DIPLOMA Show, festivalul noii generații de artiști, arhitecți și designeri români, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, lansează apelul de înscrieri pentru cea de-a 11-a ediție, care va avea loc anul acesta între 4 și 13 octombrie. Absolvenții își pot înscrie online lucrările de diplomă până pe 7 iulie / 12 IULIE, inclusiv.
La cea de-a 11-a ediție, DIPLOMA Show introduce schimbări importante în regulamentul de înscriere, permițând și înscrierea proiectelor de diplomă susținute în sesiunea de toamnă a anului trecut și în sesiunea de iarnă a acestui an. Această decizie reflectă structura academică a multor universități, care organizează trei sesiuni de susținere a lucrărilor de diplomă: vară, toamnă și iarnă, cât și dorința festivalului de a oferi oportunități egale pentru absolvenți.
„Suntem încântați să deschidem înscrierile pentru cea de-a 11-a ediție a DIPLOMA Show, un eveniment care continuă să sprijine și să promoveze noile talente din arta, designul și arhitectura din România. Anul acesta, prin extinderea criteriilor de eligibilitate, ne dorim să oferim și mai multor absolvenți oportunitatea de a-și expune lucrările și de a se conecta cu profesioniștii din industrie și cu publicul larg” - Teodora Dinu, Director de Proiect DIPLOMA Show.
În acest sens, The Institute lansează apelul anual de înscrieri pentru DIPLOMA Show, așteptând până la7 iulie / 12 iulie lucrările de diplomă realizate de noua generație de artiști, arhitecți și designeri, absolvenți ai promoției toamnă 2023, dar și iarnă și vară 2024.
Absolvenții de licență și master din universitățile din toată țara, din domenii precum arte grafice, design, ceramică, foto-video, artă textilă, pictură, modă, scenografie, sculptură, arhitectură, peisagistică, urbanism și alte specializări ale facultăților creativ-vocaționale sunt invitați să se înscrie. Peste 100 de proiecte vor fi selectate de un juriu format din aproximativ 70 de specialiști din industriile creative și arte vizuale, inclusiv designeri, artiști, manageri culturali, galeriști, arhitecți, curatori și reprezentanți ai universităților.
Ediția a 11-a DIPLOMA Show își propune să aducă împreună industriile creative și să faciliteze interacțiunea între noua generație de creatori și publicul larg, dar și profesioniștii din domeniu. Festivalul va avea loc între 4 și 13 octombrie 2024, în București, iar programul DIPLOMA Show din acest an va include expoziții, conferințe, petreceri și contexte de networking dedicate comunităților creative.
Formularul de înscriere poate fi completat aici, iar regulamentul poate fi consultat aici.
Mai multe detalii se găsesc pe canalele de comunicare Diploma Show: website, Facebook sau Instagram.
***
Diploma Show este un proiect The Institute.
Prezentat de: UniCredit Bank
Proiect cultural finanțat de: Ministerul Culturii
Parteneri: IQOS, Rompetrol, Globalworth, Cemacon, Chateau Purcari, Kozel
Cu sprijinul: Primăriei Municipiului București, prin ARCUB, Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti
Parteneri media strategici: PRO TV, Kiss FM, Euromedia, YOOH
Parteneri media: Radio România Cultural, Igloo, Haute Culture, Revista BIZ, Revista Zeppelin, Molecule F, Designist, Modernism, B365.ro, feeder.ro, munteanurecomandă.ro, Propagarta, Revista Atelierul, IQAds, RADOR, Agerpres, Zile și Nopți, Spotmedia, PRwave, Glamour, The Woman, Happening, Arthood, Metropolis, ALIST Magazine, Dreamingof.net, Daily Magazine, EventsMax, Revista Golan.
Echipa de creație: Claudia Draghia, Sebastian Pren
Partener monitorizare: MediaTrust
La cea de-a 11-a ediție, DIPLOMA Show introduce schimbări importante în regulamentul de înscriere, permițând și înscrierea proiectelor de diplomă susținute în sesiunea de toamnă a anului trecut și în sesiunea de iarnă a acestui an. Această decizie reflectă structura academică a multor universități, care organizează trei sesiuni de susținere a lucrărilor de diplomă: vară, toamnă și iarnă, cât și dorința festivalului de a oferi oportunități egale pentru absolvenți.
„Suntem încântați să deschidem înscrierile pentru cea de-a 11-a ediție a DIPLOMA Show, un eveniment care continuă să sprijine și să promoveze noile talente din arta, designul și arhitectura din România. Anul acesta, prin extinderea criteriilor de eligibilitate, ne dorim să oferim și mai multor absolvenți oportunitatea de a-și expune lucrările și de a se conecta cu profesioniștii din industrie și cu publicul larg” - Teodora Dinu, Director de Proiect DIPLOMA Show.
În acest sens, The Institute lansează apelul anual de înscrieri pentru DIPLOMA Show, așteptând până la