Între 21-26 mai, la Goethe Institut-București, pasionații artelor & noilor tehnologii pot intra în acel rabbit hole care se-anunță a fi Performing the digital, o expoziție multimedia rezultată în urma unui demers atipic...
La inițiativa Developing Art în parteneriat cu Marginal, 14 tineri artiști și artiste au beneficiat, primăvara asta, de un laborator de cercetare și creație colectivă sub o problematică actuală: felul în care tehnologia ne locuiește și influențează corpul, sinele, arta, lumea.
De unde nu se cunoșteau unul cu altul, după o săptămână petrecută împreună și mentorat profesionist, respectiv o altă lună de lucru per se, cei 14 au imaginat și realizat o expoziție de grup care-și așteaptă curioșii.
Fiindcă să tragi cu ochiul în bucătăria unor artiști care se pregătesc e ceva de la care nu ne putem abține, am stat de vorbă cu 3 reprezentante ale celor 3 echipe ad-hoc formate – scenografa Alesia Istrate, actrița-păpușar Briana Rădoane și artista vizuală Ana Huțanu.
Alesia, Briana, Ana... înainte să trecem la subiect, și-anume the new artsy kid coming soon in town – bref, expoziția colectivă & multimedia Performing the digital –, aș vrea să vă cunosc un pic pe fiecare înainte. Ce ziceți de o biografie în 10 cuvinte?
Alesia: Sunt studentă în anul II la UNATC, cu specializarea în scenografie. Mereu am fost o persoană versatilă, iar scenografia este o meserie plină de diversitate, unde am libertatea să lucrez în diferite domenii. Când eram copil îmi schimbam constant camera, mutam și rearanjam, chiar aduceam lucruri noi, având acest spirit de colecționar care strânge, se joacă. Așa mă simt și în prezent. Chiar dacă sunt la început, am avut ocazia să lucrez; ce m-a ajutat mult a fost că sunt o persoană foarte sociabilă.
Briana: Viața e o aventură, iar eu sunt cea mai nonconformistă prințesă.
Ana: Pictez, dansez, fotografiez, filmez, imaginez ...și fac toate astea din nou și din nou ca să mă simt în viață.
Premisa de la care proiectul PTD a plecat a fost cam așa: 14 tineri artiști (13 tinere artiste, actually, și un tânăr) din domenii diferite, de la facultăți diferite (din toată țara) sunt selectați, în urma unui open call, să petreacă câteva zile de laborator colectiv la CNDB, unde au parte de un mentorat intensiv pe tema relației dintre corp & noile tehnologii & multi/interdisciplinaritate de la profesioniști din domeniile artelor performative... cu scopul de a lucra împreună pe mai departe, în niște echipe, pentru o expoziție de grup (pe aceeași temă) la Goethe Institut. Ăsta e, pe scurt, demersul atipic în care v-ați înscris, ați fost selectate și, iată, l-ați și trăit deja, în parte – acum vă pregătiți pentru expoziția din 20-27 mai, care e „le grand final”. Ce vreau să-ntreb: cum se simțea ideea asta când ați dat „send application” și cum s-a dovedit ea a fi, retrospectiv... dar încă la cald?
Alesia: De obicei, îmi este foarte greu să mă expun (chiar dacă ador contextele sociale) – și nu numai pe mine însămi, cât mai ales munca mea. E un act de vulnerabilitate pe care încă nu am învățat să mi-l asum. Așadar, când a trebuit să aplic, am făcut-o cât mai târziu posibil – ca să fiu presată de timp să iau această decizie pe care nu o regret absolut deloc. Indiferent de fricile mele, mereu o să iau ce consider eu că e cea mai potrivită decizie pentru mine.
Briana: Măi, sincer, eu funcționez după premisa evitării așteptărilor, deci tot ce mi-am dorit când am dat send a fost să mi se ofere oportunitatea sa învăț lucruri noi și să cunosc oameni nice. Și ambele dorințe mi-au fost îndeplinite. Ce a fost surprinzător pentru mine a fost întâlnirea cu diversele tehnologii pe care poți să le introduci în procesul tău creativ. Nu m-aș fi așteptat niciodată ca lucrurile să fie atât de dezvoltate și inovative. Simt că mi s-au deschis noi portițe pe care imaginația mea abia așteaptă să le exploreze.
