The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

MIRIAM RĂDUCANU o expoziție - arhivă cu senZ

Articol / 17 Sep 2024 / Andra Mihai
  • MIRIAM RĂDUCANU o expoziție - arhivă cu senZ
1/1
În perioada 27 septembrie - 19 octombrie, Centrul Național al Dansului București și Rezidența9 organizează o expoziție amplă dedicată coregrafei și dansatoarei Miriam Răducanu și a impactului pe care l-a avut asupra mai multor generații de artiști. Vernisajul are loc în data de 27 septembrie, ora 19:00,  la Rezidența9, iar până la finalul perioadei expoziționale, publicul are ocazia să participe la o serie de evenimente.

Expoziția prezintă parcursul artistic al coregrafei pe o perioadă de jumătate de secol și  aduce pentru prima dată împreună documente fotografice și videografice, care au fost recuperate atât din arhive publice din România (Arhivele TVR, ANF și arhivele Teatrului Țăndărică, Teatrului Bulandra, Teatrului Evreiesc de Stat, Teatrului Mic), cât și din arhive private ale celor care au colaborat cu Miriam Răducanu din anii ’60 până astăzi, precum Gigi Căciuleanu, Raluca Ianegic, Liana Tugearu sau Ioan Tugearu, precum și din arhiva personală a coregrafei.

Centrul Național al Dansului București (CNDB) și Rezidența9, în parteneriat cu UNITER /UNITER, aduc împreună, în spațiul generos din strada I. L. Caragiale nr. 32,  vocile a peste 10 artiști din varii domenii culturale care au colaborat cu doamna Miriam Răducanu.

Vernisajul expoziției se va desfășura la Rezidența9, în data de 27 septembrie, ora 19:00, iar pe parcursul perioadei expoziționale vor avea loc o serie de evenimente: tururi ghidate, proiecții de film, performance-uri și prezentări.

Videomontajul „SenZul lui Miriam”, după conceptul regizoarei Alexandra Gulea, se numără printre lucrările expoziției și este prezentat în premieră. În data de 28 septembrie, de la ora 19:00 va avea loc o discuție cu realizatoarea, urmând ca în data de 5 octombrie să fie prezentă toată echipa artistică care a realizat lucrarea video.

Vineri, 4 octombrie, de la ora 20:00, va avea loc un eveniment performativ (în cadrul Nopții Albe a Galeriilor / NAG), o reconstrucție a piesei „Geneză” a coregrafei Miriam Răducanu. Reinterpretarea realizată de coregrafa Mădălina Dan a fost comisionată și prezentată de Institutul Prezentului în 2019 ca parte a expoziției „24 de argumente. Conexiuni timpurii în neo-avangarda românească 1969–1971” (noiembrie 2019 – februarie 2020, Muzeul Național de Artă al României). Idee și cercetare: Alina Șerban; cercetare și direcție artistică: Ștefania Ferchedău. Performance-ul este urmat de un Q&A.

Filmul documentar „O întâmplare cu Jazz”, prezentat în cadrul expoziției, o să fie însoțit de un Q&A cu regizorul Mircea Sorin Albuţiu, duminică 6 octombrie, ora 19:00. Filmul este cumulul întâlnirilor dintre dansatoarea şi coregrafa Miriam Răducanu şi fotograful Mircea Sorin Albuţiu, care timp de opt luni au lucrat împreună, în 2017, pe o temă de jazz inspirată de o înregistrare video cu Miles Davis din 1959 din studioul lui Robert Herridge din New York.

Pentru finisajul expoziției, pe 19 octombrie, ora 12:00, se va organiza masa rotundă „Miriam Răducanu. A distruge pentru a recrea” în spațiul expozițional ( cu sprijinul UNITER/ FNT) Invitații speciali sunt Gigi Căciuleanu, Mariana Mihuț, Raluca Ianegic, Vava Ștefănescu, iar discuțiile sunt moderate de Michaela Michailov. Momentul va continua cu un performance susținut de Lari Georgescu, care va prezenta fragmente din monodrama Poezia Visului, bazată pe versuri de Emil Botta. 

„Pentru mine arta dansului n-a fost nicio clipă desprinsă de senZ.” - Miriam Răducanu

„Înainte de a deschide fereastra către arhiva lui Miriam Răducanu, sunt recunoscătoare coregrafului Gigi Căciuleanu, pentru această cheie a senZului lui Miriam, el fiind cel care a pus punctul pe senZ, revelând conceptele care stau în spatele acestei ziceri:

«Un cuvânt ce revine mereu în lucrul cu Miriam - toți cei care au lucrat cu dânsa l-au auzit de nenumărate ori! - este senZ. Cu „Z”. La început crezusem că era un defect de pronunție. Cu vremea însă mi-am dat seama că acel fel „de a zice” era din partea dumneaei o (poate?!) inconștientă, dar (o aproape sigur!) revelatoare sumă a două concepte: cel de senS („semnificație”, dar și direcție, „vector”!) și cel de senZație; dar, de ce nu, și de senZualitate...»

