Festivalul de Teatru Independent UNDERCLOUD a încheiat cu succes ediția cu numărul 17. Festivalul a sărbătorit o săptămână de teatru, dans și evenimente conexe care au adus la viață o zonă din București denumită în trecut Montmartre de București.
Desfășurat în opt spații partenere (HOTSPOT, Muzeul Literaturii, Teatrul Dramaturgilor, Black Habit, UNARTE, Grivița 53, J ai Bistrot și strada), UNDERCLOUD a oferit experiențe inedite, de povestit tot anul cu prietenii.
Festivalul s-a încheiat cu Gala UNDERCLOUD, acolo unde Chris Simion-Mercurian a înmânat premiile din secțiunea Concurs, care a revenit în acest an în festival după un an de pauză.
De-a lungul celor șapte zile de festival, juriul format din Aura Corbeanu (vicepreședinte Uniter), Alina Epingeac (critic de teatru), Ioana Marchidan (coregraf), Radu Apostol (regizor), Silvia Dumitrache (critic de teatru) și Chris Simion - Mercurian (regizor & Director UNDERCLOUD), au ales câștigătorii acestei ediții.
„Ne-am bucurat să premiem spectacole care merită văzute și revăzute, care sunt reprezentative pentru teatrul și dansul independent și care au curaj artistic. Încurajăm și susținem în fiecare an performanța și creativitatea!” spune Chris Simion-Mercurian.
Câștigători UNDERCLOUD 2024 sunt: Cea mai bună interpretare feminină - Alexia Maria Mocănescu, pentru rolul Rosalinda, “Controverse. 1961.Cum va place?” Producator: Centrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative – CINETic
Cea mai bună interpretare masculină - Catalin Vîlcu, pentru rolul Liviu Ciulei din Spect “Controverse. 1961. cum va place?”. Producator: Centrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative – CINETic
Cel mai bun spectacol - OMEN, coregrafia Arcadie Rusu. Producție: Asociația Dance Spot, LINOTIP
Cel bun concept regizoral - Eugen Gyemant pentru spectacolul “Controverse 1961. Cum vă place”. Producție: Centrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative – CINETic
Cel mai bun concept coregrafic - Anastasia Preotu pentru "Wet dreams (are made of this)". Producție: Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București
Premiul Juriului pentru “Morning Solitude” coregrafia Arcadie Rusu. Producție: Asociația Dance Spot, LINOTIP
Premiul UNDERCLOUD s-a acordat de către organizatori astfel: coregrafului Gigi Căciuleanu pentru amprenta unică lăsată în dansul contemporan mondial, spectacolului "Prețul aurului", producător Centrul de Teatru Educațional Replika și Compagnie des Ogres și regizorului Eugen Jebeleanu pentru regia spectacolul "Prețul Aurului".
UNDERCLOUD este primul festival de teatru independent din România și se desfășoară anual în București din 2008. Festivalul se definește prin provocare și calitate și adună la un loc cele mai bune spectacole independente din stagiunea curentă. Inițiat de Chris Simion – Mercurian, promotoare a mișcării de teatru independent din România din 1999, festivalul de descrie ca fiind viu, curajos, curios, un festival care te scoate din zona de confort, care te surprinde, care nu se repetă. Scopul principal al festivalului este de a promova teatrul independent, de a susține artiștii emergenți și consacrați și de a oferi publicului acces la producții inovatoare și provocatoare.
***
UNDERCLOUD 17 este realizat cu sprijinul Sectorului 1 și al Ministerului Culturii, în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București. Sponsorii tradiționali sunt Raiffeisen Bank, Aqua Carpatica și Sâmburești.