The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Code Noir Style Series - Fashion Insiders

Interviu / 21 Oct 2016 /
  • Code Noir Style Series - Fashion Insiders
  • Code Noir Style Series - Fashion Insiders
  • Code Noir Style Series - Fashion Insiders
1/3
 Interviu cu Robert Rațiu, Beau Monde, realizat de Ioana Nicolescu

Cine poate să-ți spună mai bine cum stă treaba în fashion decât cei care lucrează cu ea? Azi moda nu înseamnă numai designeri, manechine și stiliști, ci o mulțime de alte direcții și zone creative care cresc precum Făt Frumos în povești. Direcții care aduc noi oportunități și provocări atât nouă, cei care suntem aproape de focul acțiunilor, cât și celor care și-ar dori să facă parte dintr-un domeniu foarte curtat si despre care mi-am propus să aflu cât mai multe. M-am gândit să stau de vorbă cu câțiva oameni cheie din industria românească, să văd mai îndeaproape care a fost parcursul lor, cu ce se confruntă azi când lucrurile își schimbă profund structura și cum văd ei viitorul.

Primul meu insider este Robert Rațiu, redactorul șef al revistei Beau Monde, unul dintre cei mai implicați și faini oameni din domeniu. Cum vede presa glossy azi, ce înseamnă cu adevărat să lucrezi la o revistă sau la ce ar trebui să fie atenți cei interesați,  Robert mi-a spus tot. Si  îi mulțumesc pentru asta.

Din 2014 ești redactorul șef al revistei Beau Monde – poți să ne descrii care este exact rolul tău ?

Uneori este teribil de plictisitor ce am de făcut. A pune cap la cap un număr dintr-o revistă inseamnă să construiești un narativ. Problema mea cea mai mare este că mie îmi plac temele, iar asta îmi ingreunează puțin treaba. Am rămas cu obsesia unei secțiuni principale, iar asta mă obligă să mă gândesc altfel la lucruri. Există reviste care nu au o temă și nu e nimic în neregulă cu asta, insă mie îmi place când contentul editorial are un numitor comun, comunică un mesaj, și nu reprezintă doar o înșiruire de subiecte și imagini. Pe langă asta fac tabele, stabilesc deadline-uri, mă ciondănesc cu colaboratorii, merg la ședințe, fac bugete, etc.

Cum a fost drumul tău până la presa glossy?


Am profesat ca psihopedagog și am lucrat ca terapeut pentru copii cu autism la Direcția pentru Protecția Copilului sector 1. M-am angajat devreme, undeva prin anul al doilea de facultate, pentru că mă plictiseam și simțeam că mă irosesc.

Când erai copil ce voiai să faci “când o să fii mare” ? Știai ce-ți doreai sau ideea de a lucra la o revistă a venit treptat, pe când explorai alte direcții care te atrăgeau ?

Nu îmi amintesc exact. Prin liceu am fondat împreună cu câțiva prieteni o revistă literară, se numea chiar Litera. La momentul respectiv eram toți poeți, dar ce frumos mai era. Nu cred că generația mea a fost obișnuită cu revistele, dincolo de clasicele reviste pentru adolescenți, totuși cred că m-a fascinat mereu ideea de presă scrisă, îmi cumpăram cu regularitate „Liceenii” și încă câteva reviste nemțești pe care nici nu știu cum de le găseam în Craiova unde locuiam. Nu erau însă reviste de modă.

Care a fost primul tău job în presă și cum a fost ?


Într-o seară în club am primit propunerea de a scrie pentru revista Tabu, cea mai curajoasă revistă pentru femei la momentul respectiv, de către o fostă colegă de facultate. Un brand valoros de care nimeni nu a știut cum să aibă grijă, care aproape s-a tabloitizat de dragul vanzărilor și care, pe bună dreptate, a dispărut între timp. Și chiar era o revistă curajoasă. La câteva numere distanță am primit propunerea de a mă angaja web editor, asta era prin 2006. Am acceptat, desigur. Îmi vine să spun că erau alte vremuri atunci și mă deranjează cum sună, dar chiar erau.

