Bucurestenii sunt așteptați, din nou, în Piața Amzei, weekendul acesta, între orele 10 si 18.
La iniţiativa Silviei Nanu, târgul devenit tradiţional de la Muzeul Ţăranului Român, care s-a închis definitiv după 3 ani de activitate, va fi inaugurat sâmbătă, 24 septembrie, de la ora 10.00, în Piaţa Amzei sub numele „Platoul Piaţa Amzei”.
Expozanții care vor întâmpina vizitatorii sunt producători de legume şi fructe (Tomatina), apicultori, producători de conserve tradiţionale, plăcintari şi cofetari tradiţionali (Prăjituri Delicioase by Silvia Nanu), boiereşti (Plăcinte boierești şi Kurtoskalacs), mâncăruri calde tradiţionale gătite de Fum de Fag sau producători de băuturi tradiţionale.
În plus, la tîrg se vor comercializa obiecte orginale, vechi şi foarte vechi aparţinînd zestrei folclorice, de la obiecte vestimentare, la mobilier, ustensile şi chiar porţi maramureşene, culese de pasionaţi de artă şi tradiţie populară.
O zonă specială va fi dedicată copiilor. Aceştia vor avea ocazia să vadă şi să deprindă in cadrul unei lecții gratuite meşteşuguri tradiţionale, cum ar fi olărit, pictură pe sticlă, cusut motivele naţionale sau pictat turtă dulce.