Festival
Sibiu Jazz Festival însemna 47 de ani de tradiție a jazzului în România. Cel mai longeviv eveniment de profil din țara noastră, festivalul care are loc în inima Transilvaniei încă din anii ’70 a pus Sibiul pe harta jazzistică a lumii și a promovat de-a lungul anilor cele mai sonore nume ale jazzului românesc.
Mai multe detalii despre programul evenimentului gasiți pe www.sibiujazz.ro.