Cât de mult te-a interesat moda, a fost întotdeauna o preocupare ?


Cam da. Preocupare poate este mult spus, dar îmi plăcea. Mama a avut grijă să am o grămadă de haine mereu, așa că, da, nu mă îmbrăcam de două ori consecutiv la fel. De la ea am învățat cum să mă îmbrac, stând pe lângă ea și primind mereu complimente de la prietenele mele care o divinizau tocmai pentru că era mai tot timpul aranjată. Însă nu sunt sigur că o grămadă de haine înseamnă neapărat interes sau pasiune pentru modă. De când trăim aceste timpuri în care începem să enumerăm branduri sub pozele pe care le postăm, îmi vine tot mai greu să mă îmbrac. Constat că îmi este silă, practic. Cum spuneam, o grămadă de haine nu înseamnă mai mult decât o grămadă de haine, moda e în altă parte și nu are legătură cu ce ai pe tine sau în dulap, are legătură cu cum te raportezi la lume.

Ai reușit să modernizezi conceptul de revistă și să inovezi, ca de exemplu ai avut prima copertă din România făcută cu un smart phone. Cum te vezi evoluând și în ce direcții ?

Sper că l-am modernizat. Cumva Beau Monde nu este o revistă pe care să o reinventezi complet, are o istorie de 15 ani (îi împlinește anul acesta) și un public fidel. Dar asta este și provocarea: să rămană o revistă generalistă și glossy, însă să fie racordată la prezent, să povestească despre lucrurile importante, hainele care contează, oamenii care contează, despre ceea ce se întâmplă. Revistele glossy au o dificultate în a reda prezentul, esențialul, realitatea, până la urmă.

Eu mă văd evoluând în multe direcții creative. Da, prima copertă fotografiată cu telefonul a fost una dintre ambițiile mele personale, un proiect pe care l-am urmărit și l-am vândut unor clienți incredibili, cum rar mi-a fost dat să întâlnesc. Sper să găsim și alți parteneri cu care să facem cât mai multe proiecte de genul acesta. Ideile și variantele sunt infinite. Este nevoie de încredere și deschidere din partea brandurilor pentru astfel de aventuri. Subliniez încredere, românii au o mare problemă la acest capitol. Prezentul ne obligă să ne gândim diferit la imagini, la coperte, la revistă în relația cu internetul, dar mai ales în relație cu cele care o citesc. Insă clienții și agențiile ar trebui să investească mai multă încredere, m-am săturat ca fiecare client să se poarte ca și când ar fi pe punctul de a fi furat.

Cum echilibrezi partea creativă cu business-ul ?

Cu greu. Am descoperit că pornind de la partea creativă și adaptând-o la partea bussines ai cele mai multe șanse de izbândă. Zic din nou că e o provocare și chiar este, trebuie să te adaptezi constant la niște cerințe. Personal nu aș vrea să am neapărat libertatea totală de a face ce vreau, cred că nu prea aș ști de unde să încep. Când trebuie să adaptez un concept creativ la niște cerințe specifice, abia atunci simt că lucrez pentru ceva, mă macin, îmi vin idei. Provocarea e să faci lumea să te înțeleagă și, din nou, clientul trebuie să-și dea seama că nu în mărimea brandingului stă succesul unui proiect special și că noi suntem alături de el.

Cum crezi că va fi revista printată în viitor și cum se potrivește ea în spațiul digital ?


