Timișoara 2023 e vie. E colorată, și intensă, și pe alocuri haotică în felul acela bun. În cartierele ei centrale își găsesc loc și competiții sportive, și expoziții, și recitaluri ori piese de teatru în aer liber, într-o frenezie de la care trebuie să-ți tragi sufletul din când în când – dar nu prea des, căci altfel ai toate șansele să ratezi vreun alt eveniment care ți-ar fi plăcut.
Timișoara 2023, la fel ca România 2023, e însă și mai nuanțată de-atât. E un oraș în care, cot la cot cu cei ce urmăresc și participă entuziast la evenimente culturale, trăiesc și oameni pentru care conceptul de „eveniment cultural” e la coada listei de priorități, sugrumat de nevoi mai stringente. Pentru ei, a merge la teatru ori a păși într-o expoziție sună aproape imposibil, pentru că le lipsesc resursele, spațiile, ghidajul. E vorba de timișoreni din cartiere mărginașe, din centre pentru minori, cămine de bătrâni sau penitenciare.
La ei ajunge Asociația DocuMentor, prin proiectul ROD Festival. Pornit în 2020, ROD Festival înseamnă o caravană cinematografică ce asigură proiecții de anvergură (voit) mică, ateliere, reprezentații de teatru independent ori expoziții foto produse și expuse chiar printre oamenii cărora li se adresează. Scopul e pe cât de clar, pe atât de sinuos: să „repare fractura dintre centru și periferie, dintre discursul mainstream și vocile pierdute ale celor uitați”.
O nevoie la care nu s-au gândit prea mulți
ROD Festival, desfășurat anul acesta în perioada mai-noiembrie ca parte a programului Timișoara – Capitală Europeană a Culturii, a început mai degrabă dintr-o întâmplare. În timpul pandemiei, regizorul Florin Iepan se întreba ce ar putea face ca oamenii să consume film și în condiții de distanțare socială. Avea în minte un cinema drive-in, conceptul american îmbrățișat în 2020 de mai multe orașe și organizații din România.
În pandemie, regizorul Florin Iepan și-a dat seama că își poate folosi experiența ca să creeze o experiență culturală și pentru oamenii pentru care nu se gândește aproape nimeni să o facă/ foto: Seba Tătaru
Dintr-o discuție în alta, cu cei din familie, cu prieteni și colaboratori, Florin și-a dat seama însă că cinematograful drive-in ar atrage același public obișnuit cu filmul, pentru care existau deja tot felul de inițiative. „Dar uite, în sate, prin cartiere, acolo nu merge nimeni”, își amintește că i-a spus unul dintre sfătuitori. „Totul e concentrat pe centru, pe nișe, pe lucruri care evident că sunt bune, dar nu deservesc întreaga populație.”
Așa că a hotărât să o facă el. Nu singur, ci împreună cu producătorul de film Călin Meda. Lor li s-au alăturat producătoarea Ramona Iepan și psihologul Alina Ancuța Ursoi, plus o rețea de colaboratori care intră în joc atunci când e nevoie de ajutor punctual. „Un soi de angels”, îi descrie Florin.
Recunoaște că, înainte să pună caravana ROD în mers, lumea periferiilor sau a căminelor de bătrâni și a penitenciarelor nu îi era prea cunoscută nici lui. Florin s-a născut și a crescut în Iosefin, un cartier comercial, a cărui istorie de prosperitate e legată de portul de pe Canalul Bega, de fabrici și un trafic feroviar intens. În 1990, pe când avea 22 de ani, s-a mutat la București, unde a absolvit Regie de film. Apoi a lucrat la studioul de film documentar Sahia și la Pro TV.
A urmat revenirea la Timișoara și colaborarea cu TVR-ul local, pentru ca, spre sfârșitul anilor '90, să pună bazele propriei lui firme specializate în producția de film documentar, Sub-Cult-Ura. „Noi am făcut mai ales documentare de televiziune", spune Florin. „Cel mai cunoscut, de departe, este Decrețeii.”
