The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

4321 START // YOUNG CREATIVES SHARING THEIR EXPERIENCE @DIPLOMA: ANDREEA CĂLĂRAŞU

Articol / 07 Feb 2019 / The Institute
  • 4321 START // YOUNG CREATIVES SHARING THEIR EXPERIENCE @DIPLOMA: ANDREEA CĂLĂRAŞUAndreea Călăraşu
  • 4321 START // YOUNG CREATIVES SHARING THEIR EXPERIENCE @DIPLOMA: ANDREEA CĂLĂRAŞUHiding in Plain Sight, DIPLOMA 2018
  • 4321 START // YOUNG CREATIVES SHARING THEIR EXPERIENCE @DIPLOMA: ANDREEA CĂLĂRAŞUHiding in Plain Sight, DIPLOMA 2018
  • 4321 START // YOUNG CREATIVES SHARING THEIR EXPERIENCE @DIPLOMA: ANDREEA CĂLĂRAŞUHiding in Plain Sight, DIPLOMA 2018
  • 4321 START // YOUNG CREATIVES SHARING THEIR EXPERIENCE @DIPLOMA: ANDREEA CĂLĂRAŞUHiding in Plain Sight, DIPLOMA 2018
1/5
În așteptarea ediției de anul acesta a festivalului tinerilor absolvenți de facultăți creative, DIPLOMA, ne-am propus să aflăm cum au perceput experiența artiștii proaspeți expuși la ediția din 2018. Vă prezentăm o serie de mini interviuri cu insighturi despre festival care să dea curaj și motivație și absolvenților de anul acesta să-și înscrie lucrările de diplomă în expoziție.

Am stat de vorbă cu Andreea Călăraşu, absolventă a Facultăţii de Arte Plastice Bucureşti, secţia Foto-video, care a expus la DIPLOMA 2018 lucarea sa de disertaţie, Hiding in Plain Sight.

Instalația Hiding in Plain Sight prezintă un proces de accesibilizare a fotografiei pentru un public cu deficiențe de vedere. Aceasta documentează prin interviuri și fotografie tip portretistică experiențele a șase nevăzători și slabvăzători și modul în care ei se raportează la conceptul de fotografie, dar, mai important, propune o soluție de includere a comunității nevăzătorilor în discursul artistic.



4321 Start, experiența Andreei la DIPLOMA 2018:


4 cuvinte care descriu cel mai bine experiența ta la DIPLOMA.

Emoționantă și deschizătoare de drumuri.

3 lucruri pe care plănuiești să le faci în următorii 5 ani.
• Să continui să investighez mediul fotografic în formă tactilă și auditivă pentru persoane cu diferite dizabilități de natură vizuală.
• Să mă concentrez pe un proiect personal extins de fotografie documentară.
• Să-mi împărtășesc experiențele artistice cu profesioniști dincolo de granițele țării.

2 motive pentru care ai ales artele.

• În liceu, fotografia era pentru mine un lucru intuitiv, dar încă necunoscut, care mă îndemna să observ în detaliu ce se întâmplă în jurul meu, nu doar la nivel superficial. Neavând neapărat o educație sau un istoric artistic, nu m-am luat prea în serios la început.
• Am ales Facultatea de Arte Plastice pentru că nu exista o presiune și nu aveam frica de a da greș. Aveam deja un plan A și o altă facultate la care urma să încep cursurile. M-am îndrăgostit până la urmă mai mult de planul B.

1 lucru care te-a bucurat/ţi-a plăcut mult în timpul festivalului.

Efervescența festivalului. Diploma Talks, studenți din toate universitățile de artă din țară care expuneau laolaltă, un labirint de concepte personale și tehnici, miile de vizitatori. A fost o mișcare browniană la care mă bucur mult că am luat parte.

_____________________________________________________________________________

DIPLOMA, cel mai amplu eveniment dedicat viitoarei generații de artiști și creativi din România, prezintă cele mai bune lucrări ale absolvenților facultăților vocaționale, din dorința de a încuraja tânăra generație de artiști să își prezinte și promoveze universul creativ în fața unui public larg, dar și din convingerea că încurajarea dialogului între discipline, Universități și între tinerii absolvenți și specialiștii consacrați poate contribui real la dezvoltarea mediului artistic și creativ local.