La final de iulie, 2023, controversatul Oppenheimer e sold out la Cinema Victoria din Timișoara. La un interval de 10-15 minute după începerea filmului, câțiva oameni intră și întreabă la casierie pentru un scaun liber în sală. Femeie le răspunde că din păcate nu, și îi încurajează să-și cumpere bilet la următoarele proiecții.
În foyerul sălii găsești o canapea de două-trei locuri și o măsuță de cafea. Vizavi, o bibliotecă cu titluri clasice invită la lectură lângă un fotoliu, iar alături, o altă măsuță găzduiește un elefant vișiniu din pluș, cu un altul mai mic agățat de trompă. Ei sunt Victoria și Victoraș, mascotele cinematografului. Ideea i-a venit echipei de la iconița în formă de elefant cu care sunt semnalizate filmele pentru copii.
Victoria și Victoraș, mascotele cinematografului, întâmpină spectatorii în foyer.
Istoria Cinema Victoria începe în 1947, când și-a primit oficial numele. A funcționat cu pauze până în 1974, când a fost demolat.
În ani `80-`90 era una dintre cele mai iubite și frecventate săli de cinema timișorene, urmând apoi să se închidă pentru următorii 22 de ani. În 2017, primăria a intrat în posesia sălii care aparținuse până atunci Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor din România (RADEF) și și-a luat angajamentul să o renoveze.
Toamna trecută, pe 15 septembrie, Cinema Victoria le revenea spectatorilor.
Cu o capacitate de 193 de scaune violet ca de catifea, în cele trei luni de la deschiderea de toamna trecută, 11.000 de spectatori plătitori de bilet i-au trecut pragul. În primele șase luni ale acestui an, 30.000 de oameni s-au bucurat de proiecțiile și evenimentele organizate.
De la selecția de filme, la depanat un proiector la ananghie, la trimis contracte și mers pe șantier, Ioana Dragomirescu jonglează cu aproape toate.
Ioana face parte din echipa Centrului de Proiecte, o instituție de sub umbrela primăriei, al cărei scop principal este de a oferi finanțări proiectelor culturale. Anul acesta, cu toată verva culturală din oraș, o parte a echipei centrului ține sub lupă și procesul renovării și redeschiderii celorlalte patru cinematografe de pe listă. Ioana e unul dintre stâlpii care gestionează atât activitatea cinematografului Victoria, cât și șantierul celorlalte spații: Cinema Dacia, Cinema Studio, Cinema Timiș și Cinema Freidorf.
Fiecare dintre ele e gândit să servească o anumită nevoie identificată de echipă: de la una mai mainstream, la alta care să se axeze mai mult pe film pentru tineri, cu o componentă de educație cinematografică.
Cinema Freidorf, care se află în etapele incipiente ale șantierului, e planificat să fie mai degrabă un centru cultural. Se află într-un cartier periferic, mai puțin dezvoltat, fără prea multe oferte culturale. „Ne propunem s-o folosim și ca un vector de socializare și de educație”, spune Ioana, „pentru oamenii care altfel nu au nicio altă posibilitate sau resurse”.
De la voluntar la festivaluri de film, la coordonator al mai multor cinematografe
Ioana are 35 de ani, e din Reșița, dar s-a mutat în Timișoara împreună cu familia la începutul clasei a VIII-a. La 19 ani a plecat în Franța, la Paris, unde a studiat vânzări, marketing și comunicare în domeniul cinematografiei. Cu perioade de voluntariat la TIFF și la cel mai important festival de documentar din Amsterdam, IDFA, s-a îndrăgostit de lumea festivalului de film.
S-a întrebat dacă pasiunea ei n-ar putea deveni și munca de zi cu zi.
