The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Reîncepe Școala ADC: un format nou pentru noile generații de advertiseri

Articol / 10 Oct 2022 / Andra Mihai
  • Reîncepe Școala ADC: un format nou pentru noile generații de advertiseri
1/1
  • După doi ani și un pic de pandemie, Școala ADC își redeschide porțile de la 1 noiembrie, pentru pasionații de advertising și tinerii care vor să intre în industria publicitară.
  • Școala ADC își propune să descopere noi talente și să le pregătească pentru o carieră în publicitate.
  • Profesorii și tutorii școlii sunt publicitari activi, profesioniști cu portofolii care conțin campanii relevante pentru industrie și care sunt gata să antreneze noua generație de studenți pentru noul val de comunicare.
  • Înscrierile sunt deschise până pe 29 octombrie și se pot face pe site-ul Școlii ADC, prin completarea unui scurt test de creație.

  • Pentru că discutăm cu o nouă generație de tinere talente, după doi ani în care comunicarea a întâmpinat una dintre cele mai mari provocări din istorie, Școala ADC a simțit nevoia de reformare.

    Astfel, noul format al cursurilor conține două module: Fundamentals și Deep Dive, care să-i ajute pe studenți să aibă mai întâi o imagine de ansamblu asupra industriei și a ceea ce presupune fiecare rol în parte, ca, mai apoi, să se specializeze pe acea bucată care îi pasionează mai tare: Strategie, Copywriting, Art Direction sau Graphic Design.
     
    Liviu Țurcanu, Creative Director Mercury360, Profesor al Școlii ADC:

    “Școala ADC e mai mult decât o școală pentru mine. E un proiect de suflet în care, prin adeziune, ne dorim să strângem laolaltă cât mai multe energii din marcomm-ul românesc - din Strategie, Creație sau Marketing - pentru a crește o nouă generație de publicitari.
    Pentru că Școala, în noua sa formă, prin cele două module, unul generalist și altul specializat, deschide noi perspective educaționale în advertising-ul românesc, ce combină teoria cu practica într-un mod eficient. Ne place să credem că va fi acea Școală despre care viitorii absolvenți își vor aduce aminte cu plăcere și o vor descrie ca "a school like no other", un loc care nu doar îți face poftă de publicitate, ci îți duce curiozitatea la un alt nivel și te pregătește, la nivel practic, pentru noua lume în care vei intra.”


    După terminarea primului modul, studenții vor fi invitați să își aleagă o specializare printr-un examen, pentru a ocupa unul dintre locurile disponibile pentru modulul 2, cel de Deep Dive.

    Fiecare specializare va avea mai mulți profesori coordonatori și un tutore, care îi va ajuta pe studenți în procesul de rezolvare a temelor, cât și în creionarea unui portofoliu până la finalul cursurilor.

    Laura Nedelschi, Creative director Sonica Works, Manager de comunicare al AVE (Asociația pentru Valori în Educație), Vicepreședinte al ADC România, Profesor al Școlii ADC:

    “E nevoie de un suflu nou în publicitate. Oameni pregătiți în a înțelege fundamentele creației publicitare de calitate, apoi antrenați pentru craft, pentru un nivel de calitate superior în execuție. Vrem ca străzile, feed-urile, calupurile publicitare să capete o aură nouă, de comunicare făcută cu simț de răspundere, în mod relevant pentru cultura locală a anilor noștri, cu respect pentru valori sociale, design și vocabular. Cu simplitatea ideilor care rezolvă probleme de business dar nu uită de soluții strategice, creativitate, simplitate și etică. Anul acesta e unul în care și noi, cei care am re-creat Școala ADC, vom învăța de la studenții noștri, în așa fel încât să putem îmbunătăți proiectul Școlii an de an.”



    Unele lucruri nu se schimbă niciodată, așa că examenul final se va ține tot în baza portofoliilor - susținute de această dată în fața unui juriu format din specialiști în comunicare - iar primul loc va primi bursa de studiu ADC SCHOOL în valoare de 880 eur.

    Radu Pilat, Managing Partner Heist Industries, Președinte al ADC România, Profesor al Școlii ADC:

    “Advertising-ul bun a devenit o nișă. Pandemia a pus pe butuci o școală care avea nevoie de puțină transformare. Sper că am folosit bine hiatus-ul și alături de un grup de lucru mare, reprezentativ și pus pe treabă dăm drumul unei noi versiuni a școlii. Una care să îmbunătățească produsul creativ, să caute noi talente, să le antreneze și să construiască viitoarea generație, de care industria are mare nevoie.“



    ADC România este cea mai densă concentraţie de lideri de creaţie din industria de publicitate românească, talente creative și experți în strategie. Asociația a luat ființă în 2008 și este dedicată proiectelor care îmbunătățesc calitatea creației din publicitatea românească. Activitatea creativă şi recunoaşterea publică obţinută de cei 108 membri ADC România sunt elementele care definesc traiectoria, momentele cheie şi succesele industriei publicitare locale dar şi internaționale.

    ADC România este condusă de un consiliu director format din preşedinte şi doi vicepreşedinţi, aleşi de majoritatea membrilor. Printre proiectele asociației se numără Școala ADC și Topul ADC (realizat de anul acesta în parteneriat cu IQAds). ADC România este membru al ADC Europe.