Fondator al Noului Val Francez, critic de film, teoretician și intelectual radical, regizorul Jean-Luc Godard (1930 – 2022) va fi celebrat la cea de-a 22-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania. În perioada 9-18 iunie, opt dintre cele mai apreciate filme ale sale vor putea fi vizionate în cadrul secțiunii Close-up Jean-Luc Godard, organizată cu sprijinul Institutului Francez din România.
Abonamentele pentru TIFF 2023 au fost puse în vânzare, aici.
Interesul lui Jean-Luc Godard pentru film apare în tinerețe, când coagulează o echipă de critici entuziaști în jurul revistei Cahiers du Cinéma, printre care Jacques Rivette, Claude Chabrol și François Truffaut. În 1960 debutează cu ceea ce avea să devină un film-cult care a zguduit paradigmele existente în lumea cinematografiei. Capodoperă venerată de public și critică deopotrivă, À bout de souffle (Cu sufletul la gură) portretizează viața unei tinere americane din Paris (eleganta Jean Seberg) și povestea de iubire sortită eșecului pe care o are cu un delincvent (interpretat de un seducător Jean-Paul Belmondo, a cărui carieră fulminantă este lansată de acest film). Renumitul critic de film Roger Ebert considera primul lungmetraj al lui Godard ca fiind „cel mai influent debut de la Citizen Kane încoace”. Bazat pe o idee dezvoltată împreună cu Truffaut și Chabrol, À bout de souffle a devenit rapid pelicula emblematică a curentului Nouvelle Vague, revista Sight and Sound considerând-o „manifestul intelectual al mișcării”. Filmul a câștigat Ursul de Argint la Festivalul de Film de la Berlin și Premiul Jean Vigo, un semn important de recunoaștere în cinematografia franceză.
.jpg)
Alphaville-Screen-Grab
„Este un film simplu despre lucruri complicate” avea să spună Godard despre Le Mépris (Disprețul, 1963), o peliculă despre conflictul dintre dragoste, artă și industria filmului. Un dramaturg aspirant se trezește prins între un producător tiranic și regizorul Fritz Lang, într-o adaptare cinematografică a Odiseei lui Homer. Dorința lui de a-i intra în grații producătorului, indiferent de mijloace, are urmări neașteptate, făcând-o pe soția sa (interpretată magistral de Brigitte Bardot) să-l privească cu tot mai mare dispreț. Inspirat de romanul lui Alberto Moravia, Le Mépris este, probabil, cel mai sfâșietor film al lui Godard, fiind marcat de un profund sentiment de melancolie și dezintegrare.
Reunind două mari staruri, Anna Karina - muză a regizorului și figură reprezentativă a Noului Val Francez - și Jean-Paul Belmondo, Pierrot le fou (Pierrot nebunul, 1965) este un alt exemplu sclipitor prin care Godard redefinește granițele stilistice și tehnicile narative. Pierrot renunță la constrângerile plictisitoare ale unei căsnicii nefericite și fuge din Paris împreună cu o tânără urmărită de asasini algerieni. Ceea ce pare o narațiune standard de thriller cu accente de road movie este, de fapt, o declarație tandră și personală despre lume, iubire neîmplinită și esența operei artistice.
Câștigător al Ursului de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Berlin din 1965, Alphaville devine una dintre operele emblematice ale lui Godard. O combinație între science-fiction și film noir, povestea urmărește călătoria agentului secret Lemmy Caution (Eddy Constantine) prin orașul distopic Alphaville, unde emoția este o infracțiune teribilă ce atrage pedeapsa cu moartea. Reminiscent stilistic expresionismului german, filmul revizitează fațete ale existenței umane care l-au preocupat mereu pe Godard precum iubirea, arta și anxietatea în fața unei lumi absurde.
Le-Mepris-Screen-Grab-Restored
O operă radicală a cinematografiei și un punct de cotitură în cariera lui Godard, La chinoise (1967) adaptează liber Demonii lui Dostoievski într-un film politic despre un grup de cinci studenți adepți ai lui Mao, care plănuiesc o asasinare. Avându-i în rolurile principale pe Anna Wiazemsky - o altă colaboratoare fidelă a regizorului - și Jean-Pierre Léaud, filmul este rezultatul unui proces de producție complet frenetic, cu scene improvizate și autonome, asamblate ulterior la masa de montaj. Filmul a câștigat Premiul Juriului la Festivalul de Film din Veneția și marchează renunțarea lui Godard la ideea de film narativ.
„Această satiră tăioasă de la sfârșitul anilor ’60 a lui Jean-Luc Godard este una dintre marile opere anarhice ale cinematografiei”; astfel începe Criterion Collection prezentarea filmului Weekend (1967), o poveste suprarealistă despre un cuplu burghez care recurge la crimă pentru a-și asigura moștenirea de la părinții soției. Realizat în același an cu La chinoise, Weekend se situează la polul opus, oferind o imagine de coșmar a unei societăți aflate în pragul colapsului. De altfel, filmul se termină cu inserturi gen „sfârșitul poveștii”, „sfârșitul cinema-ului”, care pun la îndoială însuși viitorul lui Godard ca regizor, și prezintă o viziune extrem de critică despre rolul jucat de filmul comercial și, implicit, de el, în acest curent descendent în care se afla societatea. Din fericire, decizia sa de a nu mai face filme pentru o vreme a fost întreruptă de evenimentele din 1968, care i-au dat un nou impuls pentru a crea.
