The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Sunetul generează imagini noi și regenerează amintiri

Articol / 19 Oct 2023 / Roxana Tanasachi
  • Sunetul generează imagini noi și regenerează amintiri
1/1
Levente Kozma avea 15 ani când și-a descoperit pasiunea pentru artele performative. Era la festivalul Performance Art de la Lacul Sfânta Ana și, datorită rolului de voluntar, a primit acces la o lume complet nouă, formată din artiști renumiți din străinătate.

Acum are 45 de ani și e unul dintre cei șase artiști fondatori ai asociației SIMULTAN din Timișoara. A pornit asociația din dorința de a sprijini inițiativele artiștilor care lucrează cu tehnologii vechi sau noi, din domenii precum arte vizuale, arhitectură, urbanism.

E director artistic și întrebarea care îl ghidează de când a înființat asociația, în 2005 e: când folosim tehnologia dintr-o perspectivă artistică, la ce îi provocăm pe oameni să se gândească? Astfel, toate activitățile sale din aproape două decenii invită publicul la dezvoltarea unei gândiri critice.


Levente Kozma, unul dintre fondatorii asociației SIMULTAN

Face asta prin proiectul principal al asociației – SIMULTAN Festival. Organizează proiecții de artă video, live performance-uri, concerte de muzică electroacustică, expoziții, ateliere și conferințe ce au ca teme tehnologia, relația omului cu automatizarea sau teme ecologiste. 

Născut în Târgu Secuiesc, a studiat grafica la Facultatea de Arte din Timișoara. La vremea aceea, în anii ‘90, avea acces la puține resurse despre artă video și conceptul de imagine în mișcare, moving imaging, ce a devenit între timp pasiunea sa. Levente își hrănea curiozitățile căutând informații în net cafe-urile din oraș.

Odată intrat la facultate, resursele au venit și de la profesori. Doi dintre ei sunt fondatorii grupului experimental SIGMA, Doru Tulcan și Ștefan Bertalan. De la Tulcan a învățat foto-video, în studioul de înregistrare video și de montaj analogic pe care profesorul l-a creat special pentru studenți în facultate. Atunci Levente și-a descoperit fascinația pentru sunet. Iar Bertalan l-a dus pe Levente mai aproape de arta video printr-un curs de un an. Atunci a ținut prima dată o cameră în mână și a filmat. 

Când a terminat facultatea, a vrut să pună în aplicare ce învățase. Alături de alți prieteni pasionați de artă contemporană a organizat, timp de 10 zile, o serie de expoziții „într-un spațiu mic, de doi pe doi metri pătrați din Bastion”, își amintește Levente. În fiecare seară, artiștii creau o instalație sau un performance ce avea ca nucleu îmbinarea dintre video și sunet. 

SIMULTAN Festival a avut loc anul acesta între 5-8 octombrie, la Muzeul Corneliu Mikloși din Timișoara. Cu titlul „Oscilații: Lucruri de reținut”, programul a adus împreună artiști din domeniul artei sonore și de pe scena muzicii experimentale, precum lpo Väisänen, Dorit Chrysler, Cosmin Nicolae, Ana Fosca. Prin proiecții de artă video, expoziții și performance-uri, oamenii au fost provocați să reflecteze la cum ne influențează tehnologia viața individuală și la nivelul întregii societăți. Echipa SIMULTAN își dorește să atragă și un public tânăr și speră ca tema tehnologiei să fie un magnet pentru noile generații. 

Fiind Capitala Culturală Europeană, Levente și colegii săi vor arăta moștenirea Timișoarei. Într-o serie de coproducții cu Muzeul Mota din Ljubljana, organizațiile Marginal și Obsolete din România, artiștii vor crea lucrări în jurul fenomenelor, descoperirilor științifice sau tehnologice ce au luat naștere în Timișoara. „Artiștii au libertatea să gândească ceva ce poate fi legat de faptul că e primul oraș iluminat sau calculatoarele dezvoltate la Politehnică în anii ‘60-‘70.”


Levente crede că relația oamenilor cu orașele în care locuiesc s-ar schimba dacă aceștia ar acorda o mai mare atenție lucrurilor din jur

„Sunetul e fascinant”

Pe lângă festival, asociația organizează de peste doi ani proiectul Narațiuni Sonore. Scopul e să provoace modul în care oamenii interacționează cu spațiul public, în special cu sunetele, și să-i atragă către zone mai puțin frecventate din oraș. Să-i facă pe oameni mai conștienți de spațiul în care trăiesc.