Ana: Când am descoperit proiectul deja trecuse deadline-ul și nu-mi venea să cred. Pentru că ideea lui s-a simțit atât de atrăgătoare, am căutat în disperare prin toate postările, poate-poate s-a extins termenul limită.. și iată că a fost chiar așa cum mi-am dorit! De obicei nu-mi fac așteptări, mă gândeam doar că va fi o experiență nouă pentru mine, ceea ce e din start foarte frumos. S-a dovedit a fi una dintre cele mai șmechere experiențe alături de artiști, m-am simțit chiar acasă pentru o săptămână. Am aflat cât de mult îmi place să descopăr diversitatea ideilor & a oamenilor și cum te poți simți chiar mai inspirat și motivat când lucrezi într-o echipă.
Mi-ar fi plăcut să stau de vorbă cu toți 14, dar ce interviu lung ar fi ieșit! Odată început laboratorul, v-ați împărțit în 3 echipe, iar pentru discuția de-aici am ales câte o artistă reprezentantă de la fiecare. Fără să dați prea multe din casă (voi știți cât doriți!), ce-o să vadă oamenii, mai specific, la Goethe?
Alesia: Împreună cu echipa mea, am căutat să construim o instalație interactivă care să îi ajute pe oameni să se simtă înțeleși. Vom expune probleme și dificultăți cu care ne confruntăm zi de zi prin construirea unei forme labirintice prin care oamenii să se (auto)ghideze, să se înțeleagă și chiar să râdă.
Briana: Echipa mea a pornit de la popularitatea pe care a câștigat-o inteligența artificială și rapiditatea cu care oamenii o integrează în viața lor de zi cu zi. Explorând în această direcție, am început să ne punem întrebări legate de relațiile care se formează între om și acest „ajutor” tehnologizat. Dacă noi îl putem ghida pe chat să ne dea răspunsurile potrivite, oare nu poate și el să ne influențeze? Dacă apelăm la el zilnic, nu va deveni un element indispensabil din viața noastră? Cum ne va modifica asta? Nu putem spune neapărat că am găsit răspunsuri, dar sigur vom înainta o invitație la discuție.
Ana: La Goethe vrem să arătăm o combinație din sufletul și arta fiecăruia, fiind totuși ceva omogen și închegat, la fel cum am reușit să ajungem și noi ca echipă. Poate veți vedea instalație, poate video, poate și performance muzical, poate și artiști faini pe care să-i întrebați ce au vrut să zică... dar trebuie să veniți să descoperiți, nu zic mai mult!
Care a fost partea deopotrivă ușoară și provocatoare în a lucra cu artiști pe care, până la laborator, nu îi cunoșteați? Și cum s-a schimbat (dacă s-a...) perspectiva voastră asupra integrării/problematizării tehnologiei în artă?
Alesia: Partea ușoară a fost că toți oamenii pe care i-am cunoscut au fost extraordinar de deschiși să ne ajute pe fiecare în parte, să ne cunoască și să se lase cunoscuți. Chiar dacă am avut dificultăți să înțeleg unele procedee de integrare a tehnologiei în artă și cum funcționează ele mai exact, am avut suport și ghidare în acest proces. Sincer, înainte să aplic, eram destul de sceptică în legătură cu tehnologia, fiind un artist cu o viziune mai tradițională, dar, la început de nevoie, acum din plăcere, am învățat să o integrez în proiectele și gândirea mea. Mă bucur că mi-am dat voie să experimentez.
Briana: Integrarea tehnologiei în artă mi-a reamintit cât de imprevizibil poate fi acest proces și câtă atenție necesită lucrurile tehnice. Cât despre echipa interdisciplină din care am făcut parte, mi-a plăcut foarte mult să explorez prin prisma colegilor domeniul în care activează, dar mi s-a părut foarte greu, e-adevărat, să găsim un limbaj comun.
Ana: Cred că în cazul nostru a fost mai mult ușor decât provocator, sinceră să fiu. Zic eu că suntem pe aceeași lungime de undă și ne-am mobilizat rapid să ajungem la o idee comună și să ne împăcăm toate cu ea. Cred că singurul aspect mai provocator a fost să renunțăm la ideile alea de care te atașezi prea tare la început, haha! Să fiu complet onestă, m-am înscris în proiect tocmai pentru că eram extrem de sceptică privind tehnologia în artă. Spre fericirea și surprinderea mea, după proiect am început să le vorbesc non-stop prietenilor despre ce chestii mișto poți face cu tehnologia, păstrând și partea umană și tradițională din artă, ajungând la un produs mult mai de impact, de multe ori.