Sauve qui peut (la vie) (1980) a concurat pentru Palme d’Or și îi are în distribuție pe Isabelle Huppert, Nathalie Baye (premiul César pentru Cea mai bună actriță în rol secundar) și Jacques Dutronc. Filmul e structurat într-un prolog, trei episoade (Imaginarul, Frica și Comerțul) care urmăresc cele trei personaje principale și interacțiunile acestora cu ceilalți, și un epilog care încearcă să ofere o rezoluție finală protagoniștilor. Considerat unul dintre cele mai mainstream filme ale lui Godard după o lungă perioadă de experimente low-budget și filme militante, Sauve qui peut (la vie) e profund inventiv și minunat interpretat, o simfonie despre oameni care încearcă să se obișnuiască cu viețile lor dezordonate, într-o societate în care fiecare este pe cont propriu. Filmul a înregistrat un semnificativ succes financiar și de critică în Franța, și s-a bucurat de o recepție călduroasă în SUA, beneficiind de subtitrări în limba engleză realizate de Charles Bukowski.
Probabil singurul film al lui Godard care s-ar putea încadra în categoria comedie, Soigne ta droite! (1987) îl are ca protagonist chiar pe el însuși, în rolul unui regizor căruia i se garantează finanțarea atâta timp cât reușește să termine pelicula în 24 de ore. Cu un titlu ce face referință la scurtmetrajul lui Jacques Tati Soigne ton gauche, filmul este o colecție de scheciuri pe un fundal de muzică rock; „un poem filmat, un ușor electroșoc, un colaj Dadaist”, după criticul Michel Boujut.
Angajat politic fervent, interesat de posibilitățile nelimitate ale cinemaului, experimentând constant cu forme și idei, cu o uluitoare forță intelectuală, Godard este un cineast unic a cărui influență transcende domeniul audiovizual, lucru ce l-a făcut pe criticul Peter Bradshaw (The Guardian) să considere trecerea în neființă a regizorului ca moartea ultimului mare modernist al secolului XX.
***
Detalii pe:
tiff.ro | Facebook | Instagram | Youtube | TikTok
Filme oricând și oriunde pe teritoriul României, pe TIFF Unlimited: unlimited.tiff.ro.
***
Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania.
Abonamentele pentru TIFF 2023 au fost puse în vânzare, aici.
Interesul lui Jean-Luc Godard pentru film apare în tinerețe, când coagulează o echipă de critici entuziaști în jurul revistei Cahiers du Cinéma, printre care Jacques Rivette, Claude Chabrol și François Truffaut. În 1960 debutează cu ceea ce avea să devină un film-cult care a zguduit paradigmele existente în lumea cinematografiei. Capodoperă venerată de public și critică deopotrivă, À bout de souffle (Cu sufletul la gură) portretizează viața unei tinere americane din Paris (eleganta Jean Seberg) și povestea de iubire sortită eșecului pe care o are cu un delincvent (interpretat de un seducător Jean-Paul Belmondo, a cărui carieră fulminantă este lansată de acest film). Renumitul critic de film Roger Ebert considera primul lungmetraj al lui Godard ca fiind „cel mai influent debut de la Citizen Kane încoace”. Bazat pe o idee dezvoltată împreună cu Truffaut și Chabrol, À bout de souffle a devenit rapid pelicula emblematică a curentului Nouvelle Vague, revista Sight and Sound considerând-o „manifestul intelectual al mișcării”. Filmul a câștigat Ursul de Argint la Festivalul de Film de la Berlin și Premiul Jean Vigo, un semn important de recunoaștere în cinematografia franceză.
Alphaville-Screen-Grab
„Este un film simplu despre lucruri complicate” avea să spună Godard despre Le Mépris (Disprețul, 1963), o peliculă despre conflictul dintre dragoste, artă și industria filmului. Un dramaturg aspirant se trezește prins între un producător tiranic și regizorul Fritz Lang, într-o adaptare cinematografică a Odiseei lui Homer. Dorința lui de a-i intra în grații producătorului, indiferent de mijloace, are urmări neașteptate, făcând-o pe soția sa (interpretată magistral de Brigitte Bardot) să-l privească cu tot mai mare dispreț. Inspirat de romanul lui Alberto Moravia, Le Mépris este, probabil, cel mai sfâșietor film al lui Godard, fiind marcat de un profund sentiment de melancolie și dezintegrare.
