The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

5 din cartier // 12-18 februarie 2018

Articol / 14 Feb 2018 / Lori Alexe
  •  5 din cartier // 12-18 februarie 2018
1/1
Se întâmplă multe lucruri interesante în Cartierul Creativ, dar iată că a venit vremea să ne oprim la „5 din cartier” sau lucrurile pe care nu vrem să le pierzi din vedere în plimbarea prin jurul parcului Cișmigiu. O să facem o obișnuință din această rubrică astfel încât să fii întotdeauna la curent cu evenimentele de neratat din Cartierul Creativ. 
 
1. Lansarea albumului Moon Museum // 14 februarie // Control Club
Concertul din Control Club face parte din turneul de lansare a albumului „From No To Nowhere”. Moon Museum este un proiect înființat de Oigăn – Eugen Nuțescu (Kumm, Robin and The Backstabbers) căruia i s-au alăturat, în timp, Ami Crișan și Mihai Grama la voce, mai apoi Andrei Robin Proca, Vladimir Proca (ambii membrii RatB) și Dan Georgescu (almadeer, Byron).
 
2. Deșteptarea primăverii // 17-18 februarie // Teatrul Mic
„Deșteptarea Primăverii” este o dramă satirică, fiind centrată pe ”conflictul dintre generații” și contradicțiile interioare ale tinerilor, aruncând în aer norme, limite și secrete ale vârstei adolescentine. Tinerii visează la un paradis artificial care se opune universului adulților, se revoltă împotriva ipocriziei și a falselor valori în lipsa unor țeluri mai înalte sau a unui vis spre care să se îndrepte. Autorul însă, își caracteriza textul drept ”o reflectare luminoasă a vieții, în care am căutat să dau fiecărei scene tot umorul ei degajat, care se putea obține”.

3. Expoziția Cuib de Ovidiu Toader // 7-24 februarie // Galateca
„Cuib" este un proiect artistic în care diversitatea mijloacelor de expresie utilizate transformă un spațiu populat de obiecte simple într-o experiență senzorială complexă. Cele mai recente lucrări ale artistului Ovidiu Toader se constituie într-un ansamblu de obiecte așezate strategic unul față de celălalt, într-o expoziție în care vizitatorul este invitat să-și folosească toate simțurile pentru a o parcurge.
 
4. Programu de proiecții de film „Jesús del Cerro, un cineast spaniol în Romania” // 12.02 - 8.03 // Institutul Cervantes
Ambasada Spaniei la București și Institutul Cervantes ne invită la evenimentul Jesús del Cerro, un cineast spaniol în România - o selecţie de cinci filme care îmbină genuri pentru toate vârstele şi gusturile. Regizorul si producătorul spaniol Jesús del Cerro va fi prezent la proiecția avanpremierei „Sunt însărcinată în România” pe data de 8 martie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii. Intrarea la toate proiecţiile va fi liberă în limita locurilor disponibile. Pentru rezervări, trimiteţi un e-mail la adresa cultbuc@cervantes.es . 
 
5. Burgeria Știrbei // L-D, 11.00 - 22.00
O burgerie ca la carte care tratează burgerii cu respect, are întotdeauna chifle proaspete, carne gătită așa cum trebuie și o atmosferă primitoare. Se deschide zilnic de la ora 11 și poate fi găsită pe Știrbei Vodă la numărul 59. Bon appetit!