Cel mai sexy lucru în acest proiect/în expoziția asta/în aportul nostru la ea e că...
Alesia: ...am avut ocazia să mă cunosc mai bine și să prind curaj să îmi expun munca și să cunosc oameni care sunt dispuși să mă ajute & să mă înțeleagă, chiar dacă am petrecut împreună doar o săptămână...
Briana: Cel mai sexy lucru în acest proiect suntem noi.
Ana: Cel mai sexy lucru... a fost atelierul de dans cu Andreea Novac, de ce să vă mint...
Ce mit ați vrea să desființați, în percepția generală – sau ce mit vi s-a desființat vouă – după ce-ați experimentat jucăria asta atipică laborator de grup-mentorat-lucru împreună-(și curând)-expoziție care e Performing the digital?
Alesia: Cumva, sunt o persoană foarte sceptică atunci când cunosc pe cineva nou și munca în echipă cu oameni noi mă agită, mai ales când vin din domenii complet diferite (dar mă și bucură în același timp). E frumos să vezi cum percep un grup de persoane diferite același lucru. Acest laborator a fost o confirmare pentru mine că încă există oameni care sunt dispuși să te acompanieze creativ chiar dacă sunt la mijloc diferențe profesionale, de vârstă, de carieră. Și a fost și o confirmare că nu orice mediu de lucru artistic trebuie să aducă presiune, lucrurile pot fi rezolvate și prin calm, treptat.
Briana: Eu personal aș vrea să arătam că tehnologia poate fi integrată în performativ... nu doar prin proiecții (n.r. râde).
Ana: Ideea că artiștii sunt super egocentrici și le e greu să se înțeleagă pe o idee comună. Uite că, în cazul nostru, dansul, foto, video, muzica, arta vizuală și tehnologia nu s-au certat prea tare și vor să arate că fac parte din aceeași familie.
***
Performing the digital este un proiect inițiat de Asociația Developing Art. Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Parteneri: Marginal, Centrul Național al Dansului București, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, Goethe Institut București, WestBuy, Nanlite Global, Panasonic România
La inițiativa Developing Art în parteneriat cu Marginal, 14 tineri artiști și artiste au beneficiat, primăvara asta, de un laborator de cercetare și creație colectivă sub o problematică actuală: felul în care tehnologia ne locuiește și influențează corpul, sinele, arta, lumea.
De unde nu se cunoșteau unul cu altul, după o săptămână petrecută împreună și mentorat profesionist, respectiv o altă lună de lucru per se, cei 14 au imaginat și realizat o expoziție de grup care-și așteaptă curioșii.
Fiindcă să tragi cu ochiul în bucătăria unor artiști care se pregătesc e ceva de la care nu ne putem abține, am stat de vorbă cu 3 reprezentante ale celor 3 echipe ad-hoc formate – scenografa Alesia Istrate, actrița-păpușar Briana Rădoane și artista vizuală Ana Huțanu.
Alesia, Briana, Ana... înainte să trecem la subiect, și-anume the new artsy kid coming soon in town – bref, expoziția colectivă & multimedia Performing the digital –, aș vrea să vă cunosc un pic pe fiecare înainte. Ce ziceți de o biografie în 10 cuvinte?
Alesia: Sunt studentă în anul II la UNATC, cu specializarea în scenografie. Mereu am fost o persoană versatilă, iar scenografia este o meserie plină de diversitate, unde am libertatea să lucrez în diferite domenii. Când eram copil îmi schimbam constant camera, mutam și rearanjam, chiar aduceam lucruri noi, având acest spirit de colecționar care strânge, se joacă. Așa mă simt și în prezent. Chiar dacă sunt la început, am avut ocazia să lucrez; ce m-a ajutat mult a fost că sunt o persoană foarte sociabilă.
Briana: Viața e o aventură, iar eu sunt cea mai nonconformistă prințesă.
Ana: Pictez, dansez, fotografiez, filmez, imaginez ...și fac toate astea din nou și din nou ca să mă simt în viață.
