The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

BINAR 2019, Meet the artists: Vlad Ţenu şi Julien Britnic

Articol / 14 Noi 2019 / The Institute
  • BINAR 2019, Meet the artists: Vlad Ţenu şi Julien Britnic
  • BINAR 2019, Meet the artists: Vlad Ţenu şi Julien BritnicForaeva - Lan Dumitru & Vlad Tenu
  • BINAR 2019, Meet the artists: Vlad Ţenu şi Julien BritnicNucleotida-Vlad-Tenu
  • BINAR 2019, Meet the artists: Vlad Ţenu şi Julien Britnic
1/4
A început numărătoarea inversă pentru prima ediție a expoziției BINAR. Între 21-24 noiembrie, porţile clădirii monument istoric de pe Str. C.A. Rosetti nr. 1-3 se redeschid pentru a prezenta publicului larg o radiografie a inițiativelor locale la graniţa dintre artă, tehnologie şi design. Intrarea este liberă.

Vernisajul expoziţiei va avea loc pe 21 noiembrie, ora 19:00, în incinta fostului restaurant Cina de pe Strada C.A.Rosetti 1-3, în Cartierul Creativ. Seara va continua, de la ora 21:00, cu un live act susținut de Mischa Blanos urmat de un DJ set pregătit de Nipple’s Delight & Romansoff. Performance-ul muzical va fi completat de un interactive light show realizat de studioul de creație H3.

Conceptul expozițional al evenimentului este semnat de Dilmana Yordanova, unul dintre pionierii scenei new media din România, și The Institute.

Expoziția reprezintă o iniţiativă de mapare și promovare a scenei new media din România, fie că este vorba despre artiști, designeri sau promotori ai artelor digitale. În entuziasmul dinaintea evenimentului, am vrut să aflăm mai multe despre artiştii prezenţi în expoziţie, printre care se numără și echipa formată din Vlad Ţenu şi Julien Britnic.

Cei doi prezintă la BINAR 2019 o instalație de design parametric, The Cloud: Data Leaks, care îşi propune o reprezentare vizuală a problemei scurgerii de date şi a intimitații în online, obligând vizitatorii să confrunte incomodul adevăr.

Am vorbit cu ei în interviul de mai jos despre cum au început colaborarea şi despre proiectele realizate împreună.

1. Cine sunteţi voi ca profesionişti şi cum aţi ajuns să colaboraţi?
Julien Britnic: Eu sunt copywriter by day și un fel de speculant al unor idei pseudo-artistice by night.
Timp de mulți ani am colaborat cu designerul de modă Lana Dumitru ca un fel de P.R. neoficial și co-creator de colecții de tricouri. În momentul în care a apărut proiectul ei grandios cu Vlad Țenu, cel al rochiei din 25.000 de cristale Swarovski, Foraeva, m-am implicat în naming, texte pentru site și în comunicarea lui (numele vine de fapt de la un calambur mai vechi de-al meu: „Adam, nothing lasts for Eva" - God). Așa l-am cunoscut pe Vlad și ne-am gândit apoi să facem împreună niște recontextualizări ale unor lucrări mai vechi de-ale lui aflate în cadrul galeriei Galateca, dându-le un sens mai concret și mai conectat cu un topic actual, în special din zona digitală. Prima oportunitate a fost la ediția din 2018 a festivalul Unfinished, unde am expus o instalație numită The Network - o rețea luminată de raze UV - care vorbea de fascinația teoriilor conspirației de pe Internet care seduc rapid pentru că sunt spectaculoase, deși în spatele lor nu se află nimic real.
A doua oportunitate o reprezintă BINAR, unde am remixat la fel o altă lucrare a lui Vlad, acum subiectul fiind scurgerile din norul personal de date al fiecăruia. „The Cloud- Data Leaks" va prinde și o viață proprie printr-un filtru de Instagram creat de talentatul Dragoș Vasiloaia Cuscrew care duce ideea instalației într-o zonă mai interactivă și mai fun.
Vlad Ţenu: Pe lângă activitatea de proiectare de arhitectură şi cea de îndrumător de dizertație de la Bartlett, deja sunt peste 10 ani de când s-a conturat o altă ramură creativă de-a mea, o serie de lucrări experimentale inspirate din natură si născute dintr-o curiozitate continuă, aflată la intersecția dintre artă, știință şi tehnologie.

2. Vorbiţi-mi despre câteva proiecte dragi vouă realizate împreună.
Julien Britnic: Acum câțiva am avut o serie foarte amplă de remixuri ale unor coperți de cărți clasice din literatura română, engleză și germană, care a devenit virală și s-a transformat în mai multe expoziții, de la Cărturești la Goethe Institut. Au urmat mai multe instalații în cadrul expozițiilor Artdoor de la AWAKE Festival sau texte pentru revista daneză obsedată de culori Sindroms Magazine sau un jurnal semi-fictiv din clasa a treia ilustrat pentru revista est-centrică Kajet Magazine. Și această serie de instalații cu Vlad Țenu care sperăm să continue și în alte contexte artistice.

3. Cum a pornit ideea instalaţiei expuse la la BINAR, The Cloud: Data Leaks?
Julien Britnic: Pentru că recent toată lumea a fost șocată de scandalul Cambridge Analytica și de cât fragilă este identitatea noastră online, care poată fi manipulată atât de ușor de corporații tech, ne-am gândit că această instalație bazată pe metafora „norului de date" este foarte potrivită. Gândindu-ne a doua oară la această idee, ne-am dat seama și că, natural vorbind, schimbările climatice care par din ce în ce mai neașteptate ne spun și ele cât de fragilă este și condiția noastră reală, nu doar cea online. Așa că norul care se comportă imprevizibil e atât unul de tip cumulus, cât și un nor digital. Aceste două fenomene merg împreună și nu neapărat spre binele nostru.

4. Proiectul are la bază arhitectura parametrică. Ce presupune şi cum funcţionează ea?
Vlad Ţenu: Ca termen in sine, arhitectura parametrică descrie o zonă din designul asistat de computer în care modelarea în 3D se efectuează într-un mod procedural, o structură logică în sine în cadrul căreia elementele sunt definite şi legate prin parametri variabili - cu ajutorul cărora designul rezultat devine flexibil, oferind o serie de soluții finale care pot fi ajustate după nevoie.

5. Cum iau naştere proiectele voastre? Ce vă inspiră?
Vlad Ţenu: Lucrările pornesc de la un proces de cercetare care leagă fenomene sau procese din natură cu metodele algoritmice prin care acestea se pot simula. Natura generativă a designului implică încă din faza de concept metode de fabricaţie digitale, rezultatele fiind prototipuri care testează limitele şi eficienţele acestor metodologii procedurale de design computațional.
Majoritatea acestor prototipuri sunt modulare, bazate pe un sistem simplu de asamblare, precum un Puzzle tri-dimensional. Acestea deschid o serie de oportunități in designul de produs, de jucării, obiecte de iluminat, decorațiuni interioare, fațade architecturale sau chiar accesorii vestimentare sau bijuterii.

Mai multe informații despre expoziția BINAR sunt disponibile pe https://www.facebook.com/events/408940886672468/.