Câteva dintre containerele din curtea Faber, un centru cultural independent din Timișoara, găzduiesc chitări, tobe de toate mărimile alături de alte instrumente, microfoane, cabluri, birouri și bean bags în care să te trântești la nevoie. Ele reprezintă studiouri și săli de repetiție pentru cei peste 20 de artiști din 9 trupe de muzică alternativă din oraș.
„Trăim în niște amintiri în care Timișoara era capitala muzicii, exista un sound, de la noi se inspirau alții de prin marile capitale. Poate că așa era, dar acum nu mai e, și atunci ce să facem? Trebuie să mai schimbăm un pic”, spune Bogdan Cotîrță Gruicin.
Bogdan a format toamna trecută Muzicon Hub, un spațiu și o platformă de sprijin pentru trupele de alternativ la început de drum. El însuși muzician - solist și unul dintre chitariștii trupei Melting Dice - și-a dorit să acopere un gol semnificativ, de care se loveau și alții: un spațiu decent, unde să poată repeta în condiții optime. „Am zis că aș putea să folosesc toată rețeaua asta de oameni, atâția cât știu eu și insight-urile pe care le-am aflat the hard way, să-i ajut pe ei să nu se destrame. Pot să se destrame din 1000 de alte motive, dar măcar nu din ăsta.”
De la litigii, la chitară
Bogdan are 41 de ani și a fost aproape de muzică încă din copilărie, pe când obișnuia să tragă casete. A crescut înconjurat de „rockeri metaliști” și departe de „depeșarii” cu care a făcut cunoștință în liceu. Linia dintre cele două genuri era trasată precis; erai ori de-o parte, ori de cealaltă.
Bogdan în curtea Faber, lângă studiourile de producție.
Tot în liceu, alături de câțiva colegi, și-a format o trupă de heavy metal. „Trupă e mult spus, că noi aveam un sfert de piesă, nici strofa nu era gata, cântam chestii cu cavaleri”, își amintește Bogdan râzând de nivelul la care erau atunci. „Eram în aceeași sală cu o trupă de punkiști, și premierul, toba mică de la setul de tobe, nu era nici al nostru, nici al lor, era al lui Ovi de la Teatrul Auăleu (teatru independent din oraș). La un moment dat, omul a aflat unde-i premierul și l-a luat înapoi. Și așa s-au destrămat două trupe.”
După liceu a renunțat să mai facă muzică în schimbul unui viitor mai sigur și a lucrat timp de 15 ani ca avocat. „M-am angajat foarte tânăr la corporație, am fost un avocat precoce”, râde ușor. „Am avut și ani de litigii, după aia am devenit dintr-ăsta care negocia contracte cu CFR-ul.”
Asta până la aproape 30 de ani, când și-au făcut simțite prezența o serie de episoade de anxietate și ipohondrie. Alături de mecanismul de autosabotare care îl făcea să refuze oportunități de promovare, ele au fost semnalul de care Bogdan avea nevoie pentru o schimbare. I-a luat doi ani să scape de episodul anxios, însă cu această ocazie, s-a îndreptat către adevărata lui pasiune.
„Trăiesc cu regretul că mi-am ratat my 20`s alegând o cale facilă de a trăi; de a mă angaja într-o corporație, de a lua Wizz Air-ul către Paris. M-am mințit singur cu niște lucruri care credeam că îmi sunt suficiente și că mă fac fericit. Și am trăit aproape 10 ani în minciuna asta care m-a ținut pe linia de plutire, dar m-a și dărâmat când mă apropiam de my 30`s.”
Spune despre el că face parte din generația celor care se inspirau din poveștile valului de oameni care renunțau la corporație, se mutau la țară și-și deschideau pensiuni sau cafenele. Aflat într-un moment de cumpănă și fără înclinație către zona de HoReCa, Bogdan s-a întors la muzică.
O nevoie care a creat o comunitate
După o perioadă de boemie post erei de corporație, cu trezit la prânz, cafele în oraș și conversații cu prietenii, s-a reunit întâmplător cu foștii colegi de liceu. Așa, cei patru au reînviat trupa ce avea să devină Melting Dice.