După mai bine de 10 ani petrecuți preponderent în Paris, dar și Berlin și Amsterdam, a decis să revină în țară. S-a stabilit în București, unul dintre puținele orașe în care își putea continua pasiunea pentru cinematografie și cultura franceză. Timp de patru ani, a condus sala de cinema Elvire Popesco, a Institutului Francez din București, până când și-a găsit o nouă misiune la Cinema Victoria, în Timișoara.
Îi place rolul ei din acest ecosistem datorită echilibrului între creativitate și zona de business. Nu se consideră o artistă, ci mai degrabă un om de acțiune. „Îmi place să potrivesc o cerere și o ofertă, să creez oportunități pentru public. Mă satisface mult să văd un loc care, prin efortul meu și al echipei mele, crește și înflorește. Și aici chiar e o bucurie să vezi când se umple sala, că oamenii reacționează la alegerea pe care tu ai făcut-o sau că rezonează cu ceva ce poate te temeai că o să fie prea nișat, dar se dovedește a nu fi.”
Îndrăgostită de energia festivalurilor de film, Ioana și-a dorit să integreze pasiunea în munca de zi cu zi.
„Modul în care tu ai rezonat cu filmul, îl face pentru tine un film bun”
Ioanei îi place că în munca ei poate integra rapid feedbackul și o poate lua de la capăt constant. „Dacă un film nu performează așa cum îți imaginai, nu trebuie să privești îndelung cum alegerea ta a eșuat. Bucuria e atunci când merge, de acolo te încarci. Și pe de altă parte, cinematograful îți permite cu ușurință să treci la următoarea chestie, n-ai un timp lung de doliu. Te repoziționezi.”
Pentru Ioana, un film bun e un film de care nu te dezlipești, la care rămâi cu popcornul suspendat în aer. „Un film care te prinde. Un film care rămâne cu tine și după. Un film care te impresionează. Modul în care tu ai rezonat cu filmul, îl face pentru tine un film bun. Cum îți vorbește ție filmul.”
Dintre ecranizările care au rămas cu ea, menționează Call me by your name. Au impresionat-o estetica și cadrele care urlă a vară din toate ungherele; de la plimbările cu bicicleta într-un mic orășel din Italia anilor `80, la mesele din curtea casei și greierii cântând în iarbă. Din perioada studenției își amintește Rust and Bone. Un regizor a cărui muncă a admirat-o constant e canadianul Denis Villeneuve, cel care a regizat și Dune.
Mai recent, a marcat-o Spre Nord, al lui Mihai Mincan, despre care mărturisește că e „foarte diferit de filmul românesc cu care ne-am obișnuit”.
„Pentru că filmul românesc înseamnă și Teambuilding, înseamnă și Malmkrog, înseamnă și Oameni de treabă, înseamnă o grămadă de chestii. Și e super fain și sănătos că e așa, că nu mai e doar realismul ăla cu camera mișcată, care a fost important, dar am depășit acea fază.”
O parte din planul pentru programul de Capitală Culturală a fost o serie de cicluri gândite pentru diferite categorii, cu scopul de a atrage un public cât mai divers.
Sub categoria de Cinemateca Itinerantă, în parteneriat cu Arhiva Națională de Film, odată pe lună se proiectează un film de arhivă românesc. „Sunt mulți care nici nu au auzit vreodată de filmele lui Săucan, Daneliuc sau alți artiști clasici.”
Al doilea ciclu, de mare succes, e Cinemami. Conceptul nu e nou în lume, dar a fost un experiment reușit în Timișoara. Adresat în special mamelor, e gândit astfel încât femeile în concediu de maternitate să nu se rupă total de consumul cultural, în timp ce spațiul le satisface nevoile.
La prima proiecție au participat 80 de mămici cu copii și bebeluși. Condițiile special create pentru aceste proiecții au pornit de la blocarea capacității la jumătate, ca spectatorii să aibă spațiu pentru orice extra bagaj necesar. Ultimul rând de lumini rămâne aprins, ca cei mici să nu se sperie de întuneric, să se poată plimba dacă au nevoie sau să poată fi hrăniți, sonorul e mai scăzut decât de obicei, iar la toaletă au amplasat o masă de înfășat, pe care au păstrat-o definitiv.
