The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

The Institute lansează Reciproc. Cerere și ofertă de fapte bune

Articol / 09 Apr 2020 / The Institute
  • The Institute lansează Reciproc. Cerere și ofertă de fapte buneReciproc. Cerere și ofertă de fapte bune
1/1
The Institute este, prin toate proiectele pe care le desfășurăm an de an, un promotor al iniţiativelor bune şi un liant între sute de organizaţii implicate activ în societate. Din dorința de a ajuta, am pornit Reciproc, o platformă prin care încercăm să aducem împreună reprezentanţi ai sectorului neguvernamental, reprezentanţi ai companiilor comerciale, agenţiilor de comunicare, presă şi designeri, pentru a lupta împotriva Covid-19.

Platforma este dedicată entităţilor, nu persoanelor fizice. Pentru că este nevoie de un sistem de organizare pentru gestionarea nevoilor, rugăm persoanele fizice în nevoie sau care pot ajuta să se adreseze separat entităţilor în măsură să le preia solicitările. Vor intra în acest grup membri care au calitatea de reprezentanţi ai unor entităţi pentru care îşi desfăşoară activitatea.

Am identificat mai multe tipuri de nevoi pe care să ne axăm, astfel încât să nu ne suprapunem peste eforturile altor organizaţii care luptă pentru aceeaşi cauză în această perioadă:
• Nevoie de comunicare: pentru ONG-uri care au nevoie de materiale de creaţie, platforme online de comunicare, spaţii media pentru a-şi promova programele despre Covid-19 către publicul larg;
• Nevoie de produse şi servicii: pentru o comunitate specifică de care un anumit ONG se îngrijeşte (pot fi produse sau servicii din portofoliul companiilor, spaţii media ale companiilor sau ale presei/publisherilor sau servicii specifice pe care un designer de exemplu le poate pune la dispoziţie);
• Nevoie de resurse umane: de la grupuri de voluntari de care beneficiază un ONG şi pe care le poate activa pentru nevoi specifice până la reprezentanţi ai unor entităţi care nu fac parte din linia întâi şi care îşi pot dona un anumit număr de ore de lucru pe zi şi expertiza în beneficiul altora supraaglomerate în perioada aceasta;
• Nevoie de transport, livrare, distribuire de produse: nevoie ce poate fi rezolvată doar de cei care nu fac parte din categoriile de risc, gestionată direct de către asociaţii avizate, pentru comunităţi specifice.

Vor fi permise pe grup două tipuri de postări:
• De solicitare de ajutor pentru unul dintre palierele de mai sus sau alt tip de nevoi. Se postează solicitarea şi se aşteaptă răspunsuri cu posibile soluţii;
• De oferire de ajutor pentru unul dintre palierele de mai sus sau alt tip de nevoi. Se postează oferta cu ajutorul posibil şi se aşteaptă răspunsuri cu nevoi care pot fi rezolvate prin tipul de ajutor oferit;
• Entităţile implicate iau apoi legătura direct şi gestionează schimbul.

Postările vor fi moderate de către administratorii grupului, pentru a ne asigura că sunt relevante pentru scopul acestui grup şi pentru a se păstra un ton adecvat al discuţiilor.

Pentru orice întrebare sau sugestie, vă stăm la dispoziţie şi pe office@institute.ro.

Join us!