Pe interiorul ușii de lemn de la intrare e lipit un sticker pătrat, cu „Tell the story”. Cum înaintezi pe hol, te întâmpină o comodă cu câteva zeci de sticle de vin goale, ca în expoziția unei crame.
Ambele camere ale studioului sunt tapetate cu biblioteci care trec de 1000 de cărți despre design și arhitectură, ilustrații, afișe, statuete. Dacă privești atent, îți fură un zâmbet și un post-it cu o rețetă de paste.
Pe o lampă de lemn e așezată o ilustrație cu două păsări albastre pe o crenguță, înconjurate de scrisul „Let's shit on everything together”. Fiecare obiect are semnificația lui, la fel ca sutele de afișe arhivate într-un dulap solid de metal.
Un colț de artă din studioul lui Ovidiu Hrin.
Studioul lui Ovidiu Hrin sau Țuțu, cum îi spun apropiații, se află la parterul unui bloc din Timișoara. Aceeași casă în care a și copilărit. Ovidiu are 46 de ani și e designer multidisciplinar și artist caligraf. Țuțu e porecla pe care i-a pus-o bunicul lui în copilărie.
„Să stăpânești caligrafia înseamnă să știi să urci muntele călcând aceiași pași ca și ieri și să conștientizezi că nu sunt aceiași pași.”
Pasiunea lui Ovidiu pentru caligrafie a venit chiar de la strabunicul lui. „Ce m-a fascinat, în primul rând, este forma scrisului. Scria diferit în funcție de conținutul pe care-l transmitea. Mi s-a părut incredibil să redai prin forma scrisului ce se află în tine. Atât de frumos mi s-a părut că, în momentul ăla, am vrut să scriu și eu frumos, la naiba!”, povestea Ovidiu într-un interviu. „Să stăpânești caligrafia înseamnă să știi să urci muntele călcând aceiași pași ca și ieri și să conștientizezi că nu sunt aceiași pași.”
La începutul anilor 2000 a renunțat la facultățile de Design și cea de Arhitectură. Pentru că avea nevoie să-și găsească de lucru, la cei 20 și puțin de ani, a vrut să găsească o metodă pentru a crea o nevoie pentru ce știa el să facă.
„Ce nu ți s-a spus niciodată în facultate, și încă nu se spune, e că designul nu e o nevoie la noi în țară”. Sunt numeroase studiouri de design și evenimente, dar, spune Țuțu, „sunt special needs", pentru că nevoile de bază sunt cele de pe agenda instituțiilor publice Iar în țara noastră se vorbește de „spitale, de primării, de administrare, de roadworks. Designul nu e o nevoie”.
Ovidiu, împrăștiind voie bună cu râsul molipsitor.
Așa că, în 2001, Ovidiu a creat Synopsis, un studio de design grafic, unul dintre cele mai cunoscute și respectate studiouri de design de la noi. Recunoașterea vine din rândul breslei, dar și din premiile naționale și internaționale. Un exemplu ar fi medaliile de aur obținute la concursul internațional de design de poster Graphis, din New York. Lucrările sale au fost publicate în peste 80 de cărți și cataloage de design.
Studioul e format din Ovidiu și soția sa, Silvia, Sorin și Ana, ucenică, alături de alți colaboratori cum e Andreea, de profesie arhitect. Dinamica dintre ei e puțin spus energică, biroul scăldându-se adesea în hohote. Cam ca atunci când Sorin se ridică subit pentru câteva întinderi random în tocul ușii, mișcări care îl amuză teribil pe Ovidiu.
Unul dintre cele mai bune sfaturi pe care le-a urmat a fost să păstreze o echipă mică în jurul său. A citit asta într-o carte a lui Tibor Kalman, un designer grafic american. E și sfatul care i-a salvat când criza financiară din 2008-2009 bătea la ușă.
