The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

O săptămână de UNDERCLOUD încărcător de energie bună pentru tot anul

Articol / 20 Aug 2024 / Andra Mihai
  • O săptămână de UNDERCLOUD încărcător de energie bună pentru tot anul
1/1
Între 2 și 8 septembrie, Festivalul de Teatru Independent UNDERCLOUD îți pregătește o ediție plină de experiențe culturale inedite și întâlniri cu personalități artistice relevante, spectacole și evenimente pe care să le duci cu tine acasă și despre care să povestești tot anul.

UNDERCLOUD 17 se deschide cu Ada Milea și se închide cu Maia Morgenstern. Ada Milea aduce o explozie de muzică și voie bună în deschiderea UNDERCLOUD cu „Apolodor” după Gelu Naum și „Amintiri din copilărie” după Ion Creangă, inedit transpuse în scenă, în timp ce Maia Morgenstern invită publicul la o întâlnire emoționantă bazată pe lansarea cărții „Orez. Cu Lapte”, o lansare în premieră realizată în dialog cu publicul.

Spectacolul „Cineva are să vină” de Jon Fosse, autorul câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură în 2023, o aduce spectatorilor pe minunata actriță Ofelia Popii și pe Ciprian Scurtea, în regia extrem de inventivă a regizoarei Chris Simion – Mercurian. Reprezentația va fi o premieră întrucât va fi prima dată când spectacolul se va juca în aer liber, sub cerul UNDERCLOUD. Un alt eveniment care ne bucură festivalul prin unicitatea lui este lansarea cărții „Moștenirea” în prezența autorului, părintele Constantin Coman, unul dintre cei mai îndrăgiți duhovnici ai capitalei care va răspunde întrebărilor publicului și ne va încânta cu vorbele sale inspirate.

Nu rata UNDERCLOUD în acest an pentru că este și șansa unică de a vedea producții din orașe precum Sibiu, Timișoara, Cluj și Iași, jucate pentru prima dată în București. Povestea Fridei Kahlo, un „Macbeth” original sau „Silent Cehov” sunt doar câteva dintre provocările spectacolelor invitate din alte orașe. Festivalul va oferi publicului și ocazia de a rămâne după reprezentații la o sesiune de întrebări și răspunsuri cu echipele de creație implicate în crearea spectacolelor.

O secțiune bijuterie creată acum câțiva ani și care stârnește un mare interes este secțiunea de dans. Spectacolele selectate anul acesta promit performanță și o energie cu totul specială: „Eine kleine nacht Music” în coregrafia lui Gigi Căciuleanu cu actorul Lari Georgescu care impresionează prin calitățile sale corporale, „Morning Solitude” și „Omen” în coregrafia lui Arcadie Rusu, „Double Fiesta”, un spectacol de Andrea Gavriliu, „Eden news” de Andrei Boariu, „Povestiri din pământ și hârtie” sub semnătura Andrei Tcaciuc, „Wet dreams (are made of this) de Anastasia Preotu.

Serile de poezie VIP - Vin, Intimitate, Poezie vor propune și în acest an publicului întâlniri la lumina lumânării cu nume mari din poezia românească: Ligia Keșișian, Iulian Tănase, Cosmin Perța, Florin Iaru, Ioana Crăciuneascu și Rozana Mihalache te așteaptă în fiecare seară la Black Habit. Mike Godoroja & Blue Spirit va fi prezent pe scena UNDERCLOUD pentru un reading performance unic alături de Dan Mircea Cipariu, care joacă și rolul de gazdă a acestor seri magice.

***

Programul complet al festivalului poate fi consultat pe site-ul www.undercloudfest.ro.

Biletele s-au pus în vânzare pe bilet.ro. Ineditul afiș în 2 volume, prima parte imaginea cu personajul masculin, iar partea a doua cu personajul feminin este realizat de Gavrilă & Asociații.

UNDERCLOUD este primul festival de teatru independent din România și se desfășoară anual, fără întrerupere, în București din 2008. Festivalul se definește prin provocare și calitate și adună la un loc cele mai bune spectacole independente din stagiunea curentă.  Inițiat de Chris Simion – Mercurian, promotoare a mișcării de teatru independent din România din 1999, festivalul de descrie ca fiind viu, curajos, curios, un festival care te scoate din zona de confort, care te surprinde, care nu se repetă. Scopul principal al festivalului este de a promova teatrul independent, de a susține artiștii emergenți și consacrați și de a oferi publicului acces la producții inovatoare și provocatoare.

UNDERCLOUD 17 este realizat cu sprijinul Sectorului 1 și al Ministerului Culturii, în parteneriat cu ARCUB. Sponsorii tradiționali sunt Raiffeisen Bank, Aqua Carpatica și Sâmburești.