Pentru mine întâlnirea cu arhiva lui Miriam Răducanu nu poate fi desprinsă de acest senZ, este ceea ce am căutat în toate activitățile de arhivare a documentelor pe care le-am cercetat. Expoziția este un reenactment al acestei arhive cu senZ pe care Miriam o lasă atât în documente fotografice și videografice, în interviuri, în memoria celor care au dansat cu ea, care au învățat de la ea sau care au privit-o ca spectatori. Această expoziție este o formă de arhivare activă a acestui senZ. A căuta senZul în arhiva lui Miriam Răducanu a însemnat pentru mine în primul rând a descoperi, pe cât posibil, înțelesul originar și inalterabil a ceea ce Miriam a urmărit în creația sa, arhiva ideilor din dansul său, dar și revelarea unor aspecte ce țin de efemeritatea și fragilitatea lucrurilor care rămân în urma dansului, a rolului arhivelor în viața dansatorilor și a potențialităților lor în prezent pentru alte generații, despre memoria dansului recuperată în moduri care contează pentru prezent și viitor. Documentele nu sunt simple urme, cercetându-le, ele devin urme încărcate de senZ. ” - Corina Cimpoieru, curatoare

 A-i dedica azi o expoziție lui Miriam Răducanu înseamnă a face gestul de a o înscrie în verigile centenare ale dansului modern, înseamnă a o privi caleidoscopic prin diferite perspective de cercetare, care mai degrabă decât a-i revela exhaustiv faptele artistice, urmăresc să reflecteze asupra traiectoriei ei artistice și să înțeleagă cum creația sa nu a încetat să formeze breșe în ordinea lucrurilor și a corpurilor atât în dans, cât și în teatru. Înseamnă a realiza că actul de a privi înapoi este încărcat întotdeauna de prezent. Expoziția recuperează multiple fragmente de sensuri din creația lui Miriam Răducanu și semnalează rezonanța acestora cu ceea ce dansul de azi are foarte viu în dimensiunile sale artistice, critice și în vivacitatea gestului performativ și a gândirii care stă în spatele lui. Miriam Răducanu se înscrie în biblioteca infinită a artei coregrafice, indispensabilă oricărei continuări în domeniul artelor performative de azi.

Expoziția este rezultatul unei cercetări monografice de arhivă și al unor proiecte de reactivare a patrimoniului cultural coregrafic, dedicate dansatoarei și coregrafei Miriam Răducanu, realizate în ultimii 15 ani prin proiecte individuale sau colective pe care Centrul Național al Dansului București (CNDB) le-a susținut constant pentru a recupera și reactiva parcursul său artistic și pedagogic.

Expoziția este deschisă pe 27 septembrie 2024 și poate fi vizitată conform programului Rezidenței 9 (marți – vineri 16:00 – 20:00/ sâmbătă – duminică 13:00 – 20:00) până pe 19 octombrie 2024.

Concept: Corina Cimpoieru și Vava Ștefănescu

Curatoare: Corina Cimpoieru, Suzana Dan

Curatoare activitate în teatru: Mihaela Michailov

Artiști invitați: Alexandra Gulea (video-montaj), Mircea Albuțiu (film), Gigi Căciuleanu (masă rotundă), Mădălina Dan (performance), Ștefania Ferchedău (prezentare), Lari Giorgescu (performance)

Identitate vizuală: Andrea Nastac

Mulțumiri speciale: Gigi Căciuleanu, Raluca Ianegic, Denisa Badea (Arhiva TVR), Gabi Fiter (Arhiva TVR), Miruna Simion (Arhiva Teatrului Țăndărică), Ștefan Theodorescu (Teatrul Bulandra)  Mihaela Popescu (Arhiva Teatrului Mic), Dan Druță (Arhiva Teatrului Evreiesc de Stat), Mirel Leventer (fotograf), ANF, CNC, Uniter și FNT.

Cu sprijinul: Fundația 9 | BRD – Groupe Société Générale, Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

În parteneriat cu UNITER/ Festivalul Național de Teatru (FNT).

MIRIAM RĂDUCANU: o expoziție - arhivă cu „senZ” este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național - AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Parteneri instituționali: Televiziunea Română (TVR) , Centrul Național al Cinematografiei, Arhiva Națională de Filme, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul de Animaţie Țăndărică, Teatrul Bulandra, Teatrul Mic, Universitatea Naţională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC), Cinema Union

***

Centrul Național al Dansului București, împlineşte 20 de ani de existență în anul2024, fiind singura instituție  națională care are ca misiune principală  dezvoltarea culturii coregrafice din România și care funcționează ca producător și gazdă de spectacole, asumând totodată misiuni la fel de importante, precum cercetarea, documentarea și arhivarea, dar și dezvoltarea de programe și proiecte de educație artistică și formare profesională.

Rezidența9 este un centru cultural din București, care aduce împreună gânditori, creatori, comunități și oameni de știință într-un dialog deschis, pentru o mai bună înțelegere asupra lumii în care trăim. Rezidența9 este coordonată de Fundația9, înființată și susținută de BRD - Groupe Société Générale.