The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Școala ADC*RO: Class of 2020 & New Beginnings

Articol / 09 Iun 2020 / The Institute
  • Școala ADC*RO: Class of 2020 & New Beginnings
  • Școala ADC*RO: Class of 2020 & New Beginnings
  • Școala ADC*RO: Class of 2020 & New Beginnings
  • Școala ADC*RO: Class of 2020 & New Beginnings
  • Școala ADC*RO: Class of 2020 & New Beginnings
  • Școala ADC*RO: Class of 2020 & New Beginnings
  • Școala ADC*RO: Class of 2020 & New Beginnings
  • Școala ADC*RO: Class of 2020 & New Beginnings
  • Școala ADC*RO: Class of 2020 & New Beginnings
1/9
ADC România sărbătorește finalul celei de-a 12-a ediții a Școlii ADC joi, 11 iunie, de la ora 19:30. Evenimentul poartă numele New Beginnings și va cuprinde ceremonia de absolvire a elevilor Şcolii ADC, urmată apoi de un panel de discuţii – totul live pe pagina de facebook ADC România.

Ediția a 12-a a însemnat pentru cei 30 de cursanţi ai Școlii ADC*RO: patru luni de creativitate susținută, câte două ȋntâlniri săptămânale, 10 tutori și peste 15 tutorate cu directorii de creație. La final, efortul lor creativ va uni, într-un singur portofoliu, 7 briefuri dedicate câte unui mediu de comunicare în parte: Key Visual, Outdoor & Ambient, Video, Radio, Promo & Activation, Digital și Integrated Campaigns. Portofoliile sunt evaluate de către tutori, pentru stabilirea clasamentului final, a Top 10 cursanți și a șefului de promoție Școala ADC 2020.



Ceremonia de absolvire, în care vor fi aflate rezultatele clasamentului și șeful de promoție al ediției cu numărul 12, va fi prezentată de Laura Nedelschi (Independent Creative Director) și Șerban Alexandrescu (Associate & Executive Creative Director Headvertising) - tutori ai Școlii ADC.

Ediția din 2020 a Școlii ADC nu a fost lipsită de surprize - cam ca toată existența noastră în ultimele luni. Sunt mai mult decât mândră însă că elevii au trecut cu bine peste toate provocările (ca să folosim chiar toate cuvintele la modă), dar sunt mândră și de noi, cei care ne ocupăm de Școală, că am reușit să ținem aproape cu elevii care s-au împrăștiat de voie-de nevoie prin toată țara.

Și ca sa nu încheiem aici cu surprizele, ceea ce a început ca un downside al ceremoniei - adica lipsa acelei minunate întâlniri "tradiționale" de la The Institute, la început de vară, în curte, cu absolvenți proaspeți și generații mai vechi la un drink și multe aplauze (sau la mai multe drinkuri și multe aplauze...) - s-a transformat în ceea ce ar putea să fie cea mai vizibilă ceremonie a Școlii ADC din toată istoria sa.

Live-ul ceremoniei de absolvire va fi urmat și de un panel în care se va vorbi nu doar de ce îi așteaptă pe noii absolvenți, ci și despre ce ne așteaptă pe noi toți în această industrie. Eu una abia aștept discuția asta pe așa un subiect și sunt sigură că va fi o discuție de-a dreptul electrică, un rollercoaster de senzații și întrebări care ne va trimite de la speranță la neîncredere și de la curaj la precauție într-o milisecundă și două cuvinte: New beginnings. Fiţi online joi, de la 7:30, pe facebook/ADCROMANIA
.”, declară Laura Nedeslchi, Independent Creative Director.

Panelul de discuții va fi moderat de Valentin Suciu (Creative Director, Jazz Communication & Președinte ADC*RO) și îi va avea invitați pe: Ivo Purvis (Executive Creative Director, MSTF Partners Lisboa), Mihnea Gheorghiu (Global Executive Creative Director, Publicis Italy) și Sorin Trâncă (Founder, FRIENDS TBWA Bucharest & FFFF.ro).



Valentin Suciu (Creative Director, Jazz Communication & Președinte ADC*RO)

Între D'Arcy (agenția de unde a început în 1999 să își câștige reputația creativă) și Jazz (agenția co-fondată de el), Valentin a contribuit la proiecte care au fost remarcate în toate festivalurile importante de creație și de eficiență, de la aur la Cannes la Grand Effie. Proiectul lui de suflet este Toți pentru Magic Home.

Ivo Purvis (Executive Creative Director, MSTF Partners Lisboa)

Ivo Purvis este Executive Creative Director @ MSTF Partners Lisabona şi este unul dintre cei mai premiaţi Art Directors din Portugalia. A lucrat pentru Leo Burnett, TBWA, BBDO şi, de-a lungul anilor, a primit recunoaştere internaţională la Eurobest, D&AD, ADCE, Cannes Lions, FIAP, El Sol, Epica, CCP. Ȋn ultimii cinci ani a fost Vicepreşedintele Portuguese Creative Club şi reprezentantul portughez în boardul ADC Europe. A fost invitat să jurizeze în multe festivaluri internaţionale, printre care Eurobest, D&AD, ADC*Europe, WOW Done Festival, Cyclop Festival, NY Festival şi Grafia.

Mihnea Gheorghiu (Global Executive Creative Director, Publicis Italy)

Mihnea a intrat în publicitate când avea 19 ani. După perioada petrecută în Bucureşti, a lucrat în anii următori în Hamburg, Paris, Londra, Madrid, Toronto şi New York. Campaniile pe care le-a creat şi apoi coordonat din postura de Creative Director au câştigat peste 200 de premii la Cannes, D&AD, Clio, One Show, ANDY, NYF, LIAA, Eurobest și Epica. Din 2017 este la Publicis Milano, unde supervizează comunicarea globală pentru DIESEL şi Heineken.

Sorin Trâncă (Founder, FRIENDS TBWA Bucharest & FFFF.ro)

Sorin a fost întâi copywriter, apoi un copywriter premiat. Apoi a ajuns un Creative Director suficient de bun pentru a porni o agenție competentă. După toate astea, a realizat că talentul crescut și urmărit pas cu pas, alături de un leadership bazat pe valori, sunt esențiale pentru a crea constant campanii autentice. Așa că a devenit tutore al Şcolii ADC și a fondat FFFF. Ulterior, a co-fondat și alte inițiative de interes, precum Omniconvert, și a scris o carte al cărei scop este să ajute începătorii să înțeleagă mai bine munca de creativ.

New Beginnings va avea loc joi, 11 iunie, de la ora 19:30, live pe pagina de facebook ADC România.

Evenimentul este organizat de: ADC România
Cu sprijinul: The Institute
Susținut de: Unibet și Shutterstock
Parteneri media: Iqads, Smark și Lürer’s Archive
Live Streaming by: ExtraWork

Școala ADC*RO este o școală de concept, dedicată tuturor tinerilor interesați de domeniul publicității, un proiect Art Directors Club România (ADC*RO), organizat de The Institute.

Printre cele mai importante proiecte ADC România se numǎrǎ: Şcoala ADC*RO, ADC Focus şi Top 3 ADC. Art Directors Club România (ADC*RO) a fost înființat în 2008 și reprezintă o asociație non-profit, al cărei obiectiv este acela de a promova și de a recunoaște excelența în creativitate. Misiunea organizaţiei este de a conecta şi de a aduce împreună cele mai puternice talente creative şi de a le pune la dispoziţie instrumente prin care să se manifeste cu solidaritate, generozitate şi excelenţă profesională.

Mai multe pe:


www.adcromania.ro
www.facebook.com/ADCRomania