O singură dată au avut posibilitatea să crească echipa, când aveau șase angajați, fix înainte de criză. Aveau niște clienți internaționali și câștigau foarte bine. Însă loviți de criză, au scăpat datorită economiilor. „Am fost destul de economicoși și pentru următorii trei ani am avut un backup”, își amintește Ovidiu. „S-a dus dracului tot ce pusesem deoparte.”
Învață, greșește, repetă
La umbra celor 46 de ani, Ovidiu e conștient că totul reprezintă un work in progress și un proces continuu de învățare. Chiar și cu colegii săi e răbdător și le oferă spațiu să experimenteze și să facă propriile greșeli. „Eu abia acum 5 sau 6 ani am învățat să zic nu în general. Deci, a fost un learning curve de vreo 20 de fucking ani până acolo.”
Procesul de învățare a continuat. În urmă cu patru ani s-a aventurat într-o nouă provocare – lumea vinurilor și a etichetelor de vin. A descoperit un univers de oameni pasionați, pentru care rigoarea și procedura sunt la fel de importante ca pentru el. Unul dintre ei e Adalbert, cu care lucrează de peste patru ani, primul care i-a propus o colaborare. Inițial l-a contactat pentru o siglă, însă de acolo au ajuns să colaboreze îndeaproape la mai multe proiecte.
„În anii ăștia am învățat nu numai despre mine, dar despre viață mai mult ca în ultimii 20 de ani. Am întâlnit niște oameni atât de pasionați de ceea ce fac, că îmi vine să zic că aș lucra numai cu ei.”
Pentru Ovidiu, relația cu colaboratorii contează mult. „Nu aștept un răspuns corect sau perfect din partea colaboratorului meu”, completează Ovidiu. „Aștept să greșească, să greșim împreună și să vedem unde ne duce chestia asta. De aia am o relație foarte specială cu greșeala, cu glitch-ul, cu chestiile care sunt off.”
Începând să povestească despre experiența din lumea vinurilor, piele îi devine ca de găină. „Atât de multe am învățat despre cum se face vinul! Cum ar fi că anul ăsta, în rândurile de Chardonnay de pe partea asta a dealului plantăm ciuperci de un anumit fel. Patru ani după, punem cenușă de nu știu ce lemn. Mie îmi dă cu reset, numai vorbind despre chestia asta. Și ai un om de genul ăsta cu care tu trebuie să lucrezi și de la care trebuie să extragi date basically, pe care apoi să le interpretezi în ceea ce îi vei livra. Cu așa oameni mi-ar plăcea să îmi petrec timpul, care știu că nu mai este același ca acum 20 de ani. Nu mai am așa mult timp, deci am devenit mai sever.”
Ovidiu (stânga), Sorin și Ana, ucenică, parte din echipa Synopsis.
Proiecte și pentru suflet
Dincolo de toate proiectele naționale și internaționale pe care le-a avut, lui Ovidiu i-a rămas aproape unul din 2007, primul album cover pe care l-a creat. Asta se întâmpla pe când, alături de Silvia, lucrau pentru un client englez care îi plătea peste media din România.
Trupa locală, Implant pentru refuz, plănuia să-și lanseze primul album indie, Monolith. Solistul trupei, Vita, prieten apropiat al lui Ovidiu, l-a rugat să-i ajute cu cover-ul albumului. „Era a dream came true”, își amintește Ovidiu. „Timp de vreo șase luni, am băgat la the fucking best album cover I could. And the first. And the best.”
Pentru el, au fost cele mai bune șase luni de până atunci. A fost de asemenea momentul când a realizat că pentru astfel de proiecte și-ar dori să fie plătit. „Evident că de la Implant n-am primit nimic pentru că a fost pe prietenie”, povestește Ovidiu. „Vreau să văd astăzi designerul român care scoate efectiv bani de pe design pe muzică și vreau să învăț de la el.”
În urma unei mențiuni la concursul European Design Awards, Ovidiu a ținut un discurs despre procesul de lucru al albumului. Într-o prezentare de peste 200 de slide-uri, a vorbit despre munca cu adevărat calitativă și provocatoare versus banii.
