The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

4 lungmetraje în premieră, 26 de scurtmetraje în competiții la BIDFF

Articol / 24 Aug 2022 / Andra Mihai
  • 4 lungmetraje în premieră, 26 de scurtmetraje în competiții la BIDFF
1/1
În perioada 8 – 11 septembrie, Bucharest International Dance Film Festival (BIDFF) revine pentru a 8-a ediție cu un program dens cu peste 25 de evenimente culturale dedicate atât publicului, cât și comunităților de artiști, reunite sub tema ZONE (NE)SIGURE.

Bucharest International Dance Film Festival (BIDFF) este o platformă dedicată operelor cinematografice în care limbajul corporal spune povești puternice. Tema din acest an, (Un)Safe Zones, pune la îndoială siguranța viitorului în fața evenimentelor actuale și se întreabă spre ce forme de artă ne îndreptăm. La ce forme vor adera filmele? Ce subiecte vor câștiga relevanță pe măsură ce suntem forțați să fim mai conștienți de granițele naționale, corporale și afective?

BIDFF #8 include deja consacratele competiții dedicate scurtmetrajelor de dans internaționale și românești, patru lungmetraje prezentate în premieră în România, printre care Moonage Daydream, primul documentar despre David Bowie aprobat de David Bowie Estate, și Joyland, câștigător la Cannes al Queer Palm și al Premiului Juriului – secțiunea Un Certain Regard, o expoziție VR, laboratoare de film de dans, conferințe și prezentări, tururi cinematografice ghidate și multe alte surprize pentru cinefili și nu numai, toate incluse în secțiunile: BIDFFS FILMS, BIDFF VR, BIDFF EXPAND, BIDFF SHORTS și BIDFF COMMUNITY.

Ø  BIDFF FILMS ‘22 – 4 LUNGMETRAJE ÎN PREMIERĂ ABSOLUTĂ ÎN ROMÂNIA

Unic în peisajul festivalurilor de film din România, BIDFF aduce anul acesta patru lungmetraje  fascinante, în premieră națională: „Joyland” (r. Saim Sadiq), „Rookies” (r. Thierry Demaizière & Alban Teurlai), „Moonage Daydream” (r. Brett Morgen) și „Neptune Frost” (r. Saul Williams & Anisia Uzeyman).

„JOYLAND” (2022, Pakistan), în regia lui Saim Sadiq ne introduce în lumea patriarhală a familiei Rana, a cărei stabilitate este detonată de acțiunile fiului cel mic, care se alătură în secret unui club de dans erotic și se îndrăgostește de o starletă trans. „Joyland” este o poveste din Pakistanul zilelor noastre despre o dragoste imposibilă, o dramă încărcată de o energie fizică și emoțională uluitoare, aclamată deopotrivă de critică și de public. Prezentat în premieră anul acesta la Cannes Film Festival, lungmetrajul de debut al lui Saim Sadiq a câștigat premiul juriului la secțiunea Un Certain Regard.

8 septembrie - Cinema Elvire Popesco, 18:30.
Trailer -
https://www.youtube.com/watch?v=YZ8Fx3vG-50 (Cannes)


„MOONAGE DAYDREAM”
(2022, SUA/Germania), în regia lui Brett Morgen debutează în România pe 9 septembrie.

„Are you there, Mr. David?” – Experiența cinematografică a anului, cu imagini de arhivă din concerte și interviuri cu David Bowie în premieră, lungmetrajul „Moonage Daydream” este considerat de critici un elogiu glorios și un film care sfidează genurile (The Guardian), absolut uluitor, poate el mai bun film făcut vreodată despre un artist (Vogue). O odisee spațială audio-vizuală, hipnotică (The Telegraph), care iluminează o moștenire cult, enigmatică, filmul a avut premiera la Cannes Film Festival în luna mai și va fi lansat în SUA începând cu 16 septembrie.

9 septembrie - CINEMAX Veranda, 19:30
Trailer -
https://www.youtube.com/watch?v=QUvjaPIEIBs
Bilete -
https://s9.ro/1o4m


„NEPTUNE FROST” (2021, Franța/ Rwanda/ SUA), semnat de Saul Williams și cineasta de origine rwandeză Anisia Uzeyman. Filmul este o viziune afro-futuristă a unei povești de dragoste între un hacker intersex și un miner de coltan, dar și o frescă în muzică și mișcare despre revoltă și recuperarea tehnologiei în scopuri politice progresiste. Absolut fără precedent (MUBI Notebook), un musical SF punk, uluitor (robertebert.com) și vizionar (Variety), „Neptune Frost” a fost lansat la Cannes Film Festival 2021 –Director’s Fortnight și prezentat printre altele la festivaluri internaționale de film de la  New York, Toronto și Sundance.

