The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Tinerii antreprenori care au redefinit boemia bucureșteană prin J’ai Bistrot

Articol / 11 Dec 2018 /
  • Tinerii antreprenori care au redefinit boemia bucureșteană prin J’ai Bistrot
  • Tinerii antreprenori care au redefinit boemia bucureșteană prin J’ai Bistrot
  • Tinerii antreprenori care au redefinit boemia bucureșteană prin J’ai Bistrot
  • Tinerii antreprenori care au redefinit boemia bucureșteană prin J’ai Bistrot
  • Tinerii antreprenori care au redefinit boemia bucureșteană prin J’ai Bistrot
  • Tinerii antreprenori care au redefinit boemia bucureșteană prin J’ai Bistrot
  • Tinerii antreprenori care au redefinit boemia bucureșteană prin J’ai BistrotMihnea Ratte
  • Tinerii antreprenori care au redefinit boemia bucureșteană prin J’ai BistrotMihnea Ratte
  • Tinerii antreprenori care au redefinit boemia bucureșteană prin J’ai Bistrot
  • Tinerii antreprenori care au redefinit boemia bucureșteană prin J’ai Bistrotby Miluta Flueras http://fb.com/
  • Tinerii antreprenori care au redefinit boemia bucureșteană prin J’ai Bistrot
1/11
Este un bistro creativ, un spațiu relaxat, în inima Cartierului Creativ, o grădină cu umbră și un bar cu un meniu variat. Dar J’ai este în primul rând o poveste despre câțiva prieteni care au hotărât să transforme o casă cu grădină de pe Calea Griviței într-unul dintre cele mai hip locuri din București și despre toate provocările și soluțiile pe care aceștia le-au găsit de-a lungul celor mai bine de 5 ani de când găzduiesc concerte și evenimente în zona industriilor creative.



De peste 150 de ani, Bucureștiul are o tradiție solidă în ce privește grădinile de vară și terasele în care vibrează viața boemă a orașului și diferitele personaje pitorești ale acestuia. De mai bine de 5 ani, această tradiție continuă cu succes în contemporaneitate prin J’ai Bistrot, localul de pe Calea Griviței care și-a construit un renume demn de invidiat și un fanbase numeros într-un timp relativ scurt.



Inițial, J’ai a apărut în Târgu Mureș, în urmă cu 7 ani, în casa bunicului uneia dintre partenere, unde obiectivul locului a fost de a avea “o curte numai bună de stat și băut mojito și de citit o carte la umbra unui copac.” Când s-au decis să deschidă un local și în capitală, au avut ca ideal aceeași atmosferă dată de un spațiu perfect pentru același sentiment, lucru pe care l-au și îndeplinit. Locul de pe Calea Griviței, primitor și plăcut, asemănător cu prima locație, a fost dragoste la prima vizionare ca și cum spațiul i-ar fi ales pe ei, nu invers. Desigur, contextul de mahala urbană a zonei a adus un plus de farmec.

Nu s-au gândit neapărat că va fi un business de succes, ci și-au dorit în primul rând să fie distractiv. Desigur, și-au făcut un calcul de break even și acest prag nu li s-a părut greu de atins.



Un aspect definitoriu pentru acest bistro - un ambient destinat consumului alimentar - este relația intimă pe care o are cu creativitatea, care se reflectă în programul de evenimente și, la final, în influențarea pozitivă a business-ului. Cum zic chiar ei, “gândești mai bine cu burta plină”. Mereu au inventat câte ceva la J’ai: după grădină, au deschis bucătăria și tot așa, cu ajutorul unor oameni creativi: designerul Mihai Grama sau Răzvan Comache, cel care e responsabil de imaginea localului.

Cu onestitate, partenerii J’ai afirmă că au simțit prima dată că e o afacere reușită atunci când au reușit să plătească toate taxele și salariile și cheltuielile fără să aducă bani de acasă.



În ce privește oamenii care vin aici, ei îi definesc ca “genul de oameni relaxați care caută un spațiu pe măsură, fără fițe, în care se poate întâmpla orice: ba un concert cu muzică bună, ba o dezbatere despre filosofie sau chiar despre spațiu.” În principiu, scopul locului este ca “fiecare să fie el însuși”, fie că te consideri boem sau nu. Corporatist sau artist, sau ambele, simți acest îndemn din plin când pășești în universul J’ai.