The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Fashion Revolution Week 2020 va avea loc în online

Articol / 22 Apr 2020 / The Institute
  • Fashion Revolution Week 2020 va avea loc în online
1/1
În timp ce ne pregătim pentru o nouă săptămâna de distanțare socială și lucrat de acasă, așteptăm cu nerăbdare Fashion Revolution Week 2020. Îndemnând industria de fashion la schimbare, evenimentul marchează aniversarea tragediei din 2013, și anume prăbușirea fabricii din Rana Plaza. Anul acesta evenimentul internațional va avea loc în întregime în mediul online, în perioada 20-26 aprilie 2020.

Programul cuprinde o serie de workshopuri, discuții și prezentări de modă pe care le așteptăm cu entuziasm.

De ascultat:
23 aprilie, 13:00-14:30

Webinar - Shaping Fashion: What's in My Clothes
Shaping Fashion: What's in My Clothes va explora condiția industriei de modă în perioada COVID-19. Susținut de Global Shapers network, webinarul va chestiona puterea noastră de a genera schimbare, dar și teme precum transparența lanțului de aprovizionare și compoziția materialelor din care sunt făcute hainele.

24 aprilie, 9:00-11:00
Panel de discuție: Mass Consumption: the End of an Era? Fashion Revolution YouTube
Baroness Lola Young, co-președinte APPG for Ethics and Sustainability in Fashion, va susține o serie de întrebări și răspunsuri privind lumea modei, discuție ce urmărește tema consumului în masă. Evenimentul se va desfășura, pentru prima dată, live pe Youtube.

24 aprilie, 17:30
Zoom Webinar: 'The Revolution starts in Your Closet'
Designerul Italian Marina Spadafora va susține un webinar despre cea mai recent publicată carte a sa, La Rivoluzione Comincia Dal Tuo Armadio (The Revolution starts in Your Closet). Pentru accesul la webinar, trebuie să vă faceți un selfie, să întrebați un brand #WhoMadeMyChothes și să dați tag @fash_rev_italia.

20-26 aprilie, 13:00
Instagram Live
Pe parcursul săptămânii, va avea loc zilnic o serie de live-uri pe Instagram, care vor explora patru teme principale: consumul, compoziția, condițiile și acțiunea colectivă. Acestea vor fi susținute de speakerii Fashion Revolution - Emma Slade Edmonson, Patrick Duffy of Global Fashion Exchange și Yasmin Henry Jones.

De văzut:
Celebrând creativitatea printr-o lentilă digitală, Fashion Open Studio reprezintă inițiativa Fashion Revolution de a celebra oamenii și procesele din spatele modei. Anul acesta prezentarea va avea loc exclusiv online, cu un program ce cuprinde evenimente online de la 25 de designeri din Marea Britanie și 24 de designeri din alte 12 țări.

21 Aprilie, 14:00-15:00
Zoom and Youtube Live: ØYEBLIKK
Prezentarea vizuală a designerul britanic Matthew Needham și discuția cu acesta va aborda cea mai recentă colecție a sa și experiența unui designer tânăr în perioada COVID-19. I se vor alătura de asemenea colaboratori, artiștii Helen Kirkum, Jo Miller și designerul de bio-materiale Alice Potts.

21-23 aprilie, 15:00-16:00
Film Screenings: Sarbande Sessions
Create de The Sarabande Foundation, cele trei filme conturează inovația sustenabilității și procesul creativ a designerilor Katie Roberts-Wood, Leo Carlton și WED în această perioadă de izolare, pe care o folosesc pentru a crea.

25 aprilie, 12:00-14:30
Workshops: Fashion Open Studio x Somerset House
Ca parte a programului lor, Earth Day, Somerset House va susține un live stream cu discuții și workshop-uri cu designeri precum Bethany Williams, Katie Jones, Paola Carzana și Congregation.

20-15 aprilie, 11:30-12:30
Instagram: Iro Iro New Heroes: Daily Illustrations and Readings
Designerul indian Iro Iro va susține zilnic o serie de ilustrații și recitări de poezii semnate de personalități istorice care i-au inspirat colecția Moonwash.

26 aprilie, 9:00-10:00
Studio Tour: Môi Điên
Cunoscut pentru lucrul cu materiale din magazine locale, designerul vietnamez Môi Điên va susține un Q&A și un tur al studioului său, prezentându-și astfel și ultima colecție.

De făcut:
21 aprilie, 9:00-10:30

Workshop: Quilting from Waste
Ca o continuare a proiectului ei ‘Quilting from Waste’, designerul britanic Phoebe English va susține un workshop de peticire manuală, în cadrul căruia publicul va putea descărca pattern-uri și își va putea folosi propriile materiale din casă pentru a putea construi o pătură.

22 aprilie, 11:00-12:00
YouTube Live: The Therapy of Fashion
Live din Zimbabwe, ‘The Therapy of Fashion: One garment, many hands’ îi va arăta pe designerul Haus of Stone și instructorul de yoga Tendai Angela Jambgwa susținând o meditație ghidată și un workshop privind avantajele meditative ale craftului colectiv.

23 aprilie, 11:00-12:00
Instagram Live: @raeburn_design
În workshopul RAEBURN Rapid Repairs, Graeme Raeburn va arăta trei metode rapide de reparare a hainelor din studioul lui din Londra, accesibile de încercat prin Instagram Live.

23, 24, 26 aprilie, 12:00-15:00
Workshops: Soup Archive
Brandul german unisex Soup Archive va susține trei workshopuri de upcycling, axate pe reutilizare și reconstrucție, în care publicul își va putea folosi propriile resturi de materiale pentru a le practica acasă.

20-26 Aprilie
Workshops: Sona Asemani
Designerul iranian Sonia Asemani va susține tutoriale de la upcycing la broderie pe tot parcursul săptămânii, parte din seria de workshopuri alături de alți patru designeri iraniani, care vor avea loc pe Aassttiinn.

De citit:
Explorează librăria de resurse Fashion Revolution, care include materiale precum ‘Get Involved Guides’, ‘How To Guides’ și ‘How To Be a Fashion Revolutionary’, creată în parteneriat cu British Council. Fashion Revolution publică de asemenea liste cu cărți de citit și articole pe pagina lor de Instagram.

Dacă vrei să aprofundezi mai mult, descarcă Fashion Transparency Index 2020, lansat pe 21 aprilie. Indexul clasează cele mai mari branduri și distribuitori din lume în funcție de informațiile pe care le oferă publicului privind lanțul de aprovizionare.

Pentru a-ți aduce propria contribuție, poți descărca Fashion Revolution Week 2020 Digital Activism Guide și să te implici folosind rețelele de socializare și activismul virtual. Deși nu este încă posibil să ne întâlnim în cadrul unei comunități, Fashion Revolution a pus la cale un ghid simplu al evenimentelor din cadrul Fashion Revolution Week, de la filme și workshopuri, la paneluri de discuție.

Enjoy!