11 septembrie - Cinema Muzeul Țăranului
Trailer -
https://www.youtube.com/watch?v=acfBNIXovww


„ROOKIES” (2022, Franța) este un documentar regizat de Thierry Demaizière și Alban Teurlai.  În inima Parisului, un liceu prestigios face un pariu îndrăzneț: să integreze elevii din cartierele defavorizate și să-i facă să rupă determinismul eșecului școlar prin dans și hip-hop. „Aici, nu cedăm și nu renunțăm!” este motto-ul liceului Turgot, unde, prin dans și mișcare, tinerii învață să-și transpună experiențele complicate în energie fizică și să se autodepășească. Filmul a fost prezentat la Berlinale 2022 în secțiunea Generation 14 plus.

11 septembrie - Cinema Elvire Popesco
Trailer -
https://youtu.be/HzxGrNtS3J8


Ø  BIDFF VR ‘22  – Expoziție VR imersivă
, cu o selecție de 7 lucrări cinematografice care se bucură de un palmares bogat de premii internaționale.

Co-organizată de BIDFF și /SAC @ MALMAISON, selecția BIDFF VR ’22 chestionează lumea sigură în care trăim și ne prezintă realitatea fragilă din zone instabile ale planetei. Expoziția conduce vizitatorii într-o călătorie introspectivă prin consecințele dezastrului nuclear de la Fukushima, apoi face o tranziție temporală prin transformările unui oraș din Indonezia și promite o incursiune prin realități paralele microscopice și emoțiile contradictorii ale unor povești de dragoste nerealizate. Mai mult, lucrările problematizează într-o manieră critică subiecte precum centrele de reeducare din Asia, culturile uitate de pe platoul Tibetului, rolul omului în raport cu tehnologia și atitudinea noastră vis-a-vis de comunicare și interacțiunea inter-umană.

Experiențele interactive ale acestei ediții transformă spectatorul într-un participant activ și îl ajută să descopere spectrul naturii umane din secolul 21. Pentru a înțelege ce presupune redescoperirea unei limbi uitate, manipularea obiectelor mundane, sau o lume fantastică care plutește în nori, vă veți folosi corpul, vocea și simțul tactil. Explorând lumile nesigure din selecția BIDFF VR ’22 veți descoperi un spațiu în continuă schimbare, unde alterarea temporală definește evoluția incertă a omului. 

LINE-UP:  „After the Fallout” (r. Sam Wolson & Dominic Nahr, CH/USA,), „Anandala” (r. Kevin Mack USA), „Glimpse” (r. Benjamin Cleary & Michael O’Connor, UK/FR/IE,), „Kusunda” (r. Felix Gaedtke & Gayatri Parameswaran, DE/NP/SW/CH/TW), „Red Tail Ep.1” (r. Fish Wang, TW), „Reeducated” (r. Sam Wolson, USA/KZ), „Replacements” (r. Jonathan Hagard, JP/ID/DE).

/SAC @ MALMAISON – Vernisaj joi, 8 septembrie / 18:00 – 20:00
Program vizitare expoziție: 9,10,11 septembrie 2022 / 14:00 - 17:00 și 18:00 - 21:00
Durată experiență VR: 1h20
Susținută de Conceptual Lab by Theo Nissim



Ø  BIDFF EXPAND ‘22 

În fiecare an, în cadrul secțiunii EXPAND - programul de formare artistică profesională al festivalului, BIDFF aduce la București creatori de film de dans renumiți, pentru a  susține ateliere intensive de profesionalizare dedicate artiștilor români. În 2022, fondatorul premiatei casei de producție de filme de dans The Motion Dance Collective din UK, Omari ‘Motion’ Carter va coordona un workshop de film de dans, între 9 și 11 septembrie, la Centrul Național al Dansului București.

În aceeași secțiune, CNDB va găzdui alte trei conferințe susținute de specialiști din țară și internaționali: „Challenging the Genres, Producing a Dance Film” – Studiu de caz cu Simona Deaconescu și Anda Ionescu (9.09) și conferințele „Dance of Urgency” cu Bogomir Doringer (10.09) și  „Choreomania: Scenes of Ecstasy and Revolt” cu Kélina Gotman (11.09).

SCREENDANCE LAB cu Omari ‘Motion’ Carter:


În cadrul acestui laborator, participanții vor aprofunda procesul de producție al unui film de dans, prin explorarea unor exerciții care creează o punte între corpul în mișcare și imaginea în mișcare.