Un al treilea ciclu, After School, e dedicat adolescenților. Cu scopul de a-i aduce pe tineri din propria inițiativă, după școală sunt așteptați la un film urmat de o dezbatere, ca invitații să intre în dialog direct cu tinerii.
A patra categorie este Cinemateca TIFF. Aici intră categoria de filme orientate către cinefilii cunoscători ai circuitul de festival internațional. „Încercăm să obținem filme care nu au distribuție în România, să le aducem pentru proiecții unice în Timișoara”. Printre acestea se numără Tár, Everything everywhere, all at once sau Crimes of Future.
Ultima categorie e Cinemunte. Totul a început cu o propunere sfioasă a unor aventurieri montaniarzi timișoreni, care au făcut o tură cu bicicletele în masivul Annapurna din Nepal. Horia Colibășanu, alpinist cunoscut, a documentat plimbarea și a propus o proiecție a documentarului, urmată de o discuție. Cu minime așteptări de sold out pentru un astfel de eveniment, sala a fost aproape plină; dincolo de familiile protagoniștilor, spectatorii au stat până la final și și-au adresat curiozitățile.
Modul de a interacționa cu publicul a creat o legătură apropiată între echipa cinematografului și spectatori. Aceștia reacționează pe canalele de social media și propun filmele preferate pe care își doresc să le vadă. „Oamenii s-au obișnuit ca pe pagina de Facebook a Cinema Victoria să ne spună vrem filmul ăla”, povestește zâmbind Ioana. „Dacă se adună mai mulți, noi încercăm, îl căutăm, dar un spectator obișnuit nu știe ce se întâmplă în spate ca un film să poată ajunge pe un ecran de cinema.”
Ioana în foyerul sălii, lângă Victoria și Victoraș.
Colaborări cu Les Films de Cannes, TIFF și alte festivaluri internaționale
În programul obișnuit al cinematografului au reușit să aducă publicului filme de la Cannes și de la festivalurile filmului francez, german sau italian.
Au găzduit de asemenea Ceau, Cinema!, urmând să aibă loc și o ediție locală a festivalului de film documentar One World Romania, alături de titluri ale Festivalului Anonimul. Sala a găzduit și proiecții din cadrul Bienalei Art Encounters, o bienală de artă contemporană cu renume.
Un alt proiect care a avut un ecou mult mai mare, spune Ioana, și pe care vor să-l continue e Harta Secretă - proiecții de mini documentare organizate de Adriana Babeți, scriitoare și amfitrioană, alături de Universitatea de Vest Timișoara și Casa de Cultură a Municipiului. Acestea redau bucăți actualizate din istoria Timișoarei prin oameni și locuri mai puțin cunoscute. Ca cel despre fondatorul cafelei Illy, care s-a născut în Timișoara și, după ce a devenit cunoscut, s-a mutat în Italia.
Munca din cinematograf, asemenea unui startup
Ca programator de filme, Ioana vede în jur de 10-15 filme pe lună, pe majoritatea încercând să le înghesuie când merge la festivaluri. „Nu-ți imagina că stau în sală și-mi dau drumul la filme.” Însă munca ei e un colaj care înglobează mai multe roluri.
Ziua poate începe la cinematograf, salvând un film pe server și asigurându-se că un altul se deschide și rulează cu subtitrarea corectă. Apoi merge la birou, unde se ocupă de deconturi și contracte pentru festivalurile care urmează. „O să dau vreo 15 telefoane, o să fiu întreruptă de colegi care mai întreabă diverse chestii”, spune Ioana râzând „sau trebuie să merg până la contabilă să-i explic ceva”.
Corectează statusuri de social media și verifică vânzările biletelor pe platformă, oferă feedback pentru diverse afișe. Dacă e nevoie, vinde bilete la casă, repară proiectorul sau moderează discuții după proiecții.
