The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

NEAL DAVIES EX-CEO EFFIE WORLDWIDE REVINE CA JURY CHAIR LA ROMANIAN EFFIE AWARDS 2021

Articol / 19 Mai 2021 / Luiza Popescu
  • NEAL DAVIES EX-CEO EFFIE WORLDWIDE REVINE CA JURY CHAIR LA ROMANIAN EFFIE AWARDS 2021
  • NEAL DAVIES EX-CEO EFFIE WORLDWIDE REVINE CA JURY CHAIR LA ROMANIAN EFFIE AWARDS 2021
1/2
Neal Davies, CEO BBDO Dublin, va conduce Juriul Effie 2021 şi structura Effie 2021 Scoring Committee, ce are ca atribuţii stabilirea finaliştilor şi a câştigătorilor competiţiei. Neal Davies a mai deţinut funcţia de Preşedinte al Juriului Effie România în 2015 şi 2016, odată cu introducerea dezbaterilor moderate în cadrul procesului de jurizare.

Sunt extrem de încântat să lucrez încă o dată cu echipa Effie România. M-am bucurat de cele două angajamente anterioare în România și aștept cu nerăbdare să mă implic din nou. Singurul meu regret este că de data aceasta va fi online, fără șansa de a vizita Bucureștiul”, a declarat Neal.

În peste 30 de ani de carieră, Neal a fost client, lider de agenție și o personalitate marcantă a industriei, pe ambele maluri ale Atlanticului. Înainte de a se alătura BBDO Dublin în calitate de CEO în 2017, Neal a fost CEO Effie Worldwide în New York, entitatea globală care stabilește standardele eficienței în marketing. Chiar dacă a părăsit Effie Worldwide, el continuă să se implice, prezidând panelurile de jurizare ale programelor globale și regionale Effie.

Și-a început cariera de marketing de partea clienului, la Kodak, înainte de a se alătura agenției de publicitate Simons Palmer din Londra. Din 1999 s-a mutat în SUA, unde până în 2017 a ocupat funcții de conducere la Chiat Day, McCann și TBWA Worldwide, înainte de a co-fonda Naked Communications în New York. Membru al Academy of the Marketing Hall of Fame, Neal este un marketer cu experiență, deține un trofeu Grand Effie, alături de o serie de trofee din festivaluri de creativitate.

Effie România continuă şi în acest an structura Scoring Committee, formată dintr-un grup de specialişti care va seta pragurile de accedere în runda finală, stabilind astfel nominalizaţii ediţiei, precum şi câştigătorii competiţiei după runda doi de jurizare. Pragurile vor fi decise şi în baza setului de procentaje venite pe filieră internaţională, având în vedere câţi finalişti sunt recomandaţi din totalul de înscrieri şi câţi câştigători din totalul de finalişti.

Effie 2021 Scoring Committee este format din Neal Davies – Preşedintele Juriului Effie România, Irina Pencea – Preşedintele Comitetului de Organizare & Managing Partner şi Co-Founder Jazz, Cristina Osiescu - Client Business Partner NielsenIQ România şi Miruna Dumitriu - Audit Project Manager Deloitte România. Nielsen România şi Deloitte România sunt parteneri tradiţionali ai jurizării Effie, contribuind cu date de research puse la dispoziţia juraţilor, respectiv partea de audit a competiţiei.

Irina Pencea este Managing Partner și Co-Fondator la Jazz, una din cele mai premiate agenții independente din România atât la nivel local cât şi internaţional și are o experiență de 22 de ani în strategie de comunicare şi brand, business development şi management.

Cristina Osiescu, Client Business Partner NielsenIQ România, are o experienţă bogată în publicitate (DDB, McCann-Erickson, Saatchi&Saatchi), marketing management (Sensiblu, MOL, Wienerberger) şi cercetare de piaţă, experienţă ce îi dă o perspectivă completă asupra eficienţei campaniilor de comunicare şi publicitate.

Miruna Dumitriu este Audit Senior Consultant Deloitte România, companie cu care colaborează din 2014. A terminat Facultatea de Inginerie Electrică din cadrul Politehnica Bucureşti şi un program de masterat în Financial Management în Vlerick, Belgia.

Juriul Romanian Effie Awards 2021 va fi format din peste 150 de reprezentanţi ai industriei de marketing şi comunicare, specialişti cu mare experienţă din companii, agenţii de publicitate, media şi digital, researchers, consultanţi de marketing şi reprezentanţi ai mediului academic din marketing şi comunicare. Procesul de jurizare se va desfăşura în 2 etape la începutul lunii iunie: Runda 1 pentru stabilirea finaliştilor şi Runda 2 pentru stabilirea câştigătorilor. Evenimentul de premiere va avea loc în data de 17 iunie.

Romanian Effie Awards 2021 este un proiect organizat de IAA România şi UAPR, prezentat de Kaufland, Coca-Cola şi George. Primul banking inteligent.

  • Parteneri strategici: Deloitte şi Nielsen
  • Creative Partner: Leo Burnett România
  • Traditional partner: The Institute
  • Parteneri Media: PRO TV, BIZ, IQads, Smark şi Pagina de Media
  • Partener de monitorizare: MediaTrust România

  • EFFIE Awards este un festival internaţional sub licenţă EFFIE Worldwide, Inc. EFFIE Awards a fost lansat în 1968, în SUA. Romanian EFFIE Awards este un eveniment de marcă al industriei de marketing şi comunicare, organizat de International Advertising Association Romania (IAA Romania), în parteneriat cu Uniunea Agenţiilor de Publicitate din România (UAPR) şi implementat de The Institute.