De la mediere la idee, vo fi rexaminate coregrafia din fața camerei de filmat, coregrafia camerei de filmat, precum și coregrafia apărută ca urmare a montajului. Astfel, pe parcursul celor trei zile, participanții vor dezvolta scurte experimente de dans digitale. Împreună, vor dobândi experiență practică, folosind instrumente creative, care încurajează hibridizarea propriilor practici artistice.

Omari ‘Motion’ Carter este creator de filme de dans și percuționist corporal, pasionat de cultura hip-hop, stabilit în Londra, Regatul Unit. O licență în Artele Spectacolului la Universitatea Metropolitană din Londra i-a oferit lui Omari ocazia să joace timp de șapte ani în spectacolul Stomp! de pe West End, performând la nivel internațional. În tot acest timp, Omari a coregrafiat, regizat, interpretat și produs o varietate de filme de dans prin casa de producție The Motion Dance Collective, pe care a fondat-o în 2011. Recent, Omari a creat lucrări performative imersive pentru Pavilionul Dance South West (Bournemouth, Regatul Unit), a apărut de două ori în Vol. 12 din The International Journal of Screendance și a coordonat ateliere în cadrul STATE OF THE ART: International Symposium on Screendance la UW-Madison (SUA).

Pentru mai multe informații: www.motiondancecollective.com
Centrul Național al Dansului București / Program: 9, 10, 11.09 / 10:00 – 14:00
Acces liber cu înscrieri la contact@bidff.ro
Facebook event: https://www.facebook.com/events/622988056112529/
Omari ‘Motion’ Carter face parte și din juriul BIDFF #8


Choreomania: Scenes of Ecstasy and Revolt | Lecture Kélina Gotman

De mii de ani, femeile și bărbații și-au eliberat tensiunea, furia și bucuria prin jocuri festive, sau au atins stări de extaz pentru a descoperi alte fațete ale adevărului și dreptății. Și totuși, văzute prin ochii trecătorilor, aceste scene par adesea înspăimântătoare, inexplicabile, și nebunești – sunt patologizate, uneori ridiculizate sau incriminate.

În cadrul conferinței, Kélina va oferi o serie de fragmente, scene și reflecții critice pentru a reflecta la modul în care noțiunea de „boală a dansului” se potrivește cu momentele disparate ale vieții de zi cu zi care au ajuns să fie descrise în termeni epidemiologici și „contagioși”. Scopul conferinței este să articuleze un vocabular critic și un limbaj cu ajutorul căruia să poată fi găsite zonele de siguranță, securitate și îngrijire care alimentează în același timp sentimente sublime de abandon euforic și adunări energetice, asamblaje și colecții de forțe necesare supraviețuirii.

Kélina Gotman este profesoară de performance și științe umaniste la King's College London, și în 2022-2023 cercetătoare la Leverhulme Research, unde dezvoltă un nou proiect despre energie și modalități de lucru.

La: Centrul Național al Dansului București / Program: 10.09 / 15:00 – 16:30
Acces liber cu înscrieri la http://www.bidff.ro/ la https://s9.ro/1o35
Facebook event: https://www.facebook.com/events/823286795508826/
 

Ø  BIDFF SHORTS ‘22 

26 de filme au fost alese din cele peste 330 de proiecte înscrise de cineaști și coregrafi din toată lumea.
 
Juriul competițiilor din acest an este format din Omari ‘Motion’ Carter, creator de filme de dans din UK, alături de scenarista și regizoarea Monica Stan (RO), precum și de actrița și activista pentru drepturile omului, Katia Pascariu (RO).


Competiția de scurtmetraje românești - HYPOTHETICAL ZONES - cuprinde cinci producții cinematografice create de regizori si coregrafi cu experiențe și interese diverse. Artiștii și artistele prezentați/te de festival privesc corpul ca o forță reacționară - corpul devine oglinda unor realități ascunse, tăcute, care se luptă să iasă la suprafață și să se facă auzite.

Cum poate corpul să restabilească un echilibru necesar într-o societate presărată de zone ipotetice si (ne)sigure? - este una din întrebările asupra căreia ne invită să reflectăm cinci scurtmetraje surprinzătoare, reunite în secțiunea: „Dancen” (r. Corina Andrian), „I had been sleepwalking when I saw all those colors” (r. Bogdan Balla), „You who never arrived” (r. Marius Olteanu), „PIETÀ” (regie și coregrafie Oana Maria Moczulski), „It’s a clown’s life” (r. Ioachim Stroe)

Competiția românească va fi prezentată pe 9 septembrie, la Fabrica Grivița, în intervalul 21:00 - 22:30. Accesul spectatorilor este liber.