„E un fel de start-up” mărturisește Ioana. „Mai mergi pe șantier să vezi cum avansează următorul cinematograf, mai sună cineva de la primărie să te întrebe ceva ce habar n-ai și n-ar trebui să știi, dar el nu știe și tot așa.”
Dincolo de universul cultural pe care îl pătrunzi prin filme, Ioana ține la elementul de surpriză pe care îl poate oferi spectatorilor. „Trebuie să găsești acel sweet spot, între ce vrea omul să vadă și ce nu știe că vrea să vadă, dar tu îi arăți și îi va plăcea. Mi se pare o definiție foarte drăguță a ce înseamnă să curatoriezi o sală.”
Un alt element care îi oferă energia necesară e dorința de a lăsa ceva în urmă, de a avea un impact în comunitate. Pentru că dincolo de programul stufos de anul acesta, spune Ioana.
„Cinema Victoria din Timișoara, alături de următoarele care se vor deschide, sunt una dintre principalele moșteniri culturale ale orașului. Este dorința noastră și până la urmă și mandatul pe care noi, ca echipă de administrare și programare a acestui cinema și a celorlalte, l-am primit de la autoritățile locale. Să nu fim o copie a unui cinema comercial, ci să fim un spațiu care să invite și să propună această scenă, pentru artiștii locali dar nu numai, să-și poată întâlni publicul, în condiții tehnice optime.”
***
Text de Andreea Vîlcu
Fotografii de Dana Moica
***
Timișoara, Shine Your Light!
Credem cu tărie în puterea comunităților și știm că sectorul cultural-creativ local poate schimba spații, clădiri și chiar orașe.
De aceea, Cartierul Creativ, alături de Banca Transilvania, partener principal al Timișoara Capitală Europeană a Culturii - TM2023, își propun să se uite cu atenție la ecosistemul creativ-cultural Timișorean, la spațiile de dialog și de cross-fertilizarea creativă de aici și să vă prezinte organizațiile culturale și oamenii care au făcut din Timișoara- Capitala Culturală Europeană a anului 2023!
În foyerul sălii găsești o canapea de două-trei locuri și o măsuță de cafea. Vizavi, o bibliotecă cu titluri clasice invită la lectură lângă un fotoliu, iar alături, o altă măsuță găzduiește un elefant vișiniu din pluș, cu un altul mai mic agățat de trompă. Ei sunt Victoria și Victoraș, mascotele cinematografului. Ideea i-a venit echipei de la iconița în formă de elefant cu care sunt semnalizate filmele pentru copii.
Victoria și Victoraș, mascotele cinematografului, întâmpină spectatorii în foyer.
Istoria Cinema Victoria începe în 1947, când și-a primit oficial numele. A funcționat cu pauze până în 1974, când a fost demolat.
În ani `80-`90 era una dintre cele mai iubite și frecventate săli de cinema timișorene, urmând apoi să se închidă pentru următorii 22 de ani. În 2017, primăria a intrat în posesia sălii care aparținuse până atunci Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor din România (RADEF) și și-a luat angajamentul să o renoveze.
Toamna trecută, pe 15 septembrie, Cinema Victoria le revenea spectatorilor.
Cu o capacitate de 193 de scaune violet ca de catifea, în cele trei luni de la deschiderea de toamna trecută, 11.000 de spectatori plătitori de bilet i-au trecut pragul. În primele șase luni ale acestui an, 30.000 de oameni s-au bucurat de proiecțiile și evenimentele organizate.
De la selecția de filme, la depanat un proiector la ananghie, la trimis contracte și mers pe șantier, Ioana Dragomirescu jonglează cu aproape toate.
