Platforma online Who’s who by ING s-a lansat printr-o defilare a designerilor și arhitecților prezenți în expoziția centrală Romanian Design Week 2016. Evenimentul Designer’s Parade a avut loc la Piața Amzei, pe 28 mai, și a fost prezentat de Maurice Munteanu, editor de modă Elle și unul dintre curatorii secțiunii de design vestimentar din cadrul RDW, și de Alina Gavrilă-Borțun, director de creație The Institute.
An de an, Romanian Design Week celebrează creativitatea românească și prezintă publicului amploarea, talentul și potențialul industriilor creative din România. În cadrul celei de-a patra ediții, sâmbătă, 28 mai, designerii au întâmpinat publicul dornic să-i cunoască și să afle mai multe despre proiectele lor.
Portofoliile tuturor designerilor care au participat la toate edițiile Romanian Design Week pot fi accesate permanent pe www.institute.ro, grație infrastructurii de promovare a antreprenorilor din industriile creative. Platforma Who’s Who, dezvoltată împreună cu ING și curatoriată de Romanian Design Week, aduce în prim plan birouri de arhitectură, branduri de fashion, agenţii de publicitate și freelanceri din toate ariile designului și reunește comunitatea formată în jurul evenimentelor The Institute.
Miza acestui proiect online o reprezintă scopul asumat de The Institute, acela de a moderniza România prin promovarea industriilor creative.