Premisa de la care proiectul PTD a plecat a fost cam așa: 14 tineri artiști (13 tinere artiste, actually, și un tânăr) din domenii diferite, de la facultăți diferite (din toată țara) sunt selectați, în urma unui open call, să petreacă câteva zile de laborator colectiv la CNDB, unde au parte de un mentorat intensiv pe tema relației dintre corp & noile tehnologii & multi/interdisciplinaritate de la profesioniști din domeniile artelor performative... cu scopul de a lucra împreună pe mai departe, în niște echipe, pentru o expoziție de grup (pe aceeași temă) la Goethe Institut. Ăsta e, pe scurt, demersul atipic în care v-ați înscris, ați fost selectate și, iată, l-ați și trăit deja, în parte – acum vă pregătiți pentru expoziția din 20-27 mai, care e „le grand final”. Ce vreau să-ntreb: cum se simțea ideea asta când ați dat „send application” și cum s-a dovedit ea a fi, retrospectiv... dar încă la cald?
Alesia: De obicei, îmi este foarte greu să mă expun (chiar dacă ador contextele sociale) – și nu numai pe mine însămi, cât mai ales munca mea. E un act de vulnerabilitate pe care încă nu am învățat să mi-l asum. Așadar, când a trebuit să aplic, am făcut-o cât mai târziu posibil – ca să fiu presată de timp să iau această decizie pe care nu o regret absolut deloc. Indiferent de fricile mele, mereu o să iau ce consider eu că e cea mai potrivită decizie pentru mine.
Briana: Măi, sincer, eu funcționez după premisa evitării așteptărilor, deci tot ce mi-am dorit când am dat send a fost să mi se ofere oportunitatea sa învăț lucruri noi și să cunosc oameni nice. Și ambele dorințe mi-au fost îndeplinite. Ce a fost surprinzător pentru mine a fost întâlnirea cu diversele tehnologii pe care poți să le introduci în procesul tău creativ. Nu m-aș fi așteptat niciodată ca lucrurile să fie atât de dezvoltate și inovative. Simt că mi s-au deschis noi portițe pe care imaginația mea abia așteaptă să le exploreze.
Ana: Când am descoperit proiectul deja trecuse deadline-ul și nu-mi venea să cred. Pentru că ideea lui s-a simțit atât de atrăgătoare, am căutat în disperare prin toate postările, poate-poate s-a extins termenul limită.. și iată că a fost chiar așa cum mi-am dorit! De obicei nu-mi fac așteptări, mă gândeam doar că va fi o experiență nouă pentru mine, ceea ce e din start foarte frumos. S-a dovedit a fi una dintre cele mai șmechere experiențe alături de artiști, m-am simțit chiar acasă pentru o săptămână. Am aflat cât de mult îmi place să descopăr diversitatea ideilor & a oamenilor și cum te poți simți chiar mai inspirat și motivat când lucrezi într-o echipă.
Mi-ar fi plăcut să stau de vorbă cu toți 14, dar ce interviu lung ar fi ieșit! Odată început laboratorul, v-ați împărțit în 3 echipe, iar pentru discuția de-aici am ales câte o artistă reprezentantă de la fiecare. Fără să dați prea multe din casă (voi știți cât doriți!), ce-o să vadă oamenii, mai specific, la Goethe?
Alesia: Împreună cu echipa mea, am căutat să construim o instalație interactivă care să îi ajute pe oameni să se simtă înțeleși. Vom expune probleme și dificultăți cu care ne confruntăm zi de zi prin construirea unei forme labirintice prin care oamenii să se (auto)ghideze, să se înțeleagă și chiar să râdă.
Briana: Echipa mea a pornit de la popularitatea pe care a câștigat-o inteligența artificială și rapiditatea cu care oamenii o integrează în viața lor de zi cu zi. Explorând în această direcție, am început să ne punem întrebări legate de relațiile care se formează între om și acest „ajutor” tehnologizat. Dacă noi îl putem ghida pe chat să ne dea răspunsurile potrivite, oare nu poate și el să ne influențeze? Dacă apelăm la el zilnic, nu va deveni un element indispensabil din viața noastră? Cum ne va modifica asta? Nu putem spune neapărat că am găsit răspunsuri, dar sigur vom înainta o invitație la discuție.
