Expoziția face parte din Dublă Expunere la Feminin, un proiect sponsorizat de BCR și co-finanțat de AFCN ce reunește câteva dintre cele mai importante voci feminine din literatura și arta contemporană din România. Inițiat și realizat pentru prima dată în 2014, demersul propune explorarea narativelor din zona artelor vizuale și reformularea lor în limbaj literar. Ediția din 2024 reia ideea originală, însă, de această dată, vocile sunt exclusiv feminine. Astfel, 10 scriitoare întâlnesc într-un spațiu liminal, lucrările a 10 artiste contemporane. Fiecare autoare a fost invitată să dezvăluie un text deslușit în urma unei investigații personale, dintr-un număr infinit de narațiuni posibile pe care o operă de artă îl poate genera.
Expoziția, ce urmează să se deschisă, joi, 14 noiembrie 2024, între orele 18:00 și 22:00, la adresa Piața Amzei nr. 13, reunește lucrările incluse în proiect și extrase din textele pe care acestea le-au generat.
PUBLICAȚIE, PODCAST ȘI EVENIMENTE DE MEDIRE CULTURALĂ
Textele vor fi reunite într-o publicație hibridă, care funcționează atât ca o carte de literatură, cât și ca un album de artă contemporană, ce urmează să se lanseze pe parcursul desfășurării expoziție. Scriitoarele au avut libertate deplină în alegerea artistei și a lucrării, precum și în modul în care au decis să lege proza de imaginea ce le-a inspirat.
Acest proiect reprezintă o invitație la un nou tip de dialog între artă și literatură. Pe lângă conținutul scris și vizual, Dublă Expunere include un podcast găzduit de Black Rhino Radio, care a difuzat deja 10 din cele 20 de episoade planificate, evenimente publice cu artistele și scriitoarele. Dublă Expunere nu este doar o simplă carte, ci un punct de tensiune și întâlnire, o platformă dinamică ce stimulează dialogul și inițiativele culturale. Proiectul își propune să apropie publicul românesc de arta și literatura contemporană, creând un limbaj comun între cele două domenii.
***
Titlul expoziției: Dublă Expunere la Feminin
Adresa: str. Piața Amzei nr. 13, sector 1, București
Vernisaj: 14.11.2024, de la ora 18:00 până la ora 22:00
Scriitoare: Ana Barton, Svetlana Cârstean, Anastasia Gavrilovici, Ioana Nicolaie, Ioana Pârvulescu, Simona Popescu, Ana Maria Sandu, Moni Stănilă, Livia Ștefan, Tatiana Țîbuleac.
Artiste: Beatrice Arzoiu, Geta Brătescu, Suzana Dan, Hortensia Mi Kafchin, Sigalit Landau, Lea Rasovszky, Larisa Sitar, Norica Popescu, Ecaterina Vrana, Victoria Zidaru.
Organizator: Mobius Gallery
Perioada: 14.11 – 21.12.2024
Proiectul este co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.