Muzeu în aer liber
În 2011, proiectul Typopassage făcut de Synopsis, alături de altă echipă, a avut ecou în toată Timișoara. A luat forma unui micro muzeu de design grafic și artă tipo-grafică în aer liber. Obiectivul a fost să crească gradul de conștientizare al oamenilor cu privire la impactul socio-cultural al comunicării vizuale.
La început, pentru câțiva ani, sub un pod de pe Bega, puteai admira 12 postere. „Încercam să redăm acea nevoie pentru design, să arătăm exemple de good practices, fără să ne spargem în figuri că schimbăm lumea. Încet, încet ne-am extins în mai multe locații și acum avem peste 50 de afișe expuse concomitent în oraș, în mai multe locații.”
Ovidiu crede că cei care aleg să se dedice acestui domeniu, trebuie să fie conștienți că se înhamă for the long run. Chiar și după atâția ani, consideră că designul grafic e într-o formă incipientă în România. „Task-ul nostru, pentru încă mulți ani de acum încolo, e să creăm acea nevoie. Încet, încet se întâmplă. Unii au mai ieșit afară, au mai citit niște cărți, au mai practicat. Au mai existat proiecte gen AFCN sau europene, care au încurajat oamenii să-și dezvolte practica într-un fel sau altul. But it's a long run.”
Ambele camere ale studioului sunt tapetate cu biblioteci care trec de 1000 de cărți despre design și arhitectură, ilustrații, afișe, statuete. Dacă privești atent, îți fură un zâmbet și un post-it cu o rețetă de paste.
Pe o lampă de lemn e așezată o ilustrație cu două păsări albastre pe o crenguță, înconjurate de scrisul „Let's shit on everything together”. Fiecare obiect are semnificația lui, la fel ca sutele de afișe arhivate într-un dulap solid de metal.
Un colț de artă din studioul lui Ovidiu Hrin.
Studioul lui Ovidiu Hrin sau Țuțu, cum îi spun apropiații, se află la parterul unui bloc din Timișoara. Aceeași casă în care a și copilărit. Ovidiu are 46 de ani și e designer multidisciplinar și artist caligraf. Țuțu e porecla pe care i-a pus-o bunicul lui în copilărie.
„Să stăpânești caligrafia înseamnă să știi să urci muntele călcând aceiași pași ca și ieri și să conștientizezi că nu sunt aceiași pași.”
Pasiunea lui Ovidiu pentru caligrafie a venit chiar de la strabunicul lui. „Ce m-a fascinat, în primul rând, este forma scrisului. Scria diferit în funcție de conținutul pe care-l transmitea. Mi s-a părut incredibil să redai prin forma scrisului ce se află în tine. Atât de frumos mi s-a părut că, în momentul ăla, am vrut să scriu și eu frumos, la naiba!”, povestea Ovidiu într-un interviu. „Să stăpânești caligrafia înseamnă să știi să urci muntele călcând aceiași pași ca și ieri și să conștientizezi că nu sunt aceiași pași.”
La începutul anilor 2000 a renunțat la facultățile de Design și cea de Arhitectură. Pentru că avea nevoie să-și găsească de lucru, la cei 20 și puțin de ani, a vrut să găsească o metodă pentru a crea o nevoie pentru ce știa el să facă.
„Ce nu ți s-a spus niciodată în facultate, și încă nu se spune, e că designul nu e o nevoie la noi în țară”. Sunt numeroase studiouri de design și evenimente, dar, spune Țuțu, „sunt special needs", pentru că nevoile de bază sunt cele de pe agenda instituțiilor publice Iar în țara noastră se vorbește de „spitale, de primării, de administrare, de roadworks. Designul nu e o nevoie”.
Ovidiu, împrăștiind voie bună cu râsul molipsitor.