Ioana face parte din echipa Centrului de Proiecte, o instituție de sub umbrela primăriei, al cărei scop principal este de a oferi finanțări proiectelor culturale. Anul acesta, cu toată verva culturală din oraș, o parte a echipei centrului ține sub lupă și procesul renovării și redeschiderii celorlalte patru cinematografe de pe listă. Ioana e unul dintre stâlpii care gestionează atât activitatea cinematografului Victoria, cât și șantierul celorlalte spații: Cinema Dacia, Cinema Studio, Cinema Timiș și Cinema Freidorf.
Fiecare dintre ele e gândit să servească o anumită nevoie identificată de echipă: de la una mai mainstream, la alta care să se axeze mai mult pe film pentru tineri, cu o componentă de educație cinematografică.
Cinema Freidorf, care se află în etapele incipiente ale șantierului, e planificat să fie mai degrabă un centru cultural. Se află într-un cartier periferic, mai puțin dezvoltat, fără prea multe oferte culturale. „Ne propunem s-o folosim și ca un vector de socializare și de educație”, spune Ioana, „pentru oamenii care altfel nu au nicio altă posibilitate sau resurse”.
De la voluntar la festivaluri de film, la coordonator al mai multor cinematografe
Ioana are 35 de ani, e din Reșița, dar s-a mutat în Timișoara împreună cu familia la începutul clasei a VIII-a. La 19 ani a plecat în Franța, la Paris, unde a studiat vânzări, marketing și comunicare în domeniul cinematografiei. Cu perioade de voluntariat la TIFF și la cel mai important festival de documentar din Amsterdam, IDFA, s-a îndrăgostit de lumea festivalului de film.
S-a întrebat dacă pasiunea ei n-ar putea deveni și munca de zi cu zi.
După mai bine de 10 ani petrecuți preponderent în Paris, dar și Berlin și Amsterdam, a decis să revină în țară. S-a stabilit în București, unul dintre puținele orașe în care își putea continua pasiunea pentru cinematografie și cultura franceză. Timp de patru ani, a condus sala de cinema Elvire Popesco, a Institutului Francez din București, până când și-a găsit o nouă misiune la Cinema Victoria, în Timișoara.
Îi place rolul ei din acest ecosistem datorită echilibrului între creativitate și zona de business. Nu se consideră o artistă, ci mai degrabă un om de acțiune. „Îmi place să potrivesc o cerere și o ofertă, să creez oportunități pentru public. Mă satisface mult să văd un loc care, prin efortul meu și al echipei mele, crește și înflorește. Și aici chiar e o bucurie să vezi când se umple sala, că oamenii reacționează la alegerea pe care tu ai făcut-o sau că rezonează cu ceva ce poate te temeai că o să fie prea nișat, dar se dovedește a nu fi.”
Îndrăgostită de energia festivalurilor de film, Ioana și-a dorit să integreze pasiunea în munca de zi cu zi.
„Modul în care tu ai rezonat cu filmul, îl face pentru tine un film bun”
Ioanei îi place că în munca ei poate integra rapid feedbackul și o poate lua de la capăt constant. „Dacă un film nu performează așa cum îți imaginai, nu trebuie să privești îndelung cum alegerea ta a eșuat. Bucuria e atunci când merge, de acolo te încarci. Și pe de altă parte, cinematograful îți permite cu ușurință să treci la următoarea chestie, n-ai un timp lung de doliu. Te repoziționezi.”
Pentru Ioana, un film bun e un film de care nu te dezlipești, la care rămâi cu popcornul suspendat în aer. „Un film care te prinde. Un film care rămâne cu tine și după. Un film care te impresionează. Modul în care tu ai rezonat cu filmul, îl face pentru tine un film bun. Cum îți vorbește ție filmul.”
Dintre ecranizările care au rămas cu ea, menționează Call me by your name. Au impresionat-o estetica și cadrele care urlă a vară din toate ungherele; de la plimbările cu bicicleta într-un mic orășel din Italia anilor `80, la mesele din curtea casei și greierii cântând în iarbă. Din perioada studenției își amintește Rust and Bone. Un regizor a cărui muncă a admirat-o constant e canadianul Denis Villeneuve, cel care a regizat și Dune.
