26 de metri de arbori, arbuști, specii cățărătoare, târâtoare și legume îmbogățesc Piața Victoriei din Timișoara. Pe verticală. De la sol în sus, de-a lungul a cinci etaje, meri, frasini, ardei, vinete, flori galbene și roz, dovlecei, fasole, roșii, sâmbovină americană sau liliac cresc în lumina soarelui. Soiuri aduse din pepiniere de la marginea orașului se revarsă dintr-o structură modulară, metalică.
Cu fiecare etaj parcurs, te însoțesc plăcuțe cu informații despre plantele pe care le vezi sau clădirile spre care privește turnul de metal. Cum ar fi Casa cu flori a celebrului grădinar Wilhelm Mühle. Floristul a creat Parcul Central de astăzi din Timișoara și a ajuns să vândă trandafiri la casele regale din Viena și Budapesta, florile sale călătorind prin toată Europa de Sud-Est.
Pepiniera.1306 plante pentru Timișoara e activarea Beta Și MAIO Architects în cadrul Timișoara Capitală Culturală Europeană. Beta un proiect cultural al Filialei Teritoriale Timiș a Ordinului Arhitecților din România, iar MAIO e un birou de arhitectură din Spania.
Echipa Beta e formată din 7 membri – 4 full time, 3 part time (dintre care 2 studenți). Alexandra Trofin e coordonatoarea proiectului, de profesie arhitect, are 31 de ani și s-a alăturat echipei în 2020. Beta a fost structurată, încă de la început, pe trei piloni, povestește Alexandra – profesie, educație și oraș, toate având ca nucleu îmbunătățirea mediului construit și felul în care ne dezvoltăm și trăim în orașe.
Alexandra în pepinieră.
Scopul Bienalei este de a contribui la felul în care se dezvoltă orașele, de a îmbunătăți felul în care oamenii percep și înțeleg mediul construit, de a urmări discursurile globale și cum acestea se mulează în contextul local. „Think global, act local”, conchide Alexandra.
În contextul de capitală culturală, tema pe care au dat-o în concurs arhitecților a pornit de la ediția de anul trecut a bienalei, „Orașul, un bun comun”. Au avut doi curatori pentru expoziția principală, pe care ei au numit-o „Another Breach in the Wall” (Încă o spărtură în zid).
„Expoziția vorbea despre faptul că spațiul public este definit de ziduri, atât fizice, cât și metaforice”, povestește Alexandra. „Ziduri care pot fi reprezentate de norme, regulamente, politici sau credințe. Aceste ziduri metaforice îți transformă ție, ca individ, comportamentul în spațiul public.”
Pentru oportunitatea de a face o diferență, echipa a dat în lucru activarea Pieței Victoria, cea mai importantă piață a orașului. „E un loc foarte dificil”, mărturisește Alexandra. „Nu poți veni cu absolut orice.”Piața, cu toate straturile de emoție și istorie, este plină de deficiențe, crede ea. Funcționează ca o promenadă, servește ca un spațiu de tranzit. Desenul ei e riguros, circulația e rigidă și nu ai locuri unde să stai în tihnă. „Spațiile verzi nu sunt accesibile, clădirile nu sunt neapărat puse în valoare”, continuă Alexandra. „Erau foarte multe direcții care puteau fi explorate.”
Pepiniera din exterior și interior.
Cei de la MAIO Architects au venit cu două idei: una dintre ele privea modificarea unui inel de trafic (care în urma studiilor, a picat criteriul fezabilității). Cea de-a doua era o pepinieră pe verticală, cu numeroase nuanțe pentru vizitatori. „Noi în temă am cerut ca instalația să devină un icon pentru capitală culturală”, povestește Alexandra. Și așa a fost.
Pentru a duce lucrarea la bun sfârșit, dincolo de specialiștii în arhitectură, au colaborat cu peisagiști, ingineri în irigație, specialiști în design de lumină și din zona de legal. „Navigăm prin toate legile și normele pentru o structură care, de fapt, nu e normată, nu există un cadru legal în România pentru cum să faci asta”, spune Alexandra. „Așa că a ajuns să fie autorizată ca orice construcție.”