Experiența implică un traseu pietonal ce începe din centrul orașului și continuă pe malul Begăi către periferie. „În viața zilnică, fiecare își vede de drumul din A în B și nu mai e atent la ce e în jur”, spune Levente, „trec pe lângă lucruri sau clădiri fără să se uite în sus.”

Anul acesta, curatoarea Anamaria Pravicencu, printre puținele persoane din domeniul artelor performative sonore din țara noastră, și-a propus să aducă împreună artiști din toată lumea preocupați de mediu și de ecologie sonoră, în special pe cei din Europa de Est.

Primul performance din Narațiuni Sonore de anul acesta a fost lucrarea artistului mexican Enrique Arriaga. Acesta a înregistrat timp de o oră forfota oamenilor plimbându-se în Pepiniera formată din 1306 plante din Piața Victoriei, una dintre instalațiile centrale ale programului Timișoara Capitală Europeană a Culturii.

La finalul zilei, după închiderea pepinierei, publicul adunat în piață a ascultat în liniște sunetele create în interacțiunea cu plantele. „Lumea era fascinată”, povestește Levente. „Senzația era că toată structura pepinierei respiră, de parcă se trezise la viață.”

Momentul său preferat a fost proiectul Annei Kravets, o artistă din Kyiv, cu numele O enciclopedie emoțională a războiului. Anna a propus timișorenilor o serie de interacțiuni și sesiuni de înregistrări colective pentru a crea un eseu radio auto-etnografic despre diferențele în percepțiile emoționale ale vremurilor de război și pace. 

Artista a adus un cufăr cu diverse obiecte ce păreau a fi parte dintr-un kit de supraviețuire și a îndemnat publicul să aleagă un obiect. Apoi i-a rugat să spună de ce l-au ales și cum l-ar folosi dacă ar ajunge într-o situație de urgență, iar Levente a înregistrat momentul. „Pentru toată lumea a fost o experiență unică și emoționantă”, își amintește el, fiindcă oamenii și-au imaginat cum ar arăta viața lor în stare de război, dar mai ales, au conștientizat că obiectele ce-i înconjoară nu prea le pot salva viața.

Tot în cadrul programul Capitalei Europene a Culturii, artista Ioana Vreme Moser a realizat o expoziție care i-a făcut pe oameni să reflecteze la relația dintre natură și tehnologie.

A produs șapte obiecte cu ajutorul mai multor cipuri de memorie vechi, Eprom, dezvoltate în anii ‘70-‘80. Fiecare obiect a avut o componentă sonoră, unele au avut sunete foarte scurte, altele conțineau o frază povestită, pe care le-a expus la razele UV. În decursul a 10 zile, informația sonoră de pe cipuri s-a degradat și s-a dezintegrat.

„Cu asta a ilustrat cum tehnologia poate deveni inutilă peste noapte”, spune Levente, „și cum inutilitatea poate impacta direct mediul, fiindcă cele mai multe electronice pe care nu le mai folosim ajung reziduuri toxice în natură.”

Prin activitățile din Narațiuni Sonore și SIMULTAN Festival, Levente și colegii săi vor să-i aducă pe oameni mai aproape de orașul în care trăiesc și să-l simtă prin experiențe plurisenzoriale. Iar primul pas, spune Levente, e „să ținem urechile deschise și să ascultăm, mai degrabă, decât să auzim. E o diferență mare.”

O ascultare activă schimbă relația pe care o avem cu noi înșine, cu orașul, și implicit cu modul în care trăim în comunitățile noastre. Căci odată ce îndrepți atenția către ce e în jur, Levente crede că „ai observa altfel lucrurile, ai privi altfel natura și oamenii. Sunetul e fascinant, generează imagini noi și regenerează amintiri.”



***

Text de Roxana Tănăsachi
Fotografii de Seba Tătaru

***

Timișoara, Shine Your Light!

Credem cu tărie în puterea comunităților și știm că sectorul cultural-creativ local poate schimba spații, clădiri și chiar orașe.

De aceea, Cartierul Creativ, alături de Banca Transilvania, partener principal al Timișoara Capitală Europeană a Culturii - TM2023, își propun să se uite cu atenție la ecosistemul creativ-cultural Timișorean, la spațiile de dialog și de cross-fertilizarea creativă de aici și să vă prezinte organizațiile culturale și oamenii care au făcut din Timișoara- Capitala Culturală Europeană a anului 2023!