Mai recent, a marcat-o Spre Nord, al lui Mihai Mincan, despre care mărturisește că e „foarte diferit de filmul românesc cu care ne-am obișnuit”.
„Pentru că filmul românesc înseamnă și Teambuilding, înseamnă și Malmkrog, înseamnă și Oameni de treabă, înseamnă o grămadă de chestii. Și e super fain și sănătos că e așa, că nu mai e doar realismul ăla cu camera mișcată, care a fost important, dar am depășit acea fază.”
O parte din planul pentru programul de Capitală Culturală a fost o serie de cicluri gândite pentru diferite categorii, cu scopul de a atrage un public cât mai divers.
Sub categoria de Cinemateca Itinerantă, în parteneriat cu Arhiva Națională de Film, odată pe lună se proiectează un film de arhivă românesc. „Sunt mulți care nici nu au auzit vreodată de filmele lui Săucan, Daneliuc sau alți artiști clasici.”
Al doilea ciclu, de mare succes, e Cinemami. Conceptul nu e nou în lume, dar a fost un experiment reușit în Timișoara. Adresat în special mamelor, e gândit astfel încât femeile în concediu de maternitate să nu se rupă total de consumul cultural, în timp ce spațiul le satisface nevoile.
La prima proiecție au participat 80 de mămici cu copii și bebeluși. Condițiile special create pentru aceste proiecții au pornit de la blocarea capacității la jumătate, ca spectatorii să aibă spațiu pentru orice extra bagaj necesar. Ultimul rând de lumini rămâne aprins, ca cei mici să nu se sperie de întuneric, să se poată plimba dacă au nevoie sau să poată fi hrăniți, sonorul e mai scăzut decât de obicei, iar la toaletă au amplasat o masă de înfășat, pe care au păstrat-o definitiv.
Un al treilea ciclu, After School, e dedicat adolescenților. Cu scopul de a-i aduce pe tineri din propria inițiativă, după școală sunt așteptați la un film urmat de o dezbatere, ca invitații să intre în dialog direct cu tinerii.
A patra categorie este Cinemateca TIFF. Aici intră categoria de filme orientate către cinefilii cunoscători ai circuitul de festival internațional. „Încercăm să obținem filme care nu au distribuție în România, să le aducem pentru proiecții unice în Timișoara”. Printre acestea se numără Tár, Everything everywhere, all at once sau Crimes of Future.
Ultima categorie e Cinemunte. Totul a început cu o propunere sfioasă a unor aventurieri montaniarzi timișoreni, care au făcut o tură cu bicicletele în masivul Annapurna din Nepal. Horia Colibășanu, alpinist cunoscut, a documentat plimbarea și a propus o proiecție a documentarului, urmată de o discuție. Cu minime așteptări de sold out pentru un astfel de eveniment, sala a fost aproape plină; dincolo de familiile protagoniștilor, spectatorii au stat până la final și și-au adresat curiozitățile.
Modul de a interacționa cu publicul a creat o legătură apropiată între echipa cinematografului și spectatori. Aceștia reacționează pe canalele de social media și propun filmele preferate pe care își doresc să le vadă. „Oamenii s-au obișnuit ca pe pagina de Facebook a Cinema Victoria să ne spună vrem filmul ăla”, povestește zâmbind Ioana. „Dacă se adună mai mulți, noi încercăm, îl căutăm, dar un spectator obișnuit nu știe ce se întâmplă în spate ca un film să poată ajunge pe un ecran de cinema.”
Ioana în foyerul sălii, lângă Victoria și Victoraș.
Colaborări cu Les Films de Cannes, TIFF și alte festivaluri internaționale
În programul obișnuit al cinematografului au reușit să aducă publicului filme de la Cannes și de la festivalurile filmului francez, german sau italian.