Un spațiu intim cu clădirile
Odată ce intri în pepinieră și parcurgi etajele, peisajul se schimbă treptat. Primele etaje sunt mai dense, plantele mai înalte oferă refugiu și intimitate. „Etajul întâi, de exemplu, este super dens ca vegetație și nu are niciun loc liber, niciun balconaș, cum l-am numit noi”, povestește Alexandra. „E mult mai închis, te ferește de sunetele din piață, atmosfera e mult mai introvertită.”
Pe măsură ce înaintezi, spațiul se tot deschide, ai câte o zonă de belvedere, vegetația devine tot mai rară și mai joasă, lăsând ca la ultimul nivel să fie mult mai permeabil. Lasă spațiu clădirilor să se desfășoare. Odată ajuns la ultimul etaj, cel mai permeabil, descoperi o priveliște cât mai amplă a peisajului urban.
De asemenea, pepiniera e poziționată astfel încât să ofere un spațiu intim cu clădirile. De la acea înălțime și distanță, le poți observa detaliile și ornamentele. Cum ar fi „urmele gloanțelor trase în timpul Revoluției pe fațada scurtă” a Palatului Jakab Löffler, după cum notează una dintre plăcuțele din interior. Clădirile ajung mai aproape de oameni și prin binoclul amplasat aici.
Palatul Jakab Löffler, găurit la Revoluție.
Priveliște de la ultimul etaj al pepinierei, cu Catedrala în zare.
Componenta vegetală, universal acceptată
În ciuda scepticismului de la început, pe când componenta vegetală nu era atât de prezentă, timișorenii au început să îndrăgească turnul de verdeață odată ce a prins viață. „Cu natura trebuie să ai răbdare”, explică Alexandra. „Trebuie să-i lași timp. Iar timișorenii la început nu au făcut treaba asta.”
Ce vedeau oamenii în februarie era un corp străin într-o zonă istorică. Schela, de sine stătătoare e văzută ca un obiect temporar, un artificiu, nu o clădire în sine. „Mulți oameni ne întrebau la început: Dar când e gata? Când o acoperiți? Așa rămâne?”, își amintește Alexandra. Însă odată ce pătrunzi în pepinieră, obiectul dispare. Experiența e cea care contează. Cum te simți, cum vezi orașul de la diferite înălțimi, cum te conectezi de la ultimul etaj cu întregul relief al orașului.Din februarie până spre finalul lui iulie, peste 100.000 de vizitatori s-au plimbat pe treptele structurii, obiectivul devenind astfel, unul dintre cele mai populare din cadrul inițiativelor Capitala Culturală. Dincolo de cifre, echipa se bucură și că oamenii revin. Pe treptele pepinierei și mai ales la ultimul etaj, găsești adolescenți care privesc în zare, râd, vorbesc. Sau care revizitează locul pentru că s-au atașat de anumite plante și vor să le urmărească evoluția. Cu atât mai mult cu cât timișorenii doritori chiar au participat la plantarea acestora.
Să cinăm în pepinieră!
Pepiniera a prins viață și prin parteneriatele pe care echipa le-a avut de-a lungul anului. Inspirați din catalogul floristului Mühle, fetele au oferit informații despre plantele din pepinieră celor de la restaurantul Lloyd, de la parterul Palatului Lloyd, iar ei au conceput un meniu special. Astfel, au planificat trei giveaways, pentru iulie, august și septembrie, cu ajutorul cărora câștigătorii se vor bucura de o experiență gastronomică la înălțime.Dincolo de componenta vizuală, au reușit să activeze și o zonă senzorială. Un artist muzician prezent în cadrul Bienalei de Artă, Art Encounters, s-a conectat cu Festivalul de Muzică Experimentală Simultan și împreună au reușit să creeze o instalație sonoră. Au înregistrat sunete din oraș și au plasat microfoane în pepinieră, ce au dat glas plantelor și frunzelor. „Au suprapus toate aceste sunete concomitent”, își amintește Alexandra, „și a sunat ca un activator adevărat la nivelul pieței”.
