ALPIN FILM FESTIVAL (AFF) - unicul eveniment din România dedicat culturii și educației montane, revine în perioada 24 februarie - 1 martie la Brașov, Bușteni și Predeal. O proiecție de gală a documentarului Superhombre (r. Mircea Gherase, Lucian Mircu), despre cunoscutul alpinist timişorean Horia Colibăşanu, va deschide cea de-a 5-a ediție marți, pe 25 februarie, de la ora 19:00. Începând din acest an, festivalul face parte din IAMF - International Alliance for Mountain Film, prestigioasa asociație mondială ce reunește 27 de evenimente cinematografice din 20 de țări de pe 5 continente. Cea de-a 5-a ediție Alpin Film Festival este un tribut adus alpinistului Zsolt Török, pornit în 2019 într-o ultimă expediție, în munții Făgăraș.
Accesul la Gala de deschidere AFF este liber, în limita locurilor disponibile: Vă puteți rezerva locul aici.
4 ani a durat realizarea filmului documentar semnat de Mircea Gherase și Lucian Mircu. Îmbinând peste 100 de ore de filmări, material de arhivă și imagini în premieră din locuri puțin umblate de om, Superhombre îl surprinde pe Horia Colibășanu în cele trei ipostaze ale sale: dentist, tată a doi copii și alpinist în Himalaya. Gestul solidar și riscant de a nu-și abandona camaradul bolnav la 7400 metri pe Annapurna, pe alpinistul basc Iñaki Ochoa, a impresionat Spania și comunitatea alpiniștilor din lumea întreagă. În ciuda tragicului incident, Horia Colibășanu a continuat să se cațere în pur stil alpin, așa cum făcea Iñaki, fără oxigen suplimentar. În primăvara lui 2017, sportivul de 40 de ani începe o nouă expediție pe Everest, după două tentative ratate. Pentru prima oară, el încearcă o ascensiune solo. Superhombre este o poveste despre căutarea libertății într-o lume în care timpul e tot mai scurt. Pentru Horia și colegii lui, Himalaya e unul din ultimele locuri de pe planetă unde mai poți trăi neprevăzutul, aventura autentică.
O selecție spectaculoasă de filme despre ascensiuni montane, expediții și povești ale muntelui, precum și prezentări de carte, dezbateri și expoziții de fotografie legate de universul muntelui și alpinism vor face deliciul publicului și în acest an la Alpin Film Festival. Iubitorii de munte sunt invitați să urmărească zi de zi, cu intrare liberă, cele mai bune titluri internaționale lansate în 2019 și cele mai noi producții românești, ale căror proiecții vor fi găzduite de Aula Sergiu Chiriacescu a Universității Transilvania, Cinemateca Patria și Sala Reduta din Brașov, Centrul Aurel Stroe din Bușteni și Predeal.
Selecția internațională: peisaje spectaculoase, performanțe sportive, adrenalină și aventură
Considerat de festivalurile de profil din întreaga lume drept Cel mai bun film de munte din 2019, The Last Mountain (Ultimul munte, r. Dariusz Załuski) aduce în premieră în România imagini din expediția poloneză către K2, unul dintre ultimii opt miari care nu mai fusese cucerit pe timp de iarnă până în 2018. Tot din Polonia vine și scurtmetrajul documentar The Tough (Cel Dur, r. Marcin Polar), o explorare a necunoscutului premiată în 2019 la Sundance.
Pădurea supusă unui proces de industrializare fără precedent este personajul principal din Le temps des forets (Timpul pădurii, r. François-Xavier Drouet), distins cu Premiul Criticilor la Festivalul Internațional de Film de la Locarno, în 2018. Cu peisaje care-ți taie respirația va surprinde și documentarul Ours, simplement sauvage (Ursul, pur si simplu sălbatic, r. Vincent Munier, Laurent Joffrion), o imersiune poetică în decorul sălbatic al Munților Catabriei și o întâlnire de excepție cu ursul brun, lupul cenușiu și caprele de munte.
Juriul care va alege titlurile câștigătoare dintre cele 27 incluse în Competiția Internațională este format din producătoarea Oana Ghiocel - consultant, editor și realizator independent, specializat în lungmetraje și scurtmetraje documentare, regizorul german Bjorn Reinhardt, ale cărui filme documentare au fost premiate în întreaga lume, și Aldo Audisio, fost director al Muzeului Nazionale della Montagna din Torino, fondator și fost coordinator al Alianței Internaționale IAMF pentru film de munte și președinte al Festivalului de Film Trento.
Competiția națională – o celebrare a filmului românesc de munte
Inclus și în Competiția Internațională, al cincilea episod Wild Carpathia - Winter is coming, documentar produs de britanicul Charley Ottley, ne dezvăluie noi locuri fabuloase din România, surprinse iarna. Impresionant din punct de vedere vizual, filmul reprezintă un semnal de avertizare pentru protejarea moştenirii naturale şi culturale a țării noastre. Despre o moștenire neprețuită vorbește și Enigma Sfinxului din Carpați, documentarul semnat de Oana Raluca Ghiocel, ce explorează istoria ascunsă a umanității.
Alături de Dinu Mititeanu, medic, pasionat montaniard, fost alpinist și salvamontist și autor al unor numeroase articole și conferințe, emisiuni la radio și TV cu teme montane, din juriul competiției face parte și Liviu Marghidan, cineastul care semnează filme premiate în cele mai importante festivaluri din lume și care a regizat recent lungmetrajul Străjerii, primul film de aventuri pentru copii de după 1989. Sorin Păltănea, inginer, fost alpinist și speolog, actualmente director al Serviciului Public Local Salvamont Brașov, va analiza filmele din competiție împreună cu ceilalți membri ai juriului.
Programul complet al celei de-a 5-a ediții Alpin Film Festival va fi disponibil în curând pe site-ul festivalului.
Ediția din acest an a festivalului este susținută de:
Partenerii instituționali: Centrul Național al Cinematografiei, Primăria Brașov, Primăria Predeal, Primăria Bușteni, Consiliul Județean Brașov
Parteneri media: EUROPA FM , AGERPRES, SKY MAGAZIN, NATIONAL GEOGRAPHIC, AIMX.RO, TRANSILVANIA EXPRES, ZILE ȘI NOPTI.