The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Spectacole în premieră în România, la Iridescent! Vezi principalele highlights din festival

Articol / 27 Oct 2023 / Andra Mihai
  • Spectacole în premieră în România, la Iridescent! Vezi principalele highlights din festival
1/1
La Centrul Național al Dansului București începe Iridescent și te așteptăm și pe tine. Descoperă principalele highlights ale unui festival cu multe premiere, care sărbătorește puterea transformatoare a dansului și ideilor.

Trailer festival aici

3 spectacole Aerowaves Twenty23

CNDB aduce în festival 3 spectacole selectate în ediția Twenty23 a prestigioasei Aerowaves, rețeaua europeană de dans contemporan.

Dacă spectacolul MOS al Ioannei Paraskevopoulou ne invită într-un univers sonor, plin de peisaje cinematice și obiecte de fiecare zi, atunci Café Müller-ul lui Dominik Więcek ne transportă în lumea fanficțiunilor, într-un omagiu dedicat Pinei Bausch, nelipsit însă de umor. Al treilea spectacol Aerowaves adus la București e Nabinam de Jean-Baptiste Baele, un solo performativ în care artistul originar din Madagascar spune povestea adopției sale în Belgia. Se țin pe 8, 12 și 18 noiembrie în Iridescent și nu-s de ratat!


MOS

Adriana Butoi din nou pe scena din România

Actrița Adriana Butoi revine, după mulți ani, pe o scenă românească, mai exact la Teatrul Bulandra, cu spectacolul Kill the Fucking Bill(s) pe 2 noiembrie. Adriana lucrează în Mexic ca artistă interdisciplinară încă din 2011 și propune un spectacol inspirat de filmul Kill Bill al lui Quentin Tarantino, care va transforma Sala Liviu Ciulei într-un spațiu de luptă împotriva sistemelor care au provocat eșecul utopiilor personale și colective în istorie.



Spectacolul ce marchează Președinția Spaniei la Consiliul Uniunii Europene

Artistele Mercedes Peón și Janet Novás vă dau întâlnire pe 21 noiembrie la Teatrul Odeon, într-un spectacol ce îmbină ritualitatea pe care o dau muzica și dansul, cu teme actuale și puternice: identitate, apartenență, gen. Mercedes máis eu e o lucrare în care fiecare pulsație și fiecare ton, fiecare voce și fiecare tăcere ne dă măsura sensibilității celor două artiste și ne angajează într-o transă ludică din care nu vrem să ieșim prea curând.



Premiera Academiei de Dans și Performance

Tinerii artiști absolvenți ai singurului program regional de formare în dans și performance, Academia de Dans și Performance, au pregătit un performance sub coordonarea coregrafei Ioana Marchidan. Dacă vii la premiera Bodies on the line pe 14 noiembrie îi (re)cunoști pe Anca Stoica, Sergiu Diță, Alexandra Zavelea, Hunor Varga și Eva Danciu, care îți vorbi & dansa despre statutul de artist independent, cu povești personale și situații în care oricine se poate regăsi.

Un performance auto-bio-coreo-grafic

Reputatul creator francez Jérôme Bel își relatează propria viață în lumea dansului... în interpretarea altcuiva! Performance-ul Jérôme Bel a făcut, prin această metodă, înconjurul lumii: în fiecare țară în care a avut loc reprezentația, alți performeri și regizori au interpretat și montat personajul-spectacol Jérôme Bel. În versiunea românească, regia îi aparține lui Mihai Mihalcea, iar performer este Cristian Nanculescu. Vino pe 10 noiembrie să-l urmărești pe Nanci într-un joc în care „eu este celălalt”.

Workshop-uri pentru profesioniști

Artiștii Dominik Więcek, Jean-Baptiste Baele, Janet Novás și Moritz Ostruschnjak pregătesc fiecare câte-un workshop în Iridescent, ceea ce înseamnă un total de 4 ocazii în care dansatorii și performerii români profesioniști pot lua contact cu metode noi.

Dominik îi încurajează pe participanți să-și imagineze că iau parte la un spectacol inexistent, pe scena operei din Wuppertal, în timp ce Jean-Baptiste propune o tehnică de execuție a mișcărilor cu minim de efort și maxim de impact. Janet îi va imersa pe artiștii înscriși într-un corp care se bucură și-și asumă riscuri fără teamă de eșec, iar Moritz îi va dezvăța de statutul de creatori de imagini. Toate se-ntâmplă în Iridescent, pe 11, 17, 22 noiembrie și 29-1 decembrie.

Alte reconfigurări ale sensibilului

Pe lângă multe alte spectacole puternice, Iridescent îți aduce și evenimente performative inedite, cum ar fi: cutia de vise a Ioanei Păun (performance-ul Dreamers), discuția explorativă despre ireversibilitatemoderată de Constantin Vică sau maratonul de Idei pentru Planeta Pământ, cu peste 25 de voci publice care vor veni cu soluții personale la probleme sistemice. Unde mai pui că ești chemat la party în Apollo111 și la proiecția filmuluiO întâmplare cu Jazz la Elvire Popesco!

Așadar, 23 de evenimente, o lună de zile ca un timp de explorare pe care te invităm să ți-l faci cadou! Vezi ce-ți face cu ochiul în programul complet și Save November for Dance!

***

Cu sprijinul:
Aerowaves, AFCN, National Culture Fund Bulgaria, ARCUB, PMB, STB, Teatrul Odeon, Teatrul Bulandra, APOLLO 111, SAC, Atelierele Malmaison, Solitude Project, Institutul Cervantes, Institutul Francez Paris, Institutul Francez România, Goethe-Institut, Fondul Franco-German, BLZT, Institutul Polonez, Hotel Duke

Parteneri media principali:
TVR, Radio Guerrilla

Parteneri media:
ELLE, Radio România Cultural, Scena9, Revista Arta, Zile și Nopți, Black Rhino Radio, The Institute, RFI România, Happ.ro, Zeppelin, ISCOADA, Liternet, CUTRA, Modernism.ro, Films in Frame