Am impresia că toată agitația asta cu internetul este inutilă. Momentan majoritatea încearcă să se adapteze și să îl exploateze, să vadă ce funcționează. Experimentele sunt un lucru pozitiv pentru că ne provoacă să încercăm lucruri noi, însă din ele se nasc și unele obiceiuri greșite: clickbait-ul de exemplu, obsesia de a oferi cititorului doar subiectele ușoare pe care le caută. Nu cred că aceste lucruri o să reziste în timp. Frenezia asta o să se oprească când lucrurile o să se clarifice, când o să existe niște reguli. De exemplu, Google a introdus un buton de „fact checking” care te ajută să verifici veridicitatea unui articol, comparându-l cu ale știri pe aceeași temă! Deja un pas semnificativ înainte. La un moment dat o să ne lămurim și cum funcționează publicitatea de pe net. Cât despre site-uri, deși variantele sunt multe, toate site-urile de reviste arată cam la fel, toți bloggerii de fashion seamănă, o generație aparent incapabilă să facă ceva nou, să-și respecte cititorii. Treaba asta cu cifrele-câte like-uri, câtă lume te urmărește-e pe sfârșite și ea din fericire. Eu unul nu am niciun fel de respect pentru un followship cumpărat sau pentru like-uri plătite. Fantastic este că cei care recurg la aceste tertipuri au impresia că nimeni nu știe. Am o veste proastă pentru ei.

În măsura în care platformele digitale au un rol la fel de important ca printul, care ar fi noile skills-uri cerute la o revistă?


Ce am încercat eu să fac în revistă este să le ofer cititoarelor o experiență pe care nu pot să o găsească online. Să fie într-o companie bună, curată cu personaje care au ceva de spus, cu lecții din care putem învăța toți. Cred că responsabilitatea și asumarea rămân la fel de importante și on și offline.

Cum recrutezi oamenii cu care dorești să colaborezi și ce ne poți spune despre calitățile și competențele pe care le cauți ?


Caut oameni cu care să mă înțeleg, oameni simpatici care nu se închipuie prea tare. Nu îmi plac răutățile, așa că mă feresc să mă asociez unor personalităti conflictuale -am lucrat cu oameni care sub impresia unei false obsesii pentru perfecționism își doreau să controleze tot ce mișcă, dacă se putea chiar și viața privată a angajaților. Asta se vedea în paginile revistei. Cred că oamenii lucrează cel mai bine când fac ce le place și când au libertate, când li se vorbește frumos și li se recunosc eforturile. Nu e greu deloc să ne regăsim umanitatea. Este incredibil câte lacrimi se varsă în redacțiile revistelor glossy, ce povești horror aud, despre redactori șefi care se declară atotputernici, strigă la angajați, amenință, pufnesc, inventează reguli pe loc și se cred atotștiutori.

Revenind, e nevoie de multă pasiune și creativitate, dar și de poftă de muncă. Caut oameni loiali, care nu își pierd timpul construind scenarii, care îmi împărtășesc determinarea și măcar încearcă să îmi ințeleagă viziunea.

Care sunt posturile cheie ale unei reviste de modă în print în ziua de azi?


Corectorul și creativul – fie el art, fashion editor sau redactor șef-la care se adaugă marketingul și vânzările.

Cum poate cineva să lucreze astăzi la o revistă și ce ar fi bine să știe un candidat înainte de a postula la un asemenea job?

Ar trebui să aplice pentru un internship, cred că e soluția cea mai bună, dacă vârsta îi permite. Mai cred că ar trebui să fie pregătit să facă o grămadă de lucruri la care nu s-a gândit. O revistă de modă și lifestyle, cum sunt majoritatea de la noi, nu înseamnă numai editoriale de modă, înseamnă reportaje, știri, shopping, pagini de cultură și așa mai departe. Editorialele sunt cireașa de pe tort.

Care ar fi după tine calea cea mai bună pe care să meargă cei care te vor citi aici și care își doresc o carieră la o revistă de fashion ?

Calea e lungă și grea, mai ales că nimeni nu pare să vrea să muncească cu adevărat. Toți stiliștii vor să facă shootingul de copertă și toți redactorii vor să scrie opinii, iar asta este desigur doar spuma de pe cappuccino. Mi-aș dori ca cei care susțin că vor să lucreze să nu își dorească să ardă etapele. Atunci când ești prezent și alert, când pui suflet și cauți idei pentru orice pagină sau material, abia atunci realizezi cât de mișto poate să fie și cea mai tristă pagină din revistă, dacă vrei să o faci să arate altfel.