Nu se consideră „un autor în accepțiunea colegilor de generație”, cum sunt Cristian Mungiu sau Cristi Puiu, ci „un om care s-a raportat la meseria asta ca la o profesie din care să trăiască. Chiar am crezut că poți să faci un film foarte bun și expresiv, dar și pentru un public larg.”
Florin Iepan, aici în dialog cu autoarea, vorbește cu încrederea cuiva care știe tot ce mișcă pe scena culturală timișoreană/ foto: Seba Tătaru
În aceste condiții, poate nu e chiar întâmplător că tocmai el a ajuns să fondeze ROD Festival. Până acolo, însă, a mai fost un pas: Asociația DocuMentor, o organizație profesională pe care o conduce de mai bine de 15 ani alături de Călin Meda. Împreună cu parteneri ca European Documentary Network, Balkan Documentary Center, One World, Rise Project ori Centrul Național al Cinematografiei, ei au derulat simpozioane, ateliere și festivaluri pentru profesioniști din lumea filmului, a televiziunii și a jurnalismului.
A strânge Timișoara vulnerabilă la film e, întâi de toate, o probă de încredere
Acum, și ROD Festival intră tot sub umbrela DocuMentor. La început, inițiativa s-a bazat exclusiv pe proiecții de film. Poți să ți le imaginezi așa: un ecran montat în inima unui cartier periferic, cum sunt Blașcovici sau Strada Polonă, niște scaune, unul-două bannere. Niciun bilet de intrare, nicio invitație transmisă în afara cartierului, nicio obligație ca spectatorii să vină de la început sau să stea până la final.
Filmele? „Greu de găsit”, spune Florin, „pentru că nu vrem să le oferim oamenilor o formă absolut banală de divertisment, divertismentul ăla pe care poate îl văd la televizor.” În același timp, experiența i-a arătat că unii dintre cei care alcătuiesc publicul ROD nu știu să citească subtitrări sau nu au obișnuința de a urmări subtitrarea în paralel cu succesiunea de imagini. „Așa că încercăm să ducem animații care au mai fost pe la festivaluri, dar ar putea să fie accesibile. Scurtmetraje, filme dublate. E un proces, știi, cu multe nereușite”.
Poate cel mai greu e să câștigi încrederea oamenilor. „Acolo e o Românie foarte supărată”, spune Florin. „Capitalismul românesc ne-a transformat într-o comunitate unde nu ținem deloc unii la alții. Am dezvoltat o formulă foarte revanșardă, în care toți suntem în competiție.” Cei de la așa-zisa margine sunt învinuiți personal pentru că au ajuns la margine și, oricât de vocali ar fi în legătură cu nedreptățile din societatea de azi, nu pare să-i asculte deschis aproape nimeni. Mai ales nu cei cu putere de decizie.
Florin Iepan, fondatorul ROD Festival/ foto: Seba Tătaru
Suspiciunea lor față de cei care le aduc cultură din cartiere mai bogate e, deci, de înțeles. „Dar sunt oameni absolut normali”, spune Florin, „care au ajuns în cartierele și locurile respective pentru că așa a fost viața și de la un punct încolo nu și-au mai permis ceva mai bun”. Au încă sete de nou și de frumos, iar odată ce le răspunzi la îngrijorări, vin și momente „de profundă satisfacție”.
Florin își amintește unul din penitenciar: „Am fost cu un film de Aki Kaurismäki, un regizor cu un umor foarte special și puțin dialog. Iar după proiecție a venit la noi un om, așa, pe la 60 de ani, și ne-a zis că înțelege ce facem și că ne mulțumește.”
Emoții evidente au apărut și când ROD și-a diversificat paleta de activități, aducând, pe lângă film, teatru independent pus în scenă de Auăleu și Basca, ateliere, dar și deja cunoscutele expoziții foto din piețele de vechituri - ocico, cum le spun timișorenii. Principiul expozițiilor e simplu: unul sau doi fotografi surprind cadre printre tarabele cu șuruburi, haine, scaune, vaze; le expun tot printre tarabe; iar cine se recunoaște în fotografii – mari, viu colorate, pe hârtie de calitate – își poate lua portretul acasă gratuit.
