The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Fundația EIDOS lansează o platformă editorială cu povești reale de iubire - UNFINISHED LOVE STORIES

Articol / 23 Apr 2024 / Andra Mihai
  • Fundația EIDOS lansează o platformă editorială cu povești reale de iubire - UNFINISHED LOVE STORIES
1/1
Fundația EIDOS lansează platforma editorială UNFINISHED LOVE STORIES – ce pune în lumină povești reale de iubire în toate formele ei. Platforma are ca sursă de inspiraţie Modern Love, cea mai citită rubrică din The New York Times, coordonată de jurnalistul Daniel Jones. Sub îndrumarea lui, Fundația EIDOS lansează proiectul în variantă autohtonă, unfinished. Cei care au o poveste de iubire și vor să o împărtășească cu publicul larg o pot trimite pe adresa editorial@unfinishedlove.com

Echipa editorială, formată din jurnalistele Nicoleta Rădăcină și Timea Honț, își propune ca în fiecare duminică dimineață să publice câte o poveste de iubire, iar cele mai captivante texte vor prinde viață în podcastul proiectului, moderat de psihoterapeutul Alexandra Nedea.

Nicoleta Rădăcină, jurnalist și coordonator al proiectului UNFINISHED LOVE STORIES, a declarat că “acum doi ani am plecat din jurnalism pentru că nu mai voiam să trăiesc în transa știrilor copleșitoare. Cum o făceam când Rusia a invadat Ucraina și m-a trezit o notificare BBC în loc de alarmă; sau când ascultam pe repeat apelul la 112 al Alexandrei Măceșanu, fata răpită de Gheorghe Dincă în Caracal. Era jobul meu să știu tot ce se întâmplă și în ce fel mișcă plăcile tectonice ale umanității, dar sunt sigură că aș fi avut coșmaruri și dacă nu era. Traversăm crize după crize – umane, climatice, economice – și parcă alunecăm mai ușor ca niciodată în individualism feroce și cinism; un duo care se vindecă cu iubire, empatie și vulnerabilitate; cu încrederea că nu suntem singuri, nici singurii. Un duo greu de găsit, dar care merită osteneala. Pornim cu încrederea că platforma UNFINISHED LOVE STORIES ne va da curajul de a lăsa deoparte armurile și de a îmbrățișa posibilitatea”.

Proiectul UNFINISHED LOVE STORIES a început să prindă formă în 2021, în cadrul festivalului UNFINISHED. Daniel Jones, editorul rubricii Modern Love, a selectat povești de iubire scrise în limba engleză de comunitatea internațională UNFINISHED și le-a dat viață pe scena festivalului cu ajutorul unor actori profesioniști. După succesul proiectului pilot, prezența sa în festival a devenit o tradiție, iar lansarea platformei în forma sa autohtonă a fost un pas firesc.

Daniel Jones, editorul rubricii Modern Love din The New York Times, a declarat că “a fost emoționant și spectaculos să văd echipa UNFINISHED primind povești de iubire de la români. Cu toții avem o poveste de iubire; sunt cele mai importante povești din viața noastră. Expunerea lor poate fi cathartică, ne poate vindeca și mai ales îi poate ajuta pe ceilalți. Felicitări echipei pentru această viziune și pentru reușita de a o transforma în realitate.”

Poveștile UNFINISHED LOVE STORIES vorbesc despre iubire în sens larg — nu se limitează doar la poveşti de dragoste romantice; sunt încurajate și poveștile de iubire faţă de un membru al familiei, poveștile despre prietenie, identitate sau religie, fie că sunt concentrate pe pierdere, bucurie sau pură întâmplare.

Cei care vor să trimită o poveste de iubire, în limba română, o pot face la adresa editorial@unfinishedlove.com în două variante acceptate: text lung, de 1500 de cuvinte, și text scurt, de 150 de cuvinte. Textele vor fi editate de către un editor, alături de autor, și doar poveștile publicate vor fi remunerate cu 500 de lei, respectiv 150 de lei varianta scurtă.

***
 
Proiectul este lansat în parteneriat strategic cu Hotnews.ro și Librăriile Cărturești, ca partener media și de conținut.

Website / Instagram

***

Despre Fundația EIDOS

Fundația EIDOS este o organizație non-profit cu sediul în București, România, având ca misiune susținerea și dezvoltarea durabilă a practicilor culturale inovatoare la nivel global și multidisciplinar. EIDOS operează la intersecția dintre creativitate, tehnologie, filosofie și antreprenoriat, organizând evenimente, programe educaționale, cercetare experimentală și sprijin pentru producția proiectelor artistice. Printre evenimentele organizate de EIDOS se numără festivalul multidisciplinar UNFINISHED, inițiativa UNFINISHED Democracy, expoziția itinerantă World Press Photo și EIDOS Talks.