Așa că, în 2001, Ovidiu a creat Synopsis, un studio de design grafic, unul dintre cele mai cunoscute și respectate studiouri de design de la noi. Recunoașterea vine din rândul breslei, dar și din premiile naționale și internaționale. Un exemplu ar fi medaliile de aur obținute la concursul internațional de design de poster Graphis, din New York. Lucrările sale au fost publicate în peste 80 de cărți și cataloage de design.
Studioul e format din Ovidiu și soția sa, Silvia, Sorin și Ana, ucenică, alături de alți colaboratori cum e Andreea, de profesie arhitect. Dinamica dintre ei e puțin spus energică, biroul scăldându-se adesea în hohote. Cam ca atunci când Sorin se ridică subit pentru câteva întinderi random în tocul ușii, mișcări care îl amuză teribil pe Ovidiu.
Unul dintre cele mai bune sfaturi pe care le-a urmat a fost să păstreze o echipă mică în jurul său. A citit asta într-o carte a lui Tibor Kalman, un designer grafic american. E și sfatul care i-a salvat când criza financiară din 2008-2009 bătea la ușă.
O singură dată au avut posibilitatea să crească echipa, când aveau șase angajați, fix înainte de criză. Aveau niște clienți internaționali și câștigau foarte bine. Însă loviți de criză, au scăpat datorită economiilor. „Am fost destul de economicoși și pentru următorii trei ani am avut un backup”, își amintește Ovidiu. „S-a dus dracului tot ce pusesem deoparte.”
Învață, greșește, repetă
La umbra celor 46 de ani, Ovidiu e conștient că totul reprezintă un work in progress și un proces continuu de învățare. Chiar și cu colegii săi e răbdător și le oferă spațiu să experimenteze și să facă propriile greșeli. „Eu abia acum 5 sau 6 ani am învățat să zic nu în general. Deci, a fost un learning curve de vreo 20 de fucking ani până acolo.”
Procesul de învățare a continuat. În urmă cu patru ani s-a aventurat într-o nouă provocare – lumea vinurilor și a etichetelor de vin. A descoperit un univers de oameni pasionați, pentru care rigoarea și procedura sunt la fel de importante ca pentru el. Unul dintre ei e Adalbert, cu care lucrează de peste patru ani, primul care i-a propus o colaborare. Inițial l-a contactat pentru o siglă, însă de acolo au ajuns să colaboreze îndeaproape la mai multe proiecte.
„În anii ăștia am învățat nu numai despre mine, dar despre viață mai mult ca în ultimii 20 de ani. Am întâlnit niște oameni atât de pasionați de ceea ce fac, că îmi vine să zic că aș lucra numai cu ei.”
Pentru Ovidiu, relația cu colaboratorii contează mult. „Nu aștept un răspuns corect sau perfect din partea colaboratorului meu”, completează Ovidiu. „Aștept să greșească, să greșim împreună și să vedem unde ne duce chestia asta. De aia am o relație foarte specială cu greșeala, cu glitch-ul, cu chestiile care sunt off.”
Începând să povestească despre experiența din lumea vinurilor, piele îi devine ca de găină. „Atât de multe am învățat despre cum se face vinul! Cum ar fi că anul ăsta, în rândurile de Chardonnay de pe partea asta a dealului plantăm ciuperci de un anumit fel. Patru ani după, punem cenușă de nu știu ce lemn. Mie îmi dă cu reset, numai vorbind despre chestia asta. Și ai un om de genul ăsta cu care tu trebuie să lucrezi și de la care trebuie să extragi date basically, pe care apoi să le interpretezi în ceea ce îi vei livra. Cu așa oameni mi-ar plăcea să îmi petrec timpul, care știu că nu mai este același ca acum 20 de ani. Nu mai am așa mult timp, deci am devenit mai sever.”
Ovidiu (stânga), Sorin și Ana, ucenică, parte din echipa Synopsis.
