The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

#AWAKE3 anunță programul pe zile

Articol / 24 Iul 2019 / The Institute
  • #AWAKE3 anunță programul pe zileAwake#3
  • #AWAKE3 anunță programul pe zileAwake#3
1/2
#AWAKE3 comunică programul pentru fiecare zi a festivalului, prețul biletelor de o zi și al suplimentului de camping. Biletele de o zi se găsesc pe tickets.awakefestival.ro, iabilet.ro și eventim.ro la prețul de 109 lei, iar suplimentul de camping de o zi se poate achiziționa cu 45 lei.

În plus, sâmbăta și duminica festivalului vin la pachet cu surprize:
• Sâmbătă, 17 august, show-ul exclusiv AWAKE THE PRODIGY – TRIBUTE TO KEITH (#AWAKEF1RST) va completa scena mare a festivalului, alături de Netsky și De Staat. AWAKE F1rst este o serie de spectacole unice și memorabile create de organizatori, care a debutat anul trecut cu show-ul „VITA DE VIE – IN CORZI”.
• Duminică, 18 august, programul muzical al festivalului va fi închis de un performance intitulat BOHEMIAN SYMPHONY by Bohemia Symphonic Orchestra.

AWAKE prezintă primele zone de activități ale celei de-a treia ediții: Bibliotecă, Teatru și Cinema în aer liber, Playground
Cea de-a 3-a ediție AWAKE, cel mai așteptat festival boutique multi-experiențial din România, revine peste doar 5 săptămâni într-unul din cele mai frumoase parcuri din inima Transilvaniei, domeniul Castelului Teleki, din Gornești, județul Mureș.

AWAKE este mai mult decât un festival de muzică, este o destinație dedicată boemilor, iubitorilor de arte conexe, creativilor în căutare de experiențe inedite.

Zona de lectură Forest Lounge și biblioteca în aer liber Forest Library își așteaptă cititorii cu peste 800 de volume Litera din diverse domenii de interes.

Printre acestea se vor regăsi: cărți care au inspirat seriale celebre precum „Casa Bântuită”, de Shirley Jackson și „Patrick Melrose”, de Edward St Aubyn; cărți autobiografice precum bestsellerul „Povestea mea”, a lui Michelle Obama; cărți politice precum romanul „Ultimul dintre oamenii președintelui”, de Bob Woodward; cărți de dezvoltare personală și spiritualitate precum „Zen. Arta de a trăi simplu”, de Shunmyo Masuno și cărți ecranizate precum „La cinci pași de tine”, de Rachael Lippincott, Mikki Daughtry și Tobias Iaconis. La finalul festivalului, toate volumele vor fi donate unei biblioteci din județul Mureș.

Cinematograful de sub pod invită cinefilii AWAKE să vizioneze proiecții curatoriate de TIFF și o selecție de filme premiate la Super - Festivalul de filme făcute de adolescenți. Pe timpul zilei, cinematograful se transformă într-o scenă de teatru, cu piese jucate în parteneriat cu Universitatea de Arte Târgu Mureş.

Cei cu spirit de aventură vor putea alege între lasertag, oferit de Lasertag Cluj, paintball, tir cu arcul, zorbing sau zorb fotbal, oferite de Peppermint Park, toate aceste activități fiind amenajate în zona Playground.

Peste 100 de participanți AWAKE vor avea ocazia să facă o călătorie cu balonul cu aer cald la peste 50m altitudine, de unde vor putea să vadă domeniul Teleki, vineri și sâmbătă, înainte de apus.

Festivalul AWAKE se desfășoară între 15 – 18 august, la doar câţiva kilometri de Târgu Mureş, pe domeniul castelului Teleki din Gorneşti. Muzica, instalaţiile arhitecturale de mari dimensiuni, decorurile speciale, filmele, teatrul, cărţile, accesoriile de festival, toate promit o experienţă completă in inima Ardealului.

Detalii suplimentare despre festival sunt disponibile pe www.awakefestival.ro şi pe pagina oficială de Facebook, noi activităţi precum şi programul detaliat pe scene urmând a fi comunicate în perioada următoare. Abonamente Sleepy Bird sunt acum disponibile pe tickets.awakefestival.ro, iabilet.ro și eventim.ro, la prețurile de: 209 lei (bilet acces 4 zile) și 239 lei (bilet acces 4 zile + camping).