Ministrul Culturii, Corina Șuteu, va participa la două evenimente speciale din cadrul Festivalului Național de Teatru Independent, pe 4 și 6 noiembrie, pentru a dezbate situația sectorului cultural independent din România și sprijinul pe care îl primesc tinerii actori din partea autorității centrale.
Cum poate statul român să asigure, prin politici publice, legitimitate actorilor independenți și teatrelor care îi acompaniază? Care este tipul de conținut pe care sectorul teatral independent îl reprezintă și îl dezvoltă? Cum pot fi protejate drepturile celor care nu fac parte din sistemul „oficial” al teatrelor din România, dar care propun și produc forme de creativitate relevante pentru publicul de azi? Cum poți oferi legitimitate și susținere fără să sugrumi libertatea de creație prin supraregulare?
Acestea sunt câteva dintre întrebările la care Corina Șuteu va răspunde alături de partenerii săi de dialog din lumea teatrului independent. Cea de-a patra ediție a Festivalului Național de Teatru Independent (3-6 noiembrie) va fi marcată de un moment important: semnarea protocolului prin care ia ființă Asociația Teatrelor Independente din România. Evenimentul va avea loc pe 4 noiembrie, ora 15:00, la Godot Cafe-Teatru.
În aceeași zi de la ora 16:00 va avea loc o masă rotundă la care vor lua parte Ministrul Culturii, Corina Șuteu, și semnatarii actelor de înființare a asociației, directorii teatrelor independente din București și din țară. Discuția se va axa pe situația teatrului independent românesc și va pune bazele primelor inițiative guvernamentale de susținere a acestui sector. Evenimentul va fi urmat de o conferință de presă, în cadrul căreia vor fi prezentate concluzille întâlnirii.
Pe 6 noiembrie, de la ora 13:00, Ministrul Culturii va participa la o nouă întâlnire cu tinerii actori români, la Unteatru. Printre problemele luate în considerare aici este cea a criteriilor de valorizare și de salarizare a tinerilor actori. La această discuție sunt invitați atât artiștii independenți, cât și cei angajați în instituțiile de stat. Participanții vor analiza efectele modificărilor adoptate de Guvernul României la legea instituțiilor publice de spectacol și vor proiecta noi măsuri de îmbunătățire a statutului actorului în România.
Sponsori: Hotel Ramada
Parteneri Media: Radio România Cultural, Radio Guerrilla, Yorick.ro, IQads, Orașul Meu, LiterNet.ro, Bucharest City App, Orașul Vechi, The Institute, Observatorul Cultural, Zeppelin Magazine, Plic. O revistă, IleanaAndrei.ro, Revista Psychologies, judyflorescu.com, Gala Societății Civile, Raftul cu Idei, amdoar18ani.ro, teatral.ro, rezervările.ro, Revista Arte și Meserii, CityScout