Proiecte și pentru suflet
Dincolo de toate proiectele naționale și internaționale pe care le-a avut, lui Ovidiu i-a rămas aproape unul din 2007, primul album cover pe care l-a creat. Asta se întâmpla pe când, alături de Silvia, lucrau pentru un client englez care îi plătea peste media din România.
Trupa locală, Implant pentru refuz, plănuia să-și lanseze primul album indie, Monolith. Solistul trupei, Vita, prieten apropiat al lui Ovidiu, l-a rugat să-i ajute cu cover-ul albumului. „Era a dream came true”, își amintește Ovidiu. „Timp de vreo șase luni, am băgat la the fucking best album cover I could. And the first. And the best.”
Pentru el, au fost cele mai bune șase luni de până atunci. A fost de asemenea momentul când a realizat că pentru astfel de proiecte și-ar dori să fie plătit. „Evident că de la Implant n-am primit nimic pentru că a fost pe prietenie”, povestește Ovidiu. „Vreau să văd astăzi designerul român care scoate efectiv bani de pe design pe muzică și vreau să învăț de la el.”
În urma unei mențiuni la concursul European Design Awards, Ovidiu a ținut un discurs despre procesul de lucru al albumului. Într-o prezentare de peste 200 de slide-uri, a vorbit despre munca cu adevărat calitativă și provocatoare versus banii.
Muzeu în aer liber
În 2011, proiectul Typopassage făcut de Synopsis, alături de altă echipă, a avut ecou în toată Timișoara. A luat forma unui micro muzeu de design grafic și artă tipo-grafică în aer liber. Obiectivul a fost să crească gradul de conștientizare al oamenilor cu privire la impactul socio-cultural al comunicării vizuale.
La început, pentru câțiva ani, sub un pod de pe Bega, puteai admira 12 postere. „Încercam să redăm acea nevoie pentru design, să arătăm exemple de good practices, fără să ne spargem în figuri că schimbăm lumea. Încet, încet ne-am extins în mai multe locații și acum avem peste 50 de afișe expuse concomitent în oraș, în mai multe locații.”
Ovidiu crede că cei care aleg să se dedice acestui domeniu, trebuie să fie conștienți că se înhamă for the long run. Chiar și după atâția ani, consideră că designul grafic e într-o formă incipientă în România. „Task-ul nostru, pentru încă mulți ani de acum încolo, e să creăm acea nevoie. Încet, încet se întâmplă. Unii au mai ieșit afară, au mai citit niște cărți, au mai practicat. Au mai existat proiecte gen AFCN sau europene, care au încurajat oamenii să-și dezvolte practica într-un fel sau altul. But it's a long run.”
***
Text de Andreea Vîlcu
Fotografii de Dana Moica
***
Timișoara, Shine Your Light!
Credem cu tărie în puterea comunităților și știm că sectorul cultural-creativ local poate schimba spații, clădiri și chiar orașe.
De aceea, Cartierul Creativ, alături de Banca Transilvania, partener principal al Timișoara Capitală Europeană a Culturii - TM2023, își propun să se uite cu atenție la ecosistemul creativ-cultural Timișorean, la spațiile de dialog și de cross-fertilizarea creativă de aici și să vă prezinte organizațiile culturale și oamenii care au făcut din Timișoara- Capitala Culturală Europeană a anului 2023!
Text de Andreea Vîlcu
Fotografii de Dana Moica
***
Timișoara, Shine Your Light!
Credem cu tărie în puterea comunităților și știm că sectorul cultural-creativ local poate schimba spații, clădiri și chiar orașe.
De aceea, Cartierul Creativ, alături de Banca Transilvania, partener principal al Timișoara Capitală Europeană a Culturii - TM2023, își propun să se uite cu atenție la ecosistemul creativ-cultural Timișorean, la spațiile de dialog și de cross-fertilizarea creativă de aici și să vă prezinte organizațiile culturale și oamenii care au făcut din Timișoara- Capitala Culturală Europeană a anului 2023!
