Gala Societății Civile, un proiect The Institute care promovează activitatea sectorului non-profit, neguvernamental din România, a înregistrat anul acesta un număr record de înscrieri în competiție. Este vorba despre 238 inițiative civice, dintre care 182 de proiecte, 23 de programe și 33 de campanii sociale implementate în perioada 2021-2022. În acest sens, Bucureștiul aduce cele mai multe proiecte în competiție și este urmat de județele Cluj și Dâmbovița. Cele mai multe înscrieri provin de la organizații din București: 171 proiecte, capitala fiind urmată de județele Cluj cu 19 proiecte, respectiv Dâmbovița cu 8 proiecte. Topul înscrierilor continuă cu județele Ilfov, Arad, Brașov și Iași – fiecare înscriind în competiție între 5 și 7 proiecte. Pentru județele Constanța, Dolj, Sibiu, Vrancea, Timiș, Vâlcea, Botoșani, Brăila, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Satu Mare și Suceava au fost înregistrate între 1 și 3 proiecte.
Din cele 238 proiecte, programe și campanii de comunicare depuse în competiția Gala Societății Civile 2023, 128 au avut acoperire națională, 61 locală, 16 județeană, 22 regională și 20 internațională.
Cele mai multe inițiative au fost înscrise în secțiunile: Educație, Învățământ, Cercetare – 38 proiecte, Campanii de comunicare pe teme sociale – 33 campanii, Tineri de Bine – 32 înscrieri și pentru Proiectele realizate cu implicarea Voluntarilor anul acesta au fost înregistrate 29 proiecte. Acestea sunt urmate de secțiunile Programe și Sănătate, care ocupă și ele un loc important în competiție, fiecare participând cu câte 23 proiecte.
Proiectele înscrise la cea de-a XXI-a ediție a Galei Societății Civile vor fi evaluate de peste 85 de specialiști în implementarea și evaluarea proiectelor, cercetători, sociologi, jurnaliști, lideri și formatori de opinie ai societății civile și ai sectorului non-profit și reprezentanți ai sectorului privat. Evaluarea proiectelor se realizează în două etape:
Etapa I de jurizare durează până pe 5 iulie 2023 și presupune evaluarea și notarea proiectelor din cadrul fiecărei secțiuni din categoriile A, B și C și stabilirea ierarhiei și a câștigătorilor;
Etapa II de jurizare se desfășoară între 31 iulie - 16 august 2023 și își propune să evalueze și să noteze proiectele câștigătoare ale Premiului I de la secțiunile Categoriei A și din secțiunea Proiecte realizate cu implicarea Voluntarilor (Categoria B) pentru stabilirea câștigătorului Marelui Premiu al Galei Societății Civile 2023. În această etapă va avea loc și stabilirea câștigătorilor Premiilor pentru Impact Social, dezvoltate alături de Ashoka România, partener strategic al Galei Societății Civile.
Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul Galei de Premiere Gala Societatii Civile 2023 care va avea loc la finalul lunii septembrie.
***
Gala Societății Civile este un proiect The Institute.
Partener Principal: Rompetrol
Partener pentru Sustenabilitate: Lidl România
Partener Secțiune Educație și Învățământ: BCR
Partener Secțiune Sănătate: Secom Healthcare și Good Routine by Secom
Partener Secțiune Dezvoltare Economică și Socială: Mastercard
Parteneri Strategici: Ashoka România, ASAP România
Parteneri Culturali: Primăria Municipiului București, prin ARCUB
Parteneri Media Strategici: Pro TV, Rock FM, HotNews.ro, Euromedia, YOOH
Parteneri Media: IQads.ro, RADOR, AGERPRES, spotmedia.ro, Zile și Nopți, Revista Biz, România Pozitivă, Știri.ONG
Parteneri Traditionali: Netvibes România, MediaTrust România
O campanie: Gavrilă&Asociații