„Am întâlnit oameni cărora nu le mai făcuse cineva o poză din liceu sau de la cine știe ce nuntă”, povestește Florin. „În Piața Mehala era un domn care vindea cauciucuri. Și când s-a văzut în fotografie, a fost foarte emoționat. Și-a dat seama că, uite, în viața lui, un fotograf a găsit ceva.”
Conceptul a și depășit granițele Timișoarei, cu localitățile ei învecinate, pentru că anul acesta ROD Festival a colaborat cu jurnalista Elena Stancu și cu fotograful Cosmin Bumbuț, cei care documentează poveștile diasporei românești pe platforma independentă Teleleu. Sub motto-ul Teleleu on the ROD, în luna mai au pregătit împreună o expoziție pentru românii din Skagen, Danemarca. În august a venit și următoarea: de această dată la Corcova, Mehedinți, cu ocazia unui botez dintr-o familie de romi căldărari.
Viitorul are miză
Dacă e ceva cu care Florin nu se împacă tocmai ușor, e faptul că nu își permit să fie și mai prezenți în comunitățile spre care se îndreaptă. „E o miză asta – să duci conceptul de Capitală Europeană a Culturii dincolo de centru”, spune el. „Noi facem între 30 și 40 de evenimente pe an, în locații diferite, ceea ce e foarte puțin. Oamenii oricum se bucură, pentru că le schimbi ziua, dar de fapt ar trebui să existe 300-400 de evenimente dedicate lor, ca să simtă că sunt într-o rutină.”
Îl îngrijorează și gândul că, de anul viitor, o parte din finanțări vor dispărea, așa că resursele vor fi mai limitate. Continuă să genereze idei noi, însă. De curând, caravana ROD s-a echipat cu un studio mobil. „Vrem să culegem opinii, chiar să le dăm o voce oamenilor la care ajungem. Să ne zică ce e în mintea lor, în sufletul lor, ce așteptări au de la viitor.”
Florin Iepan, fondatorul ROD Festival/ foto: Seba Tătaru
În paralel, DocuMentor desfășoară un alt proiect important. Se numește TRIAJ. E la rândul lui inclus în programul extins Timișoara – Capitală Europeană a Culturii și se derulează până la sfârșitul anului. Practic, reprezintă un „ecosistem” de expoziții, ateliere, tururi ghidate, intervenții culturale în cartiere, toate gândite în jurul redeschiderii, la Timișoara, a unei versiuni reinterpretate a Muzeului Holocaustului din Odessa, închis de la începutul războiului din Ucraina.
E inclusiv un exercițiu de asumare a istoriei, spune Florin, amintind că armata română a comis crime împotriva evreilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Despre acest subiect vorbește în documentarul Odessa, pe care l-a lansat în 2015.
Pe termen lung, regizorul mai are un vis: un fond regional de film. „Am luat modelul din Norvegia, unde sunt vreo patru-cinci, deși e o țară cu populație mult mai mică decât România”, explică el. „Încercăm să îl importăm aici, pentru că altfel producția de film se concentrează în Capitală și e bine să ai o alternativă. Dacă ești din zona Timișoarei sau ai un subiect pe care vrei să-l filmezi în zonă, să poți aplica pentru finanțare.”
Și dacă nu-i reușește, se mută oricum la partenerii norvegieni, glumește Florin pe sub barbă. Până atunci, mai are proiecții de pregătit, expoziții de gândit și dialoguri de pus pe picioare lângă Bega.
***
Timișoara 2023, la fel ca România 2023, e însă și mai nuanțată de-atât. E un oraș în care, cot la cot cu cei ce urmăresc și participă entuziast la evenimente culturale, trăiesc și oameni pentru care conceptul de „eveniment cultural” e la coada listei de priorități, sugrumat de nevoi mai stringente. Pentru ei, a merge la teatru ori a păși într-o expoziție sună aproape imposibil, pentru că le lipsesc resursele, spațiile, ghidajul. E vorba de timișoreni din cartiere mărginașe, din centre pentru minori, cămine de bătrâni sau penitenciare.
