9 spectacole de teatru profesionist, 9 de teatru tânăr, 5 filme noi, 24 de ateliere de educație non-formală pentru adolescenți, 16 dedicate alexăndrenilor, animații cu public și video-mapping: cu o temă ca responsabilitatea, a 14-a ediție de IDEO IDEIS propune un program dens celor 200 de liceeni din festival, vizitatorilor, dar și întregii comunități din Alexandria, cu activități gândite pentru toată paleta de vârste: de la 2 ani în sus.
Masterclassurile IDEO IDEIS de sâmbătă, 10 august, îl aduc din nou pe Cătălin Ștefănescu față în față cu două personalități culturale actuale: regizorul Radu Muntean, al cărui film despre adolescență, Alice T., va avea o proiecție specială la festival și comediantul Micutzu (Cosmin Nedelcu). Legenda televiziunii de la noi, Andreea Esca, este una dintre invitatele speciale de la Seara Povestitorilor de duminică, 11 august, iar intervenția ei va fi precedată de o voce foarte nouă dar deja puternică care militează pentru responsabilitate în mediul online: vloggerița Magdyz.
Tema festivalului, responsabilitatea, transmisă sub forma sloganului „Tu cât poluezi pe net?” (VEZI CLIPUL CAMPANIEI), va fi dezbătută și în dosarul Dilema Veche din 01 august și cuprinde o anchetă la care au participat filosofi, sociologi, psihologi și profesori, din care putem cita două opinii care subliniază importanța de a reglementa atitudinile „poluante” din mediul online:
Un internet fără poluare e unul al unor oameni care știu să navigheze, care au puterea de a-și delimita spațiile și cataloga informațiile. Pace în discursul online nu vom face, dar putem semnaliza abateri. - Constantin Vică, doctor în filosofie
Generalizările care pornesc de la premiza că onlineul și offlineul sunt două realități perfect distincte nu au prea multă valoare. Ele sunt un continuum și se influențează reciproc. Așa că Internetul nu poate fi privit ca un spațiu unde ni se amplifică tendințele noastre „naturale", ci ca unul în care ne construim, unde învățăm comportamente, clădim imagine de sine, formăm material identitar. - Codruța Pohrib, profesoară & doctorandă pe tema memoriei culturale a comunismului și generații în postocomunism
Una dintre noutățile din programul de anul acesta de la IDEO IDEIS este schimbarea mentorilor alocați trupelor de liceeni. Pentru a marca simbolic predarea ștafetei, membrii edițiilor precedente, Dorina Chiriac, Marius Manole, Medeea Marinescu, Ofelia Popii, Cătălin Ștefănescu, Andi Vasluianu și Vlad Zamfirescu vor fi prezenți la festival în seara de 9 august. Aceștia, cât și mentorii ediției 2019, Pavel Bartoș, Dorian Boguță, Dragoș Bucur, Mihail Călin, Tudor Chirilă, Andreea Grămoșteanu, Dana Rogoz, Judith State și Cosmina Stratan, vor experimenta un joc de „telefonul fără fir” împreună cu participanții IDEO IDEIS, despre cât de ușor se pot răspândi știrile false.
IDEO IDEIS se desfășoară în perioada 06 - 12 august, la Alexandria. Intrarea la toate evenimentele cu public, în afara spectacolelor de teatru profesionist, este liberă. Biletele pentru spectacolele de teatru profesionist au prețul de 10 lei și pot fi achiziționate de la Sala Polivalentă și Terasa Conciato, începând cu data de 05 august.
Secţiunile din cadrul programului marcate cu * au circuit închis, fiind destinate exclusiv participanţilor și invitaților, sau, în cazul Atelierelor Art&Play, cu înscriere prealabilă până la data de 02 august: https://www.ideoideis.ro/editiacurenta
PROGRAM IDEO IDEIS #14
MARTI, 06 AUGUST
19:00-19.45 Festivitatea de deschidere (Sala Polivalentă)
19:45-21:30 [teatru] O oră de liniște, UNATC, București - limita de vârstă : 10+ (Sala Polivalentă)
MIERCURI, 07 AUGUST
09:00-19:30 [ateliere] teatru tânăr/ măiestrie/ formare de formatori/ Art&Play pentru comunitate*
20:30-22:30 [teatru] Proof, unteatru, București - limita de vârstă: 10+ (Sala Polivalentă)
21:00-22:00 [teatru] Poveste din patria noastră, UNATC, București - limita de vârstă: 16+ (Conciato)
22:00-23:30 [film] Amanda, r. Mikhaël Hers, 2018 - limita de vârstă: AP 12 (Parcare CJT)
JOI, 08 AUGUST

18.30-20:00 [teatru] Tzitzi -Poc - Cel mai mare vis al copilăriei, Tzitzi-Poc, București - recomandat: 2-8 ani (Conciato)
20:30-22:30 [teatru] Taximetriști, Apollo 111 Teatrul, București - limita de vârstă: 16+ (Sala Polivalentă)
22:00-23:30 [film] Moromeții 2, r. Stere Gulea, 2018, precedat de proiecție Romanian Tradition r. Pavel Bartoș, 2019, în prezența regizorului Pavel Bartoș și actorilor Alexandru Ion și Vladimir Purdel - limita de vârstă: AG (Parcare CJT)
VINERI, 9 AUGUST

