Jazz:ish prezintă concertul cvartetului RONIN, un proiect al celebrului pianist elvețian Nik Bärtsch, joi, 1 octombrie, de la ora 19.30, la Sala Radio din București.
Ronin a fost înființat în 2011 de către compozitorul și pianistul Nik Bärtsch, împreună cu Kaspar Rast (tobe), Sha (bass, contrabas, clarinet, alto sax) și Thomy Jordi (bass, înlocuit de Björn Meyer în 2011). Percuționistul Andi Pupato a fost de asemenea membru al trupei între 2002-2012. Muzica lor urmează consecvent aceeași viziune estetică sub diferite variante instrumentale: crearea unui efect maxim utilizând cât mai puține mijloace muzicale.
Nik Bärtsch's Ronin îmbină inteligent elemente de jazz, funk, muzică clasică contemporană sau muzică ritualică japoneză, rezultatul fiind un original "Zen Funk", cum şi-au botezat ei înşişi stilul.
Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro și în magazinele Germanos.
Jazz:ish este o platformă culturală care incorporează o serie de evenimente și concerte jazz, al cărei scop este acela de a deveni o interfață pentru noua generație de consumatori ai muzicii de gen.