La ei ajunge Asociația DocuMentor, prin proiectul ROD Festival. Pornit în 2020, ROD Festival înseamnă o caravană cinematografică ce asigură proiecții de anvergură (voit) mică, ateliere, reprezentații de teatru independent ori expoziții foto produse și expuse chiar printre oamenii cărora li se adresează. Scopul e pe cât de clar, pe atât de sinuos: să „repare fractura dintre centru și periferie, dintre discursul mainstream și vocile pierdute ale celor uitați”.
O nevoie la care nu s-au gândit prea mulți
ROD Festival, desfășurat anul acesta în perioada mai-noiembrie ca parte a programului Timișoara – Capitală Europeană a Culturii, a început mai degrabă dintr-o întâmplare. În timpul pandemiei, regizorul Florin Iepan se întreba ce ar putea face ca oamenii să consume film și în condiții de distanțare socială. Avea în minte un cinema drive-in, conceptul american îmbrățișat în 2020 de mai multe orașe și organizații din România.
În pandemie, regizorul Florin Iepan și-a dat seama că își poate folosi experiența ca să creeze o experiență culturală și pentru oamenii pentru care nu se gândește aproape nimeni să o facă/ foto: Seba Tătaru
Dintr-o discuție în alta, cu cei din familie, cu prieteni și colaboratori, Florin și-a dat seama însă că cinematograful drive-in ar atrage același public obișnuit cu filmul, pentru care existau deja tot felul de inițiative. „Dar uite, în sate, prin cartiere, acolo nu merge nimeni”, își amintește că i-a spus unul dintre sfătuitori. „Totul e concentrat pe centru, pe nișe, pe lucruri care evident că sunt bune, dar nu deservesc întreaga populație.”
Așa că a hotărât să o facă el. Nu singur, ci împreună cu producătorul de film Călin Meda. Lor li s-au alăturat producătoarea Ramona Iepan și psihologul Alina Ancuța Ursoi, plus o rețea de colaboratori care intră în joc atunci când e nevoie de ajutor punctual. „Un soi de angels”, îi descrie Florin.
Recunoaște că, înainte să pună caravana ROD în mers, lumea periferiilor sau a căminelor de bătrâni și a penitenciarelor nu îi era prea cunoscută nici lui. Florin s-a născut și a crescut în Iosefin, un cartier comercial, a cărui istorie de prosperitate e legată de portul de pe Canalul Bega, de fabrici și un trafic feroviar intens. În 1990, pe când avea 22 de ani, s-a mutat la București, unde a absolvit Regie de film. Apoi a lucrat la studioul de film documentar Sahia și la Pro TV.
A urmat revenirea la Timișoara și colaborarea cu TVR-ul local, pentru ca, spre sfârșitul anilor '90, să pună bazele propriei lui firme specializate în producția de film documentar, Sub-Cult-Ura. „Noi am făcut mai ales documentare de televiziune", spune Florin. „Cel mai cunoscut, de departe, este Decrețeii.”
Nu se consideră „un autor în accepțiunea colegilor de generație”, cum sunt Cristian Mungiu sau Cristi Puiu, ci „un om care s-a raportat la meseria asta ca la o profesie din care să trăiască. Chiar am crezut că poți să faci un film foarte bun și expresiv, dar și pentru un public larg.”
Florin Iepan, aici în dialog cu autoarea, vorbește cu încrederea cuiva care știe tot ce mișcă pe scena culturală timișoreană/ foto: Seba Tătaru
În aceste condiții, poate nu e chiar întâmplător că tocmai el a ajuns să fondeze ROD Festival. Până acolo, însă, a mai fost un pas: Asociația DocuMentor, o organizație profesională pe care o conduce de mai bine de 15 ani alături de Călin Meda. Împreună cu parteneri ca European Documentary Network, Balkan Documentary Center, One World, Rise Project ori Centrul Național al Cinematografiei, ei au derulat simpozioane, ateliere și festivaluri pentru profesioniști din lumea filmului, a televiziunii și a jurnalismului.