20:30-22:30 [teatru] Fluturii sunt liberi Teatrul Excelsior, București - limita de vârstă: 12+ (Sala Polivalentă)
21:00-22:00 [teatru] Impro Show cu Trupa iELE Trupa iELE, București - limita de vârstă: 10+ (Conciato)
22:00-23:30 [film]„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, r. Radu Jude, 2018, în prezența actorului Alex Bogdan- limita de vârstă: N15 (Parcare CJT)
22:00-23:00 Video mapping - proiecții digitale de Adistu (Platou Casa de Cultură)
22:00-01:00 Leapșa mentorilor, cu participarea mentorilor IDEO IDEIS 2019 și a celor de la edițiile precedente + party*
SÂMBĂTĂ, 10 AUGUST
10:00-12:00 Kiosk Ideo - Animație cu public, Face painting pentru copii (Centrul pietonal)
11:00-11:50 [teatru tânăr] Trupa Artwist Baia Mare, Nes(u)pus (Sala Polivalentă)
12:00-18:00 [ateliere] Art&Play pentru comunitate*
12:30-13:20 [teatru tânăr] Trupa Drama Club Botoșani, Peter Pan (Sala Polivalentă)
15:00-16:00 [teatru tânăr] Trupa Punct și Virgulă Timișoara, Familii (Sala Polivalentă)
17:00-19:00 Kiosk Ideo - Animație cu public, Face painting pentru copii (Centrul pietonal)
17:30-18:30 [talk] Sesiune de întrebări și răspunsuri cu mentorii Dragoş Bucur, Judith State, Andreea Grămoşteanu (Lounge Sala Polivalentă)
20:30-21:30 [talk] Masterclass: Radu Muntean în dialog cu Cătălin Ștefănescu (Sala Polivalentă)
21:30-22:30 [talk] Masterclass: Micutzu (Cosmin Nedelcu) în dialog cu Cătălin Ștefănescu (Sala Polivalentă)
21:00-22:30 [teatru] Vi me som rom (Și eu sunt rom) Macaz Teatru Coop, București - limita de vârstă: 10+ (Conciato)
22:00-23:30 [film] Alice T, r. Radu Muntean, 2018, în prezența regizorului Radu Muntean - limita de vârstă: N15 (Parcare CJT)

DUMINICĂ, 11 AUGUST
10:00-12:00 Kiosk Ideo - Animație cu public, Face painting (Centrul pietonal)
11:00-11:50 [teatru tânăr] Trupa Thaliamar Mangalia, Avioane de hârtie (Sala Polivalentă)
12:30-13:20 [teatru tânăr] Trupa Amprente Brașov, Cercul poeţilor dispăruţi (Sala Polivalentă)
15:00-16:00 [teatru tânăr] Trupa Victory of Art București, Biloxi Blues (Sala Polivalentă)
17:00-19:00 Kiosk Ideo - Animație cu public, Face painting (Centrul pietonal)
17:30-18:30 [talk] Sesiune de întrebări și răspunsuri cu mentorii Mihai Călin, Cosmina Stratan, Pavel Bartoş (Lounge Sala Polivalentă)
20:30-22:30 [talk] Seara povestitorilor. Invitate Magda (Magdyz) & Andreea Esca (Sala Polivalentă)
21:00-22:20 [teatru] Lemons, Lemons, Lemons, Lemons, Lemons, unteatru, București - limita de vârstă: 12+ (Conciato)
22:00-23:30 [film] Arest, r. Andrei Cohn, 2019, în prezența actorului Iulian Postelnicu - limita de vârstă: N15 (Parcare CJT)
LUNI, 12 AUGUST

11:00-11:50 [teatru tânăr] Trupa Alter Ego Alexandria, Steaua fără nume (Actul I) (Sala Polivalentă)
12:30-13:20 [teatru tânăr] Trupa Mircea Albulescu Câmpina, Exploziv (Sala Polivalentă)
15:00-16:00 [teatru tânăr] Trupa Atelierul de Teatru Botoșani, Mai mergem puţin, apoi ne întoarcem (Sala Polivalentă)
16:00 - 18:00 Expoziție Art&Play 2019 (Sala Polivalentă)

17:30-18:30 [talk] Sesiune de întrebări și răspunsuri cu mentorii Dorian Boguţă, Dana Rogoz, Tudor Chirilă (Lounge Sala Polivalentă)
20:30-22:00 Festivitate de închidere (Sala Polivalentă)
_______________________________________________________________________
IDEO IDEIS se desfășoară între 06 și 12 august la Alexandria. Este un festival cultural pentru comunitate și, în același timp, un eveniment dedicat procesului de educație non-formală pentru tinerii liceeni din România. Structura festivalului este unică în peisajul festivalurilor de teatru din țară și are rolul de a-i ajuta pe participanți să-și îmbunătățească abilitățile de comunicare, să capete încredere în ei înșiși și să interacționeze cu tipuri de modele relevante pentru dezvoltarea lor personală și profesională.
IDEO IDEIS este un proiect al Asociației T.E.T.A.
Un proiect de tineret cofinanțat de MTS.
Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.