Unul dintre cele mai apreciate festivaluri dedicate tinerilor actori, Festivalul Național de Teatru pentru Tineret „Ștefan Iordache”, propune în perioada 6 şi 9 noiembrie 2023 un program încărcat de concursuri, spectacole de teatru şi workshop-uri pentru tineri și adolescenți. Intrarea în cadrul festivalului este gratuită în limita locurilor disponibile, publicul fiind invitat să vizioneze comedii și producții puse în scenă de actori renumiți ai teatrului românesc.
Organizat de Sectorul 5 al Municipiului București prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ștefan Iordache” festivalul începe luni, 6 noiembrie, ora 11:00 la Sala Rapsodia din Strada Lipscani nr. 53, cu 8 reprezentații de teatru puse în scenă și jucate de tineri liceeni din București. În aceeași zi, începând cu ora 19:00, Teatrul Elisabeta propune publicului prezent în sală producția „Răzbunare pe tocuri”, în regia Vlad Ianoș, o comedie spumoasă în care aventurile cuplurilor îți taie răsuflarea.
Anul acesta pe scena festivalului vor concura peste 250 de tineri și adolescenți atât din București cât și din 5 județe ale țării: Brașov, Botoșani, Vrancea, Prahova și Buzău la secțiunile individual și trupe. Juriul Festivalului Național de Teatru pentru Tineret „Ștefan Iordache” este alcătuit din personalități ale teatrului românesc: criticul de teatru Ludmila Patlanjoglu, actorul Gabriel Iencek și teatrologul Alina Moldovan.
Cea de-a V-a ediție aduce în program spectacole invitate și producții speciale ce vor avea loc în fiecare seară de festival, începând cu ora 19:00. Astfel, publicul participant poate viziona stand-up-ul „Improvisneyland – Comedy Show” - o producție The Creative Moustache, Comedia secolului „WILLIAM SHAKESPEARE. OPERE COMPLETE (Varianta prea scurtata)” în regia lui Daniel Bucur cu Adrian Paduraru, Ionuț Ciocia (Brânzoi) și Cristi Martin. În ultima seară Teatrul Excelsior pune în scenă spectacolul „Interzis sub 18 ani” de Mihaela Michailov, în regia lui Lenuş-Teodora Moraru.
Absolvent al secției de Actorie din cadrul Facultății de Teatru a U.N.A.T.C „I.L. Caragiale” București și al programului de master din Marea Britanie – Theatre Directing – East 15 Acting School, London – University of Essex, cel mai tânăr regizor de operă din România, Alexandru Nagy, va susține o serie de workshop-uri pentru studenții participanți.
PROGRAMUL FESTIVALULUI NAȚIONAL DE TEATRU PENTRU TINERET „ȘTEFAN IORDACHE”, EDIȚIA A V-A | SALA RAPSODIA
6 noiembrie
11:15 Trupa Umbre – Shylock
12:20 4teen - Tok Tok
13:30 Spiru Genius Acting - Cântăreața Cheală
14:30 Tutti Frutti – Ne găsiți la capătul curcubeului
15:45 Cuadro- Potențial comic
17:00 Alexia Mocănescu Universitatea Națională de artă Teatrală și Cinematografică ,,Ion Luca Caragiale” București – Monolog Casting la corporație, colaj de momente artistice
17:20 David Luncă Universitatea Națională de artă Teatrală și Cinematografică ,,Ion Luca Caragiale” București – Monolog Richard III
17:45 Fabian Ciobanu Universitatea Națională de artă Teatrală și Cinematografică ,,Ion Luca Caragiale” București – Monolog O floare, adaptare după piesa de teatru „Nu vrem să fim fericiți” a dramaturgului Teodor Mazilu
19:00 Teatrul Elisabeta - Răzbunare pe tocuri, regia Vlad Ianoș
7 noiembrie
11:05 Trupa 3T - Misiune IMPROsibilă
12:05 Atelierul de teatru - SELECTA
13:15 treivirgulăpaișpe - Sectorul S
14:25 Act Anima – O noapte furtunoasă
15:20 Dor fără sațiu - Aproape, departe...
16:20 Brightside Drama – Gaițele
17:25 Artis - Jaful
19:00 Improvisneyland – Comedy Show, o producție The Creative Moustache
8 noiembrie
11:05 Amprente – FRAGIL
12:15 Trupa Mircea Albulescu - LOVEBOMB
13:05 Între acte - Proștii sub clar de lună
14:15 Chaplin - Avarul Îndrăgostit
15:30 Mozaic - Zâmbește și mergi înainte!
16:25 Hazimirescu - Un pedagog de școală nouă
16:45 Gabi Hrițcu Universitatea Națională de artă Teatrală și Cinematografică ,,Ion Luca Caragiale” București - Monolog din Epifanii de Imants Ziedonis
17:00 Andreea Nițu Universitatea Națională de artă Teatrală și Cinematografică ,,Ion Luca Caragiale” București – Monolog Zița, O noapte furtunoasă
19:00 Teatrul George Ciprian, Buzău - SHAKESPEARE pe scurt. Comedia Secolului, regia Daniel Bucur
9 noiembrie
11:05 Victory of Art – La vitta e bella
12:25 The Dreamers - Gaițele
13:35 Acting Up – Albina din capul meu
14:30 Alex Gabera Universitatea de Arte din Târgu-Mureș – Monolog Damien Hirst - Marius von Mayenburg
14:50 Sorina Melean Universitatea de Arte din Târgu-Mureș – Monolog Medeea - Roxana Marian
15:10 Luca Turliu - Universitatea Națională de artă Teatrală și Cinematografică ,,Ion Luca Caragiale” București – Monolog Moritz – Deșteptarea primăverii, de Frank Wedekind
15:30 Trupa Ștefan Iordache – Oameni de piatră, de Carmen Dominte, coordonator Ramona Iacov
17:00 Festivitatea de premiere
19:00 Teatrul Excelsior – Interzis sub 18 ani, de Mihaela Michailov, regia Lenuș Teodora Moraru
Intrarea în cadrul festivalului este liberă.
Festivalul Național de Teatru pentru Tineret „Ștefan Iordache” este un proiect cultural-educativ inițiat în 2019, menit să susțină și să valorifice potențialul artistic al tinerilor, să le stimuleze creativitatea, inovația și spiritul de competiție, implicându-i în viața culturală.
Plăcut de: Radio Guerrilla.
Parteneri media: Radio România Cultural, IQADS, SMARK, BookHub, The Institute, Modernism.ro
Festivalul Național de Teatru pentru Tineret „Ștefan Iordache” este organizat de Sectorul 5 al Municipiului București prin Centrul Cultural şi de Tineret Ștefan Iordache.
Despre Centrul Cultural și de Tineret Ștefan Iordahe
Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache” este o instituție publică de cultură cu personalitate juridică, având calitatea de ordonator terțiar de credite, ce funcționează sub autoritatea Consiliului Local al Sectorului 5, finanțată de la bugetul local.