Construcție fără risipă
O caracteristică unică a pepinierei e că aceasta e complet reversibilă. La finalul anului, toată vegetația vor fi plantată în oraș, schela își va găsi viață altundeva și orice alte resturi vor fi reciclate.
Dincolo de grija față de natură și aspectele de patrimoniu, echipa e mulțumită că oamenii rămân și cu mai multe cunoștințe despre ce înseamnă o parte din istoria Timișoarei, datorită tururilor ghidate. „Cred că e un soi de knowledge care rămâne și poate se perpetuează pe termen lung”, speră Alexandra. Proiectul a venit și cu lecții învățate pentru echipă, atât în relația cu administrația locală cât și cu comunitatea profesională de arhitecți. De asemenea, au aplicat multe din lecțiile învățate din anii trecuți în 2023 și plănuiesc să procedeze la fel și de aici mai departe.Vor ca pepiniera să fie o continuarea a discuției despre importanța spațiilor verzi în oraș. Chiar dacă Timișoara stă mai bine decât Bucureștiul, tot există un deficit considerabil. „Pepiniera funcționează ca o extensie a spațiului public pe verticală, dar în realitate zonele verzi sunt în continuare inaccesibile” concluzionează Alexandra. „Și acum că ai ocazia să vezi de sus, totul e mult mai atractiv, vezi că există mult spațiu în piață.”
***
Text de Andreea Vîlcu
Fotografii de Seba Tătaru
***
Timișoara, Shine Your Light!
Credem cu tărie în puterea comunităților și știm că sectorul cultural-creativ local poate schimba spații, clădiri și chiar orașe.
De aceea, Cartierul Creativ, alături de Banca Transilvania, partener principal al Timișoara Capitală Europeană a Culturii - TM2023, își propun să se uite cu atenție la ecosistemul creativ-cultural Timișorean, la spațiile de dialog și de cross-fertilizarea creativă de aici și să vă prezinte organizațiile culturale și oamenii care au făcut din Timișoara- Capitala Culturală Europeană a anului 2023!
Cu fiecare etaj parcurs, te însoțesc plăcuțe cu informații despre plantele pe care le vezi sau clădirile spre care privește turnul de metal. Cum ar fi Casa cu flori a celebrului grădinar Wilhelm Mühle. Floristul a creat Parcul Central de astăzi din Timișoara și a ajuns să vândă trandafiri la casele regale din Viena și Budapesta, florile sale călătorind prin toată Europa de Sud-Est.
Pepiniera.1306 plante pentru Timișoara e activarea Beta Și MAIO Architects în cadrul Timișoara Capitală Culturală Europeană. Beta un proiect cultural al Filialei Teritoriale Timiș a Ordinului Arhitecților din România, iar MAIO e un birou de arhitectură din Spania.
Echipa Beta e formată din 7 membri – 4 full time, 3 part time (dintre care 2 studenți). Alexandra Trofin e coordonatoarea proiectului, de profesie arhitect, are 31 de ani și s-a alăturat echipei în 2020. Beta a fost structurată, încă de la început, pe trei piloni, povestește Alexandra – profesie, educație și oraș, toate având ca nucleu îmbunătățirea mediului construit și felul în care ne dezvoltăm și trăim în orașe.
Alexandra în pepinieră.
Scopul Bienalei este de a contribui la felul în care se dezvoltă orașele, de a îmbunătăți felul în care oamenii percep și înțeleg mediul construit, de a urmări discursurile globale și cum acestea se mulează în contextul local. „Think global, act local”, conchide Alexandra.
În contextul de capitală culturală, tema pe care au dat-o în concurs arhitecților a pornit de la ediția de anul trecut a bienalei, „Orașul, un bun comun”. Au avut doi curatori pentru expoziția principală, pe care ei au numit-o „Another Breach in the Wall” (Încă o spărtură în zid).