A strânge Timișoara vulnerabilă la film e, întâi de toate, o probă de încredere
Acum, și ROD Festival intră tot sub umbrela DocuMentor. La început, inițiativa s-a bazat exclusiv pe proiecții de film. Poți să ți le imaginezi așa: un ecran montat în inima unui cartier periferic, cum sunt Blașcovici sau Strada Polonă, niște scaune, unul-două bannere. Niciun bilet de intrare, nicio invitație transmisă în afara cartierului, nicio obligație ca spectatorii să vină de la început sau să stea până la final.
Filmele? „Greu de găsit”, spune Florin, „pentru că nu vrem să le oferim oamenilor o formă absolut banală de divertisment, divertismentul ăla pe care poate îl văd la televizor.” În același timp, experiența i-a arătat că unii dintre cei care alcătuiesc publicul ROD nu știu să citească subtitrări sau nu au obișnuința de a urmări subtitrarea în paralel cu succesiunea de imagini. „Așa că încercăm să ducem animații care au mai fost pe la festivaluri, dar ar putea să fie accesibile. Scurtmetraje, filme dublate. E un proces, știi, cu multe nereușite”.
Poate cel mai greu e să câștigi încrederea oamenilor. „Acolo e o Românie foarte supărată”, spune Florin. „Capitalismul românesc ne-a transformat într-o comunitate unde nu ținem deloc unii la alții. Am dezvoltat o formulă foarte revanșardă, în care toți suntem în competiție.” Cei de la așa-zisa margine sunt învinuiți personal pentru că au ajuns la margine și, oricât de vocali ar fi în legătură cu nedreptățile din societatea de azi, nu pare să-i asculte deschis aproape nimeni. Mai ales nu cei cu putere de decizie.
Florin Iepan, fondatorul ROD Festival/ foto: Seba Tătaru
Suspiciunea lor față de cei care le aduc cultură din cartiere mai bogate e, deci, de înțeles. „Dar sunt oameni absolut normali”, spune Florin, „care au ajuns în cartierele și locurile respective pentru că așa a fost viața și de la un punct încolo nu și-au mai permis ceva mai bun”. Au încă sete de nou și de frumos, iar odată ce le răspunzi la îngrijorări, vin și momente „de profundă satisfacție”.
Florin își amintește unul din penitenciar: „Am fost cu un film de Aki Kaurismäki, un regizor cu un umor foarte special și puțin dialog. Iar după proiecție a venit la noi un om, așa, pe la 60 de ani, și ne-a zis că înțelege ce facem și că ne mulțumește.”
Emoții evidente au apărut și când ROD și-a diversificat paleta de activități, aducând, pe lângă film, teatru independent pus în scenă de Auăleu și Basca, ateliere, dar și deja cunoscutele expoziții foto din piețele de vechituri - ocico, cum le spun timișorenii. Principiul expozițiilor e simplu: unul sau doi fotografi surprind cadre printre tarabele cu șuruburi, haine, scaune, vaze; le expun tot printre tarabe; iar cine se recunoaște în fotografii – mari, viu colorate, pe hârtie de calitate – își poate lua portretul acasă gratuit.
„Am întâlnit oameni cărora nu le mai făcuse cineva o poză din liceu sau de la cine știe ce nuntă”, povestește Florin. „În Piața Mehala era un domn care vindea cauciucuri. Și când s-a văzut în fotografie, a fost foarte emoționat. Și-a dat seama că, uite, în viața lui, un fotograf a găsit ceva.”
Conceptul a și depășit granițele Timișoarei, cu localitățile ei învecinate, pentru că anul acesta ROD Festival a colaborat cu jurnalista Elena Stancu și cu fotograful Cosmin Bumbuț, cei care documentează poveștile diasporei românești pe platforma independentă Teleleu. Sub motto-ul Teleleu on the ROD, în luna mai au pregătit împreună o expoziție pentru românii din Skagen, Danemarca. În august a venit și următoarea: de această dată la Corcova, Mehedinți, cu ocazia unui botez dintr-o familie de romi căldărari.
