La începutul lunii februarie, Asociația Culturală VAR, în parteneriat cu UNATC și Centrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative CINETic, a prezentat „ALGORITM”, un open source performance vizual-auditiv-senzorial 2019+. Scenograful Andu Dumitrescu, actrițele Vero Nica și Cristina Toma, sound designerul Cezar Stănciulescu și artistul vizual Marius Tănăsescu și-au propus să exploreze efectele pe care le are tehnologia asupra noastră: informațiile pe care le trimitem în spațiul virtual, aparenta libertate, falsa popularitate, iluzia comunicării, realitatea fragmentată pe care o percepem, atrofierea relațiilor dintre oameni, redirecționarea trăirilor profund umane către mașinării.
Sâmbătă, 14 martie și duminică, 15 martie, începând cu ora 19.00, la CINETic, vor avea loc următoarele 2 reprezentații.
„Vorbim despre identitate în contextul actual, despre conștiință, inteligență artificială, conștientizare, alienare, lipsă de timp, manipulare, balansul între online și offline, adevărat/fals etc.
Tot procesul prin care am trecut lucrând la acest proiect reprezintă un pas important în încercarea de a înțelege momentul pe care îl trăim și care ar putea fi perspectivele. Subtitlul «open source performance» se referă la intenția mea de a-l updata de la o reprezentație la alta și de a atrage în interiorul „Algoritmului” oameni din cele mai diverse domenii. Proiectul nostru nu oferă răspunsuri, doar pune întrebări, în speranța că asta îi va ajuta pe cei care aleg să petreacă împreună cu noi 1h:15’, să conștientizeze cum arată, de fapt, momentul în care ne aflăm și cum nu ne lăsăm timp pentru a încerca să-l și înțelegem” - Andu Dumitrescu.
Intrarea este liberă, iar la finalul reprezentației puteți susține proiectul printr-o donație. Accesul se face doar pe baza unei rezervări la adresa de e-mail: var.cult@gmail.com sau printr-un mesaj privat pe pagina de facebook VAR Cultural.