„Expoziția vorbea despre faptul că spațiul public este definit de ziduri, atât fizice, cât și metaforice”, povestește Alexandra. „Ziduri care pot fi reprezentate de norme, regulamente, politici sau credințe. Aceste ziduri metaforice îți transformă ție, ca individ, comportamentul în spațiul public.”
Pentru oportunitatea de a face o diferență, echipa a dat în lucru activarea Pieței Victoria, cea mai importantă piață a orașului. „E un loc foarte dificil”, mărturisește Alexandra. „Nu poți veni cu absolut orice.”Piața, cu toate straturile de emoție și istorie, este plină de deficiențe, crede ea. Funcționează ca o promenadă, servește ca un spațiu de tranzit. Desenul ei e riguros, circulația e rigidă și nu ai locuri unde să stai în tihnă. „Spațiile verzi nu sunt accesibile, clădirile nu sunt neapărat puse în valoare”, continuă Alexandra. „Erau foarte multe direcții care puteau fi explorate.”
Pepiniera din exterior și interior.
Cei de la MAIO Architects au venit cu două idei: una dintre ele privea modificarea unui inel de trafic (care în urma studiilor, a picat criteriul fezabilității). Cea de-a doua era o pepinieră pe verticală, cu numeroase nuanțe pentru vizitatori. „Noi în temă am cerut ca instalația să devină un icon pentru capitală culturală”, povestește Alexandra. Și așa a fost.
Pentru a duce lucrarea la bun sfârșit, dincolo de specialiștii în arhitectură, au colaborat cu peisagiști, ingineri în irigație, specialiști în design de lumină și din zona de legal. „Navigăm prin toate legile și normele pentru o structură care, de fapt, nu e normată, nu există un cadru legal în România pentru cum să faci asta”, spune Alexandra. „Așa că a ajuns să fie autorizată ca orice construcție.”
Un spațiu intim cu clădirile
Odată ce intri în pepinieră și parcurgi etajele, peisajul se schimbă treptat. Primele etaje sunt mai dense, plantele mai înalte oferă refugiu și intimitate. „Etajul întâi, de exemplu, este super dens ca vegetație și nu are niciun loc liber, niciun balconaș, cum l-am numit noi”, povestește Alexandra. „E mult mai închis, te ferește de sunetele din piață, atmosfera e mult mai introvertită.”
Pe măsură ce înaintezi, spațiul se tot deschide, ai câte o zonă de belvedere, vegetația devine tot mai rară și mai joasă, lăsând ca la ultimul nivel să fie mult mai permeabil. Lasă spațiu clădirilor să se desfășoare. Odată ajuns la ultimul etaj, cel mai permeabil, descoperi o priveliște cât mai amplă a peisajului urban.
De asemenea, pepiniera e poziționată astfel încât să ofere un spațiu intim cu clădirile. De la acea înălțime și distanță, le poți observa detaliile și ornamentele. Cum ar fi „urmele gloanțelor trase în timpul Revoluției pe fațada scurtă” a Palatului Jakab Löffler, după cum notează una dintre plăcuțele din interior. Clădirile ajung mai aproape de oameni și prin binoclul amplasat aici.
Palatul Jakab Löffler, găurit la Revoluție.
Priveliște de la ultimul etaj al pepinierei, cu Catedrala în zare.
Componenta vegetală, universal acceptată
În ciuda scepticismului de la început, pe când componenta vegetală nu era atât de prezentă, timișorenii au început să îndrăgească turnul de verdeață odată ce a prins viață. „Cu natura trebuie să ai răbdare”, explică Alexandra. „Trebuie să-i lași timp. Iar timișorenii la început nu au făcut treaba asta.”