Reunind două mari staruri, Anna Karina - muză a regizorului și figură reprezentativă a Noului Val Francez - și Jean-Paul Belmondo, Pierrot le fou (Pierrot nebunul, 1965) este un alt exemplu sclipitor prin care Godard redefinește granițele stilistice și tehnicile narative. Pierrot renunță la constrângerile plictisitoare ale unei căsnicii nefericite și fuge din Paris împreună cu o tânără urmărită de asasini algerieni. Ceea ce pare o narațiune standard de thriller cu accente de road movie este, de fapt, o declarație tandră și personală despre lume, iubire neîmplinită și esența operei artistice.
Câștigător al Ursului de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Berlin din 1965, Alphaville devine una dintre operele emblematice ale lui Godard. O combinație între science-fiction și film noir, povestea urmărește călătoria agentului secret Lemmy Caution (Eddy Constantine) prin orașul distopic Alphaville, unde emoția este o infracțiune teribilă ce atrage pedeapsa cu moartea. Reminiscent stilistic expresionismului german, filmul revizitează fațete ale existenței umane care l-au preocupat mereu pe Godard precum iubirea, arta și anxietatea în fața unei lumi absurde.
Le-Mepris-Screen-Grab-Restored
O operă radicală a cinematografiei și un punct de cotitură în cariera lui Godard, La chinoise (1967) adaptează liber Demonii lui Dostoievski într-un film politic despre un grup de cinci studenți adepți ai lui Mao, care plănuiesc o asasinare. Avându-i în rolurile principale pe Anna Wiazemsky - o altă colaboratoare fidelă a regizorului - și Jean-Pierre Léaud, filmul este rezultatul unui proces de producție complet frenetic, cu scene improvizate și autonome, asamblate ulterior la masa de montaj. Filmul a câștigat Premiul Juriului la Festivalul de Film din Veneția și marchează renunțarea lui Godard la ideea de film narativ.
„Această satiră tăioasă de la sfârșitul anilor ’60 a lui Jean-Luc Godard este una dintre marile opere anarhice ale cinematografiei”; astfel începe Criterion Collection prezentarea filmului Weekend (1967), o poveste suprarealistă despre un cuplu burghez care recurge la crimă pentru a-și asigura moștenirea de la părinții soției. Realizat în același an cu La chinoise, Weekend se situează la polul opus, oferind o imagine de coșmar a unei societăți aflate în pragul colapsului. De altfel, filmul se termină cu inserturi gen „sfârșitul poveștii”, „sfârșitul cinema-ului”, care pun la îndoială însuși viitorul lui Godard ca regizor, și prezintă o viziune extrem de critică despre rolul jucat de filmul comercial și, implicit, de el, în acest curent descendent în care se afla societatea. Din fericire, decizia sa de a nu mai face filme pentru o vreme a fost întreruptă de evenimentele din 1968, care i-au dat un nou impuls pentru a crea.
Sauve qui peut (la vie) (1980) a concurat pentru Palme d’Or și îi are în distribuție pe Isabelle Huppert, Nathalie Baye (premiul César pentru Cea mai bună actriță în rol secundar) și Jacques Dutronc. Filmul e structurat într-un prolog, trei episoade (Imaginarul, Frica și Comerțul) care urmăresc cele trei personaje principale și interacțiunile acestora cu ceilalți, și un epilog care încearcă să ofere o rezoluție finală protagoniștilor. Considerat unul dintre cele mai mainstream filme ale lui Godard după o lungă perioadă de experimente low-budget și filme militante, Sauve qui peut (la vie) e profund inventiv și minunat interpretat, o simfonie despre oameni care încearcă să se obișnuiască cu viețile lor dezordonate, într-o societate în care fiecare este pe cont propriu. Filmul a înregistrat un semnificativ succes financiar și de critică în Franța, și s-a bucurat de o recepție călduroasă în SUA, beneficiind de subtitrări în limba engleză realizate de Charles Bukowski.
Probabil singurul film al lui Godard care s-ar putea încadra în categoria comedie, Soigne ta droite! (1987) îl are ca protagonist chiar pe el însuși, în rolul unui regizor căruia i se garantează finanțarea atâta timp cât reușește să termine pelicula în 24 de ore. Cu un titlu ce face referință la scurtmetrajul lui Jacques Tati Soigne ton gauche, filmul este o colecție de scheciuri pe un fundal de muzică rock; „un poem filmat, un ușor electroșoc, un colaj Dadaist”, după criticul Michel Boujut.
Angajat politic fervent, interesat de posibilitățile nelimitate ale cinemaului, experimentând constant cu forme și idei, cu o uluitoare forță intelectuală, Godard este un cineast unic a cărui influență transcende domeniul audiovizual, lucru ce l-a făcut pe criticul Peter Bradshaw (The Guardian) să considere trecerea în neființă a regizorului ca moartea ultimului mare modernist al secolului XX.
***
Detalii pe:
tiff.ro | Facebook | Instagram | Youtube | TikTok
Filme oricând și oriunde pe teritoriul României, pe TIFF Unlimited: unlimited.tiff.ro.
***
Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania.
