Expoziția PRICK, TICKLE, POISON din spațiul alternativ Musette de pe Calea Victoriei 114 este iar accesibilă publicului începând de joi, 18 iunie, orele 19.00.
PRICK, TICKLE, POISON este o expoziție IMACULATURA, care își propune să pună la colț și la punct emoții nestăvilite, prin 3 cuvinte legate de 3 gesturi încarnate în 3 obiecte, iar expoziția se ridică în jurul lor.
"Instalația centrală le plasează chirurgical pe masă pentru a fi lățite, tăiate, trase, împunse, înțepate, gâdilate, despicate, apretate până la exasperare. Ațe roșii trag care-ncotro de marginile subînțelese ale rănilor.Gesturile care fac rănile, gesturile care încearcă rănile și gesturile inutile rulează o coregrafie secvențială. Printate într-o serie limitată de timbre (1600 buc), 10 personaje recognoscibile arată semnele, fiecare din spațiul și timpul lui; fără valoare poștală, doar sentimentală", descriu expoziția cei de la IMACULATURA.
PRICK,TICKLE, POISON este un proiect IMACULATURA. Cu sprijinul MUSETTE.
Stage design: Matei Badea
Instalație sunet: Vlad Stoica
Voce: Ionuț Grama
Legare volum: Woodish
Foto: Roald Aron
Make-up: Mirela Constantin
Model: Ada Tache