Ce vedeau oamenii în februarie era un corp străin într-o zonă istorică. Schela, de sine stătătoare e văzută ca un obiect temporar, un artificiu, nu o clădire în sine. „Mulți oameni ne întrebau la început: Dar când e gata? Când o acoperiți? Așa rămâne?”, își amintește Alexandra. Însă odată ce pătrunzi în pepinieră, obiectul dispare. Experiența e cea care contează. Cum te simți, cum vezi orașul de la diferite înălțimi, cum te conectezi de la ultimul etaj cu întregul relief al orașului.Din februarie până spre finalul lui iulie, peste 100.000 de vizitatori s-au plimbat pe treptele structurii, obiectivul devenind astfel, unul dintre cele mai populare din cadrul inițiativelor Capitala Culturală. Dincolo de cifre, echipa se bucură și că oamenii revin. Pe treptele pepinierei și mai ales la ultimul etaj, găsești adolescenți care privesc în zare, râd, vorbesc. Sau care revizitează locul pentru că s-au atașat de anumite plante și vor să le urmărească evoluția. Cu atât mai mult cu cât timișorenii doritori chiar au participat la plantarea acestora.
Să cinăm în pepinieră!
Pepiniera a prins viață și prin parteneriatele pe care echipa le-a avut de-a lungul anului. Inspirați din catalogul floristului Mühle, fetele au oferit informații despre plantele din pepinieră celor de la restaurantul Lloyd, de la parterul Palatului Lloyd, iar ei au conceput un meniu special. Astfel, au planificat trei giveaways, pentru iulie, august și septembrie, cu ajutorul cărora câștigătorii se vor bucura de o experiență gastronomică la înălțime.Dincolo de componenta vizuală, au reușit să activeze și o zonă senzorială. Un artist muzician prezent în cadrul Bienalei de Artă, Art Encounters, s-a conectat cu Festivalul de Muzică Experimentală Simultan și împreună au reușit să creeze o instalație sonoră. Au înregistrat sunete din oraș și au plasat microfoane în pepinieră, ce au dat glas plantelor și frunzelor. „Au suprapus toate aceste sunete concomitent”, își amintește Alexandra, „și a sunat ca un activator adevărat la nivelul pieței”.
Construcție fără risipă
O caracteristică unică a pepinierei e că aceasta e complet reversibilă. La finalul anului, toată vegetația vor fi plantată în oraș, schela își va găsi viață altundeva și orice alte resturi vor fi reciclate.
Dincolo de grija față de natură și aspectele de patrimoniu, echipa e mulțumită că oamenii rămân și cu mai multe cunoștințe despre ce înseamnă o parte din istoria Timișoarei, datorită tururilor ghidate. „Cred că e un soi de knowledge care rămâne și poate se perpetuează pe termen lung”, speră Alexandra. Proiectul a venit și cu lecții învățate pentru echipă, atât în relația cu administrația locală cât și cu comunitatea profesională de arhitecți. De asemenea, au aplicat multe din lecțiile învățate din anii trecuți în 2023 și plănuiesc să procedeze la fel și de aici mai departe.Vor ca pepiniera să fie o continuarea a discuției despre importanța spațiilor verzi în oraș. Chiar dacă Timișoara stă mai bine decât Bucureștiul, tot există un deficit considerabil. „Pepiniera funcționează ca o extensie a spațiului public pe verticală, dar în realitate zonele verzi sunt în continuare inaccesibile” concluzionează Alexandra. „Și acum că ai ocazia să vezi de sus, totul e mult mai atractiv, vezi că există mult spațiu în piață.”
***
Text de Andreea Vîlcu
Fotografii de Seba Tătaru
***
Timișoara, Shine Your Light!
Credem cu tărie în puterea comunităților și știm că sectorul cultural-creativ local poate schimba spații, clădiri și chiar orașe.
De aceea, Cartierul Creativ, alături de Banca Transilvania, partener principal al Timișoara Capitală Europeană a Culturii - TM2023, își propun să se uite cu atenție la ecosistemul creativ-cultural Timișorean, la spațiile de dialog și de cross-fertilizarea creativă de aici și să vă prezinte organizațiile culturale și oamenii care au făcut din Timișoara- Capitala Culturală Europeană a anului 2023!