Viitorul are miză
Dacă e ceva cu care Florin nu se împacă tocmai ușor, e faptul că nu își permit să fie și mai prezenți în comunitățile spre care se îndreaptă. „E o miză asta – să duci conceptul de Capitală Europeană a Culturii dincolo de centru”, spune el. „Noi facem între 30 și 40 de evenimente pe an, în locații diferite, ceea ce e foarte puțin. Oamenii oricum se bucură, pentru că le schimbi ziua, dar de fapt ar trebui să existe 300-400 de evenimente dedicate lor, ca să simtă că sunt într-o rutină.”
Îl îngrijorează și gândul că, de anul viitor, o parte din finanțări vor dispărea, așa că resursele vor fi mai limitate. Continuă să genereze idei noi, însă. De curând, caravana ROD s-a echipat cu un studio mobil. „Vrem să culegem opinii, chiar să le dăm o voce oamenilor la care ajungem. Să ne zică ce e în mintea lor, în sufletul lor, ce așteptări au de la viitor.”
Florin Iepan, fondatorul ROD Festival/ foto: Seba Tătaru
În paralel, DocuMentor desfășoară un alt proiect important. Se numește TRIAJ. E la rândul lui inclus în programul extins Timișoara – Capitală Europeană a Culturii și se derulează până la sfârșitul anului. Practic, reprezintă un „ecosistem” de expoziții, ateliere, tururi ghidate, intervenții culturale în cartiere, toate gândite în jurul redeschiderii, la Timișoara, a unei versiuni reinterpretate a Muzeului Holocaustului din Odessa, închis de la începutul războiului din Ucraina.
E inclusiv un exercițiu de asumare a istoriei, spune Florin, amintind că armata română a comis crime împotriva evreilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Despre acest subiect vorbește în documentarul Odessa, pe care l-a lansat în 2015.
Pe termen lung, regizorul mai are un vis: un fond regional de film. „Am luat modelul din Norvegia, unde sunt vreo patru-cinci, deși e o țară cu populație mult mai mică decât România”, explică el. „Încercăm să îl importăm aici, pentru că altfel producția de film se concentrează în Capitală și e bine să ai o alternativă. Dacă ești din zona Timișoarei sau ai un subiect pe care vrei să-l filmezi în zonă, să poți aplica pentru finanțare.”
Și dacă nu-i reușește, se mută oricum la partenerii norvegieni, glumește Florin pe sub barbă. Până atunci, mai are proiecții de pregătit, expoziții de gândit și dialoguri de pus pe picioare lângă Bega.
***
Text de Alina Cristea
Fotografii de Seba Tătaru
***
Timișoara, Shine Your Light!
Credem cu tărie în puterea comunităților și știm că sectorul cultural-creativ local poate schimba spații, clădiri și chiar orașe.
De aceea, Cartierul Creativ, alături de Banca Transilvania, partener principal al Timișoara Capitală Europeană a Culturii - TM2023, își propun să se uite cu atenție la ecosistemul creativ-cultural Timișorean, la spațiile de dialog și de cross-fertilizarea creativă de aici și să vă prezinte organizațiile culturale și oamenii care au făcut din Timișoara- Capitala Culturală Europeană a anului 2023!
Fotografii de Seba Tătaru
***
Timișoara, Shine Your Light!
Credem cu tărie în puterea comunităților și știm că sectorul cultural-creativ local poate schimba spații, clădiri și chiar orașe.
De aceea, Cartierul Creativ, alături de Banca Transilvania, partener principal al Timișoara Capitală Europeană a Culturii - TM2023, își propun să se uite cu atenție la ecosistemul creativ-cultural Timișorean, la spațiile de dialog și de cross-fertilizarea creativă de aici și să vă prezinte organizațiile culturale și oamenii care au făcut din Timișoara- Capitala Culturală Europeană a anului 2023!
