The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Începe a doua conferință Fears & Failures @ Impact Hub

Articol / 14 Apr 2016 / Miruna Boțîrcă
  • Începe a doua conferință Fears & Failures @ Impact Hub
  • Începe a doua conferință Fears & Failures @ Impact Hub
1/2
Vineri, 13 mai, Impact Hub Bucharest organizează pentru a doua oară Conferința Fears & Failures, evenimentul care schimbă paradigma și aduce în față frica și eșecul ca experiențe ce fac parte din asumarea unor decizii curajoase în fiecare zi.
 
Frica de eşec rămâne una dintre barierele semnificative în dezvoltarea  antreprenoriatului în România, astfel doar 18% din antreprenorii de startup consideră eșecul în afaceri un prilej de învățare, conform studiului lansat recent ”Barometrul afacerilor de tip startup din România”

Pornind de la aceste date, agenda conferinței surprinde din mai multe unghiuri frica de eșec și cum fiecare dintre noi reacționăm în acest context. De la povești personale, situații limită, la decizii de business cu urmări nefaste, dar și cu lecții importante pentru invitați, participanții vor afla de-a lungul zilei cum să își depășească fricile.
 
Evenimentul este moderat de Oana Marinescu, Fondator OMA Vision & Director de comunicare al Festivalului ”George Enescu”.

Invitații speciali sunt :

● Maia Morgenstern – Actriță și Director al Teatrului de Stat Evreiesc
● Gabriela Szabo – Campioană olimpică atletism și fost Ministru al Ministerului de Tineret și Sport
● Valeriu Nicolae – Secretar de Stat, Ministerul Muncii
● Ovidiu Toader - Antreprenor și Public Speaker

”Am realizat în interacțiunea cu oamenii din jurul nostru că ne temem de eșec și avem o cultură care îl blamează, fie că vorbim de eșec personal ori profesional. Am construit pe experiența ediției din 2015 și am invitat la Fears & Failures 2016 un profil divers de vorbitori ce pot aborda subiectul din mai multe unghiuri. Pentru participanți asta se traduce printr-o experiență completă de abordare constructivă a propriilor frici și eșecuri”, a declarat Vlad Craioveanu – Managing Director Impact Hub Bucharest
 
 
Despre Impact Hub Bucharest

Impact Hub Bucharest este organizația ce susține dezvoltarea antreprenorială a inițiativelor cu impact pozitiv în societate în cadrul unei comunități globale, oferind spații de lucru colaborative, programe de dezvoltare și incubare a afacerii, conferințe și evenimente, precum și opțiuni de finanțare prin crowdfunding.

Prezentă în București din 2012, organizația face parte din rețeaua globală Impact Hub cu prezențe fizice în peste 70 de orașe de pe 5 continente.