The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

#IGotMarked - platformă de promovare digitală a patrimoniului cultural al Băilor Herculane

Articol / 16 Iun 2021 / Luiza Popescu
  • #IGotMarked - platformă de promovare digitală a patrimoniului cultural al Băilor Herculane
1/1
Om cu om salvăm patrimoniul.

#IGotMarked contribuie la salvarea și conservarea patrimoniului construit al Băilor Herculane, promovarea patrimoniului balnear al stațiunilor balneoclimaterice prin intermediul unui hibrid de evenimente culturale ce vor îmbina două teme – patrimoniul cultural și comunitatea culturală.

Proiectul dezvoltat de către Asociația Locus prin intermediul platformei HerculaneProject, cu susținerea Cronicari Digitali și Zaga Brand, este finanțat de către KAUFLAND România.

Mesajul principal al campaniei este că patrimoniul ocupă un loc important în memoria colectivă. Colectare de amintiri, evenimente digitale, giveaway-uri, dar și o serie de invitați surpriză vor sublinia felul în care fiecare dintre noi a fost marcat de patrimoniu.

Proiectul este unul inovator deoarece în toate acțiunile acestuia este implicată comunitatea, atât cea locală, cât și cea turistică, iar acest lucru a fost pentru noi foarte important încă de la început”, spune Oana Chirilă, coordonator HerculaneProject.

Am fost foarte fericiți să câștigăm apelul de proiecte lansat de KAUFLAND România și Zaga Brand, fiindcă susținem conceptul de guvernanță participativă și ne dorim ca patrimoniul cultural să devină o prioritate la nivel național. Iar Băile Herculane merită o promovare pozitivă, ce are la bază resursele și oportunitățile de dezvoltare sustenabilă ale locului“.

În ajunul aniversării de 4 ani a HerculaneProject, suntem mai mult decât bucuroși să colaborăm și să primim ajutorul oferit de Kaufland și de Cronicari Digitali. Promovarea patrimoniului cultural reprezintă dovada respectului pentru identitatea fiecăruia dintre noi, pentru trecut, prezent dar mai ales pentru viitor”, spune Apostol Cristina, responsabil resurse umane al asociației.

Crezul Kaufland România este că implicarea face diferența. Împărtășim cu Asociația Locus acest crez, precum și dorința de a promova patrimoniul cultural. Iar proiectul #IGotMarked vine cu un mix de comunicare aparte, aplelând la o resursă extrem de valoroasă - comunitatea strânsă din jurul dorinței de a proteja patrimoniul. Așteptăm cu interes amintirile de la băi”, a declarant Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

Faptul ca ONG-urile se implică în toate domeniile esențiale și fac și performanță, ni se pare un dat. Munca din spate, greutatea în obținerea finanțărilor și asigurarea unei continuități în activitățile lor este însă titanică. Iar dacă mai iei în calcul și domeniul strict, cultura, "Cenușăreasa" dintotdeauna, e greu să îți imaginezi la ce eforturi se înhamă cei care activează în el. Suntem bucuroși că am putut susține proiectul #IGotMarked care valorifică obiective strategice de patrimoniu pentru zona Băilor Herculane și credem că el devine un succes case pentru asociații, instituții și branduri tocmai pentru că se încăpățânează să reziste, să ofere calitate și perspectivă", declară Silvia Teodorescu, inițiator Proiect Cronicari Digitali & Managing Partner Agenția de comunicare Zaga Brand.

Primul pas în proiect - se caută amintirea ta!

Prin intermediul platformei digitale https://herculaneproject.ro/igotmarked/ organizatorii doresc să implice în cadrul proiectului comunitatea care a fost marcată și are o legătură emoțională cu stațiunea. Așadar, timp de 30 zile aceștia colecteaz amintiri, atât texte, cât și fotografii sau cărți poștale vechi cu ajutorul cărora vomr reconstrui digital Baia Neptun, cel mai important monument de arhitectură balneară din România.