The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

ASAP a inițiat o petiție pentru introducerea colectării selective în școli

Articol / 09 Noi 2020 / The Institute
  • ASAP a inițiat o petiție pentru introducerea colectării selective în școliASAP
1/1
Armata Selectării Atente a Plasticului (ASAP) a inițiat o petiție pentru a fi luate măsuri imediate în vederea implementării unui model de colectare selectivă și reciclare a deșeurilor în toate școlile din România.

În baza Legii nr. 132/2010 (cu modificări ulterioare) privind colectarea selectivă a deșeurilor în instituțiile publice și a Legii nr. 211/2011 (cu modificări ulterioare) privind regimul deșeurilor, se cere:
  • Crearea unei infrastructuri reale de colectare selectivă a deșeurilor aplicabilă în toate instituțiile de învățământ din România.
  • Perfecționarea legislației în vigoare astfel încât să garanteze aplicarea acesteia și colectarea selectivă în vederea reciclării în toate instituțiile de învățământ din Români.
  • Promovarea educației pentru mediu și crearea unor comunități în școli care acționează în spiritul sustenabilității și încurajează colectarea selectivă. 

  • De ce este important?
    În actualul context pandemic, când rata deșeurilor de unică folosință crește, iar păstrarea mediului înconjurător curat și sigur este esențială, este cu atât mai important să existe infrastructură la îndemână pentru colectarea separată a deșeurilor și inițiative care susțin educația pentru reciclare

    Conform Eurostat, România se află pe locul 26 din cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene în ceea ce privește rata colectării și reciclării deșeurilor municipale. În 2018 rata deşeurilor municipale reciclate era de 11,1% din totalul de deşeuri

    Dintre materialele reciclabile cele mai mari procente le au plasticul (9,9%) și hârtia și cartonul (9,9%), amândouă reprezentând deșeuri generate în cantități mari în instituțiile de învățământ. România produce 5,8 milioane de tone de deșeuri pe an, cu o medie de 272 kilograme pe an pe cap de locuitor. 56% din totalul de deșeuri este materie organică, 9,9% hârtie și carton, 9,9% plastic, 4,1% sticlă, 2,3% metal și 17,8% alte deșeuri

    Autoritățile locale sunt obligate să finanțeze, direct sau prin intermediul firmelor de salubritate cu care au contract, dotarea școlilor cu pubele colorate și inscripționate corespunzător, în vederea colectării selective a deșeurilor din aceste instituții de învățământ

    Dotarea instituțiilor de învățământ cu pubele destinate colectării selective ar costa bugetele locale aproximativ 6 milioane de euro

    Primăriile ar trebuie să fie mult mai implicate în monitorizarea condiţiilor de mediu şi aplicarea de soluții, atât în ceea ce privește deşeurile municipale cât şi calitatea aerului. În momentul de faţă, cel puţin în Bucureşti, Primăria Generală şi cele 6 primării de sector dispun de bugete proprii masive şi de un aparat mare de control în subordine.

    România și-a asumat că va atinge până la finalul anului 2020 un nivel de pregătire pentru reutilizare și reciclare de minimum 50% din masa totală generată, cel puțin pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă provenind din deșeurile menajere sau, după caz, din alte surse, în măsura în care aceste fluxuri de deșeuri sunt similare deșeurilor care provin din gospodării

    România riscă sancțiuni din partea Comisiei Europene pentru depozitele neconforme de deșeuri și pentru absența colectării selective.

    Surse:
    Statistici Eurostat
    LEGE nr. 132 din 30 iunie 2010 privind colectarea selectivă a deșeurilor în instituții publice (cu modificări ulterioare)
    Expunere de motive inițiatori proiect de lege pentru modificarea Legii nr. 132 din 30 iunie 2010 privind colectarea selectivă a deșeurilor în instituții publice
    Raport Expert Forum, Celelalte crize ale României – Ce învățăm din proasta gestionare a gunoaielor și a calității aerului după aderarea la UE
    LEGE nr. 211 din 15 noiembrie 2011 privind regimul deșeurilor (cu modificări ulterioare)

    Poți semna petiția aici.

    Află mai multe despre activitatea ASAP pe www.asap-romania.ro.