Asociația Pentru Teatru și Carte (PETEC) aduce la Timișoara “More Reasons to Dance?" două ateliere de dans: Contact Improvisation & Poetic Movement, deschise publicului larg, care vor avea loc pe 6, respectiv pe 10 noiembrie la FITT, Sala Rotunda (Casa Tineretului, str. Arieș nr. 19), dar și o reprezentație a co-producției internaționale All in Good Time, realizată alături de Echo Echo Dance Theatre Company (Irlanda de Nord), pe 9 noiembrie, la Liceul de Artă "Ion Vidu" (str. Cluj nr. 12). Accesul publicului la toată seria de evenimente este liber, în baza unei rezervări prealabile.Atenția și intenția care transformă mișcarea în poezie
În cele două ateliere susținute la Timișoara, performerii Cătălin Diaconu și Virginia Negru vor aduce împreună experiența lor din producția performance-ului "All in Good Time" cu elemente din Poetic Movement pentru a oferi publicului larg și profesioniștilor o paletă mai largă de posibilități de mișcare care se nasc în momentul în care conștientizăm diferitele grade de tensiune poetică pe care le oferă lucrul cu distanța, apropierea, sensul mișcării.
Practica cu care se va lucra în proiectul “More reasons to Dance?” este o perspectivă dezvoltată de coregraful irlandez Steve Batts, “Poetic movement”, o practică de dans și compoziție prin mișcare care sensibilizează și trezește memoria și imaginația încorporată a dansatorului “embodied memory and imagination”, o aduce în spațiul și în timpul prezent și o transformă prin intermediul atenției. Astfel dansul se transformă în mișcare reală, în timp și spațiu real cu intenție poetică.
Această viziune, aparent simplă, a fost elaborată într-un set detaliat de exerciții de atenție, prezență, dispoziție, intensitate emoțională și fizică, printr-un sistem de decodare și notație a raportului față de spațiu și timp, și modalități de a articula sens prin mișcare inspirate de tiparele de frazare din muzică, literatură și poezie “bits of information that want to make sense’’.
Atelierele vor avea loc astfel:
・ Miercuri, 6 noiembrie 18:30-20:00 | atelier de Contact Improvisation cu Cătălin Diaconu
・ Duminică, 10 noiembrie 10:30-12:30 | atelier Poetic Movement cu Virginia Negru
Înscrierile se fac în formularul de aici.
O lume intimă, caldă, cu straturi multiple
“Ce-ar fi dacă am privi dansul mai aproape de poezie, decât de artele vizuale sau de teatru?
Fiecare mișcare - deschiderea unei lumi, a unui limbaj cu semnificații proprii?
Fiecare pauză - o așteptare atentă, un spațiu încărcat de sens?
Fiecare spectacol - o lucrare completă, egală cu sine, fără nevoia de a se justifica prin medierea altor arte?
Cum ar fi dacă dansatorii și coregrafii ar lucra eliberați de înrâurirea muzicii și a narațiunilor textuale, înarmați cu încrederea că limbajul lor artistic este sieși suficient, accesibil totodată publicului?”
Acestea sunt perspectivele de la care a pornit explorarea grupului internațional de artiști dansatori din România, Republica Moldova și Irlanda de Nord, în cadrul proiectului No reason to dance? în luna aprilie 2024 la Muzeul Național al Literaturii Române Iași. Cercetarea lor a culminat cu crearea spectacolului All in Good Time, ce a avut premiera în luna iulie 2024 la Echo Echo Dance Theatre Company din Irlanda, iar în luna septembrie a fost prezentat în Chișinău la Teatrul Eugene Ionesco, în Iași la Casa Muzeelor și în București la Centrul Național al Dansului.
Creat și performat de: Alexandra Soshnicova, Serghey Golovnea, Cătălin Diaconu, Virginia Negru
Concept și coregrafie: Steve Batts
Compoziție sunet: Colin Norrby
Design lumini: Barry Davis
Spectacolul va avea loc de la ora 18:00 iar rezervările se fac aici.
Despre facilitatorii atelierelor
Cătălin Diaconu, inițial inginer cu o carieră în automatizare, a făcut o tranziție curajoasă spre lumea muzicii și a dansului. A cântat la chitară într-o formație rock timp de 10 ani, apoi a evoluat către muzica electronică și producția muzicală pentru spectacole de dans.
Cu o pasiune pentru mișcare ce începe cu Kung Fu și Tai Chi, Cătălin s-a dedicat mai apoi intensiv studiului Contact Improvisation și Aikido. A ajuns să fie mentorat de dansatori și instructori de renume în Contact Improvisation și a devenit instructor el însuși, organizând ateliere și performance-uri de improvizație prin mișcare, colaborând cu artiști și dansatori. În prezent face parte ca muzician din performance-ul ''Patosfera'' coregrafiat de Mădălina Dan, este performer în proiectul în desfășurare ''Mind Moving'' produs de Indie Box și susține ateliere de Contact Improvisation în România și alte țări (Slovenia, Polonia, Italia, Thailanda).
Virginia Negru este dansatoare și facilitatoare de ateliere de dans și contact improvisation din România. A explorat diverse forme de dans și mișcare și a colaborat cu profesori de renume din țară și străinătate. Virginia organizează evenimente și proiecte performative, precum Contact Bucharest Festival, și este implicată în educația artistică ca profesor invitat. A colaborat și dansat în spectacolele ''Pe Bune'' și ''After.Life''. A fost co-creator și performer în filmul de dans [ship of fools] produs de Indie Box, iar în proiectul ARTopia a contribuit la realizarea filmului de dans "Cel de acolo nu este cel de aici". În prezent performează în Spectacolele "Iluzionistele" și ''Patosfera''coregrafiate de Mădălina Dan.
More reasons to Dance? deschide ușile unui public nou în zona artelor performative, subliniind faptul că dansul nu are nevoie de un motiv exterior lui însuși pentru a se desfășura, pentru a comunica și pentru a emoționa.
***
"More Reasons to Dance?" este un proiect PETEC finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte Timișoara.