Ana: La Goethe vrem să arătăm o combinație din sufletul și arta fiecăruia, fiind totuși ceva omogen și închegat, la fel cum am reușit să ajungem și noi ca echipă. Poate veți vedea instalație, poate video, poate și performance muzical, poate și artiști faini pe care să-i întrebați ce au vrut să zică... dar trebuie să veniți să descoperiți, nu zic mai mult!
Care a fost partea deopotrivă ușoară și provocatoare în a lucra cu artiști pe care, până la laborator, nu îi cunoșteați? Și cum s-a schimbat (dacă s-a...) perspectiva voastră asupra integrării/problematizării tehnologiei în artă?
Alesia: Partea ușoară a fost că toți oamenii pe care i-am cunoscut au fost extraordinar de deschiși să ne ajute pe fiecare în parte, să ne cunoască și să se lase cunoscuți. Chiar dacă am avut dificultăți să înțeleg unele procedee de integrare a tehnologiei în artă și cum funcționează ele mai exact, am avut suport și ghidare în acest proces. Sincer, înainte să aplic, eram destul de sceptică în legătură cu tehnologia, fiind un artist cu o viziune mai tradițională, dar, la început de nevoie, acum din plăcere, am învățat să o integrez în proiectele și gândirea mea. Mă bucur că mi-am dat voie să experimentez.
Briana: Integrarea tehnologiei în artă mi-a reamintit cât de imprevizibil poate fi acest proces și câtă atenție necesită lucrurile tehnice. Cât despre echipa interdisciplină din care am făcut parte, mi-a plăcut foarte mult să explorez prin prisma colegilor domeniul în care activează, dar mi s-a părut foarte greu, e-adevărat, să găsim un limbaj comun.
Ana: Cred că în cazul nostru a fost mai mult ușor decât provocator, sinceră să fiu. Zic eu că suntem pe aceeași lungime de undă și ne-am mobilizat rapid să ajungem la o idee comună și să ne împăcăm toate cu ea. Cred că singurul aspect mai provocator a fost să renunțăm la ideile alea de care te atașezi prea tare la început, haha! Să fiu complet onestă, m-am înscris în proiect tocmai pentru că eram extrem de sceptică privind tehnologia în artă. Spre fericirea și surprinderea mea, după proiect am început să le vorbesc non-stop prietenilor despre ce chestii mișto poți face cu tehnologia, păstrând și partea umană și tradițională din artă, ajungând la un produs mult mai de impact, de multe ori.
Cel mai sexy lucru în acest proiect/în expoziția asta/în aportul nostru la ea e că...
Alesia: ...am avut ocazia să mă cunosc mai bine și să prind curaj să îmi expun munca și să cunosc oameni care sunt dispuși să mă ajute & să mă înțeleagă, chiar dacă am petrecut împreună doar o săptămână...
Briana: Cel mai sexy lucru în acest proiect suntem noi.
Ana: Cel mai sexy lucru... a fost atelierul de dans cu Andreea Novac, de ce să vă mint...
Ce mit ați vrea să desființați, în percepția generală – sau ce mit vi s-a desființat vouă – după ce-ați experimentat jucăria asta atipică laborator de grup-mentorat-lucru împreună-(și curând)-expoziție care e Performing the digital?
Alesia: Cumva, sunt o persoană foarte sceptică atunci când cunosc pe cineva nou și munca în echipă cu oameni noi mă agită, mai ales când vin din domenii complet diferite (dar mă și bucură în același timp). E frumos să vezi cum percep un grup de persoane diferite același lucru. Acest laborator a fost o confirmare pentru mine că încă există oameni care sunt dispuși să te acompanieze creativ chiar dacă sunt la mijloc diferențe profesionale, de vârstă, de carieră. Și a fost și o confirmare că nu orice mediu de lucru artistic trebuie să aducă presiune, lucrurile pot fi rezolvate și prin calm, treptat.
Briana: Eu personal aș vrea să arătam că tehnologia poate fi integrată în performativ... nu doar prin proiecții (n.r. râde).
Ana: Ideea că artiștii sunt super egocentrici și le e greu să se înțeleagă pe o idee comună. Uite că, în cazul nostru, dansul, foto, video, muzica, arta vizuală și tehnologia nu s-au certat prea tare și vor să arate că fac parte din aceeași familie.
***
Performing the digital este un proiect inițiat de Asociația Developing Art. Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Parteneri: Marginal, Centrul Național al Dansului București, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, Goethe Institut București, WestBuy, Nanlite Global, Panasonic România
