The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

IAA România anunță noutățile EFFIE 2022

/ 28 Ian 2022 / Andra Mihai
  • IAA România anunță noutățile EFFIE 2022
1/1
Comitetul de Organizare a stabilit noutățile ediției EFFIE 2022 – festivalul care premiază eficiența în marcom. 

După 15+ ani în care The Institute a organizat EFFIE, începând de anul acesta IAA România va prelua frâiele acestui proiect. 

Ediția EFFIE de anul acesta vine cu schimbări, însă, înainte de a fi enunțate, acestea sunt câteva dintre lucrurile care vor rămâne la fel:

• Nu există categorii nou introduse în 2022;
• Nu au fost eliminate categorii.

Noutățile pe care EFFIE 2022 le va aduce anul acesta se referă la sistemul de jurizare din runda 1:

• Jurații sunt împărțiți în echipe de minimum 10 persoane și jurizează INDEPENDENT aceleași cazuri.
• Jurizarea durează 6 zile și se face în timpul liber al juraților (de vineri la prânz până joia următoare).
• Se jurizează un număr total de 20-22 cazuri din categorii diferite (vor fi 1 - maximum 2 cazuri/categorie). Jurații știu în ce categorie e încadrat fiecare caz și cunosc definițiile și normele categoriilor.
• Trainingul de jurizare este obligatoriu pentru toți jurații.
• La finalul celor 6 zile se organizează o discuție moderată în care jurații dau feedback, discută flags, pot schimba scoruri. Discuția durează 2-3 ore.

Care sunt avantajele noului sistem de jurizare din runda 1?


În primul rând jurații alocați pe echipe vor juriza individual cazurile. Ei vor afla cine sunt ceilalți membrii ai echipei în care au fost repartizați abia la momentul discuției moderate (care va avea loc la finalul perioadei de jurizare).

Nu există limită de timp pentru citirea/înțelegerea unui caz. Jurații pot revedea cazurile/creația ori de câte ori doresc, în limita celor 6 zile.
În același timp se elimină posibilitatea de a compara cazurile între ele în interiorul aceleiași categorii.
Se păstrează discuția moderată, schimbul de idei, flag-urile, posibilitatea de a schimba scorurile.

A doua rundă de jurizare nu se schimbă!

Calculul Effie Index se modifică.
Începând cu ediția 2022, punctele pentru finaliști și premii se vor acorda în scară exponențială. Scara liniară nu va mai fi folosită.
Până acum, pentru lead agency, se acordau: Finalist 2 puncte; Bronz 4 puncte; Silver 6 puncte; Gold 8 puncte; Grand 12 puncte. Pentru contributing agencies = ½ vs lead.
Începând cu 2022 se vor acorda: Finalist 2 puncte; Bronz 6 puncte; Silver 12 puncte; Gold 24 puncte, Grand 48 puncte. Pentru contributing agencies = ½ vs lead.
-------------------------------

EFFIE Awards este un festival internațional sub licența EFFIE Worldwide, Inc. EFFIE Awards a fost lansat în 1968, în SUA. Romanian EFFIE Awards este un eveniment de marcă al industriei de marketing și comunicare, organizat de International Advertising Association Romania (IAA România), în parteneriat cu Uniunea Agențiilor de Publicitate din România (UAPR).