Ediția EFFIE de anul acesta este prima care include doi co-președinți de juriu. Ambii președinți sunt lideri mondiali în domeniul lor de activitate, profesioniști care au zeci de ani de experiență în marketing si comunicare. Ei întruchipează angajamentul EFFIE față de ideea unui parteneriat benefic între client și agenție, lucrând în tandem pentru atingerea unor rezultate cât mai bune, de brand și de vânzari.
Așadar, co-președinții EFFIE din acest an sunt:
ISLAM ELDESSOUKY, Global Creative Strategy Director (Hydration, Sports, Tea, & Coffee), The Coca-Cola Company, este dedicat creării de experiențe de lungă durată, pline de importanță dar și de rezultate. Crede cu tărie că un fir narativ și capacitatea de a spune o poveste sunt de fapt ceea ce permite mărcilor să pătrundă în cultură și să devină parte din viața oamenilor. Islam este la conducerea strategiilor creative a unor mărci importante precum Powerade, Fuzetea, Costa, dar și multe altele. Crede că „repetiţia e mama învăţăturii” și consideră că Premiile EFFIE sunt o platformă care determină companiile și mărcile să își atingă obiectivele prin valoare creativă.
"Este un privilegiu și sunt onorat să iau parte la Effie Awards în România pentru a mă inspira, a învăța și pentru a mă conecta cu acest centru de excelență de talie mondială." - Islam ElDessouky, The Coca-Cola Company.
SASAN SAEIDI, Global Client Leader – Coca-Cola (TCCC), Wunderman Thompson Global, are o experiență în publicitate de peste două decenii în cadrul mai multor companii, sectoare de activitate și regiuni ale lumii. De-a lungul timpului petrecut la Wunderman Thompson, a dezvoltat relații de afaceri între clientul său și parteneri la nivel mondial în regiunile EMEA, Asiei și Americilor. Sasan consideră că Effie este una dintre cele mai importante distincții ale industriei, care celebrează munca ce arată rezultate clare.
“Sunt bucuros că voi vedea lucări și povești briliante în timpul acestei competiții, lucrări care construiesc branduri, care rezolvă provocări de business, lucrări care ajută la rezolvarea unor probleme comunitare sau care răspund unor nevoi profund umane. Cele mai bune lucrări trebuie celebrate și onorate” - Sasan Saeidi, Wunderman Thompson Global
Cei doi co-președinți vor fi prezenți în persoană în București la Gala Effie, pe 16 iunie, și vor susține și un Effie Talk în aceeași zi, dimineața.