În Competiția internațională se regăsesc 21 de titluri, ce surprind prezența corporală și aparențele ei subsumate unui univers al zonelor (ne)sigure, acolo unde se împletesc realitatea și imaginarul. Regizori și coregrafi din 25 de țări prezintă publicului documentare diverse, provocatoare sau poetice, animații, experimente performative, juxtapuneri de formă, lumină, culoare și mișcare, prin care călătorim în ținuturi și contexte primejdioase, ne imaginăm noi forme coregrafice și explorăm noi idei de granițe – geopolitice, emoționale, estetice și transpersonale.

Cele 21 de scurtmetrajele din Competiția internațională sunt structurate în patru secțiuni tematice:

I - THRESHOLD ZONES (63 min): „Tehura” (r. Wei Li, c. Nahema Charles, CA/FP), „Isn’t It a Beautiful World” (r. Joseph Wilson, UK), „SHE” (r. Emil Dam Seidel, c. Dorotea Saykaly, SE/DK), „PASSAGE” (r. Ann Oren, DE), „La Nostra Terra” (r. Thomas Born, c. Dalton Jansen, IT)

Filmele vor putea fi vizionate  în aer liber pe 8 septembrie la Grădina cu filme - Cinema & More, în intervalul 21:00 – 22:30. 


II - DANGER ZONES (77 min)
- „Amani” (r. Alliah Fafin, c. Taïgue Ahmed, CA/TD), „Quiver” (r. Joanna Różniak, c. Benedykt Król, PL), „Trumpets in the Sky” (r. Rakan Mayasi, PS/LB/FR/BE), „Techno, Mama” (r. Saulius Baradinskas, c. Kipras Chlebinskas, LT), „TARJETA ROJA” (r. & c. Ana Albornoz, CL)

Filmele vor putea fi vizionate pe 9 septembrie la Cinema Elvire Popesco, în intervalul 18:30 - 20:00. 


III - ECTOPIC ZONES (66 min)
The Wall” (r. Vladyslav Detiuchenko, c. Vladyslav Detiuchenko, UA ), „Fist” (r. Thomas Bos, c. Erik Bos, NL), „Variedades” (r. Marlyn Attie și Mauro Colombo, c. Marlyn Attie, PA), „Hanging On” (r. Alfie Barker, UK), „Ag:Au” (r. Alex Cantouris, UK), „Abyss” (r. Google’s Image Recognition AI și Jeppe Lange, DK)

Filmele vor putea fi vizionate pe 10 septembrie la Cinema Muzeul Țăranului, în intervalul 18:30 - 20:00.


IV - HIP ZONES (61 min)
:„Shells” (r. Marie Magdalena Kochová, c. Jarek Lambor, CZ), „Neon Phantom” (r. Leonardo Martinelli, c. Soraya Bastos, BR), „Sauna” (r. Anna Lena Spring și Lara Perren, CH), „Nicholas Brothers: Stormy Weather” (r. Michael Shevloff și Paul Crowder, USA), „SOAP” (r. & c. Ting-tong Chang și Hsuan-kang Tsai, TW)

Filmele vor putea fi vizionate în ultima zi a festivalului, pe 11 septembrie, la Cinema Elvire Popesco, în intervalul 20:30 - 22:00.


Ø  BIDFF Community ‘22

În cadrul acestei secțiuni vor fi organizate două serii de activități dedicate publicului:
Proiecții de film de dans pentru vârsta a patra, la Centrul Rezidențial pentru persoane vârstnice "Amalia și Șef Rabin Dr. Moses Rosen"

Eveniment dedicat rezidenților
Ttururi ghidate „Zapping prin Bucureștiul cinematografic”  - detalii curând.

***

BIDFF este organizat de Asociația Tangaj Collective

„Bucharest International Dance Film Festival, ediția a VIII-a” este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național - AFCN* și de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului București afectiv 2022** .

BIDFF #8 este susținută de Conceptual Lab by Theo Nissim

Parteneri și gazde: Institutul Francez (Cinema Elvire Popesco),Cinema Muzeul Țăranului, CINEMAX Veranda, Grădina cu filme - Cinema & More, /SAC @ MALMAISON, Centrul Național al Dansului București, Fabrica Grivița, ADO - Asociația Artă pentru Drepturile Omului, Centrul Rezidențial pentru persoane vârstnice „Amalia și Șef Rabin Dr. Moses Rosen".

Programul complet al festivalului și informații despre bilete vor fi disponibile curând pe website-ul festivalului http://www.bidff.ro/ .

*Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

**Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro . Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Primăriei Municipiului București sau ARCUB