Au găzduit de asemenea Ceau, Cinema!, urmând să aibă loc și o ediție locală a festivalului de film documentar One World Romania, alături de titluri ale Festivalului Anonimul. Sala a găzduit și proiecții din cadrul Bienalei Art Encounters, o bienală de artă contemporană cu renume.
Un alt proiect care a avut un ecou mult mai mare, spune Ioana, și pe care vor să-l continue e Harta Secretă - proiecții de mini documentare organizate de Adriana Babeți, scriitoare și amfitrioană, alături de Universitatea de Vest Timișoara și Casa de Cultură a Municipiului. Acestea redau bucăți actualizate din istoria Timișoarei prin oameni și locuri mai puțin cunoscute. Ca cel despre fondatorul cafelei Illy, care s-a născut în Timișoara și, după ce a devenit cunoscut, s-a mutat în Italia.
Munca din cinematograf, asemenea unui startup
Ca programator de filme, Ioana vede în jur de 10-15 filme pe lună, pe majoritatea încercând să le înghesuie când merge la festivaluri. „Nu-ți imagina că stau în sală și-mi dau drumul la filme.” Însă munca ei e un colaj care înglobează mai multe roluri.
Ziua poate începe la cinematograf, salvând un film pe server și asigurându-se că un altul se deschide și rulează cu subtitrarea corectă. Apoi merge la birou, unde se ocupă de deconturi și contracte pentru festivalurile care urmează. „O să dau vreo 15 telefoane, o să fiu întreruptă de colegi care mai întreabă diverse chestii”, spune Ioana râzând „sau trebuie să merg până la contabilă să-i explic ceva”.
Corectează statusuri de social media și verifică vânzările biletelor pe platformă, oferă feedback pentru diverse afișe. Dacă e nevoie, vinde bilete la casă, repară proiectorul sau moderează discuții după proiecții.
„E un fel de start-up” mărturisește Ioana. „Mai mergi pe șantier să vezi cum avansează următorul cinematograf, mai sună cineva de la primărie să te întrebe ceva ce habar n-ai și n-ar trebui să știi, dar el nu știe și tot așa.”
Dincolo de universul cultural pe care îl pătrunzi prin filme, Ioana ține la elementul de surpriză pe care îl poate oferi spectatorilor. „Trebuie să găsești acel sweet spot, între ce vrea omul să vadă și ce nu știe că vrea să vadă, dar tu îi arăți și îi va plăcea. Mi se pare o definiție foarte drăguță a ce înseamnă să curatoriezi o sală.”
Un alt element care îi oferă energia necesară e dorința de a lăsa ceva în urmă, de a avea un impact în comunitate. Pentru că dincolo de programul stufos de anul acesta, spune Ioana.
„Cinema Victoria din Timișoara, alături de următoarele care se vor deschide, sunt una dintre principalele moșteniri culturale ale orașului. Este dorința noastră și până la urmă și mandatul pe care noi, ca echipă de administrare și programare a acestui cinema și a celorlalte, l-am primit de la autoritățile locale. Să nu fim o copie a unui cinema comercial, ci să fim un spațiu care să invite și să propună această scenă, pentru artiștii locali dar nu numai, să-și poată întâlni publicul, în condiții tehnice optime.”
***
Text de Andreea Vîlcu
Fotografii de Dana Moica
***
Timișoara, Shine Your Light!
Credem cu tărie în puterea comunităților și știm că sectorul cultural-creativ local poate schimba spații, clădiri și chiar orașe.
De aceea, Cartierul Creativ, alături de Banca Transilvania, partener principal al Timișoara Capitală Europeană a Culturii - TM2023, își propun să se uite cu atenție la ecosistemul creativ-cultural Timișorean, la spațiile de dialog și de cross-fertilizarea creativă de aici și să vă prezinte organizațiile culturale și oamenii care au făcut din Timișoara- Capitala Culturală Europeană a anului 2023!