Însă condițiile în care erau nevoiți să creeze i-au dat de gândit lui Bogdan. Majoritatea sălilor de repetiție erau în foste spații industriale sau depozite, care așteptau letargic să devină blocuri sau mall-uri. „Noi aveam o sală într-un fost depozit de cereale de pe vremea lui Ceaușescu, eram mai multe trupe pe acolo”, își amintește Bogdan. „La noi a început să plouă inițial într-un colț. Am zis e OK, că acolo nu-i niciun instrument. Dup-aia începuse să plouă în altul, dup-aia ploua tot mai tare. Am găsit soluții și cumva în sală era OK, dar până intrai în ea, înotai.”
Pentru că „aveau deja au o vârstă” și voiau să continue serios cu muzica, Bogdan a propus să investească mai mult pentru o sală așa cum se cuvine. Așa au ajuns în curtea Faber. Treptat, artiștii care li s-au alăturat, s-au înmulțit; nevoia pe care Bogdan o identificase era una resimțită de toată breaslă. De-aici până la o comunitate în care zeci de artiști cresc împreună și se sprijină n-a mai fost decât un pas.
Totuși, asta a venit treptat. A fost prima dată când organiza ceva fără un plan în minte, fără toate detaliile puse la punct, șlefuite chirurgical, cum l-ar împinge latura pragmatică. „Am asta in the back of my head, but I let it go, n-am stat să mai fac fiecare detaliu, n-am știut de la bun început unde o să vrem să ajungem.” Acum un an voiau să repete fără să se inunde instrumentele. Astăzi programează concerte în oraș și în țară pentru trupe și organizează tabere de creație.
Dincolo de un spațiu comun, în cadrul hub-ului, artiștii își împart atât instrumentele, cât și bucăți de know how. Spre exemplu, neavând studii în domeniu, de trei ani Bogdan fură meserie de la colegii care asta au făcut cu tinerețea lor: de la sunet, la teorie și tehnici. „Copiez de la ei cum copiam la matematică”, glumește el. „Sunt ca un copil, absorb tot ca un burete.”
Numele hub-ului nu e nici el întâmplător. Muzicon fusese inițial o conferință de muzică pe care Bogdan a pornit-o în 2017 tot la Timișoara, din dorința de a aduce artiștii de alternativ din țară în același spațiu, să se cunoască. Dacă Comicon e numele conferinței de comics, atunci Muzicon era la fel de potrivit pentru o conferință de muzică, a fost teoria lui.
Cum n-o mai organizase de ceva timp și „numele era la liber”, în varalui 2022 l-a transferat hub-ului. Astăzi, printre trupele și artiștii din cadrul hub-ului se numără Melting Dice, Mostre, The Case, Volga ARM, Ioan Popovici.
Muzica, liant între generații
Bogdan a avut și un motiv personal pentru care și-a dorit ca hub-ul să existe; chiar „egoist”, îl numește el. Pornind de la divizarea din adolescență, legată de genurile muzicale, a vrut să-și creeze un univers unde să aibă alături oameni care se bucură de muzică, să le ofere spațiul de care el însuși avea nevoie. Cam ca momentul când a ieșit 2012, al doilea album de la Vama Veche, și a dat o petrecere.
Când sora lui mai mare pleca în concediu, îl lăsa la ea acasă, să aibă grijă de pisici. Cum obișnuia să mai dea chefuri în lipsa ei, într-o astfel de seară, cineva a adus caseta cu noul album. „După ce majoritatea s-au culcat, rupți după o bere”, își amintește Bogdan, „noi ne-am pus și am ascultat încet albumul. E efectiv ceva de neconceput astăzi, un moment în care niște oameni stăteau și ascultau un album. Și nimeni nu mai face asta astăzi, nici măcar eu.”
Ca un copil care-și ia minge de fotbal, ca ceilalți să se joace cu el, așa își dorea și Bogdan să existe un spațiu în care oamenii să se bucure de muzică fără prejudecăți. „Îmi doresc să existe în jurul meu un climat în care eu să mă bucur de chestia asta ca un copil, pentru că asta mi-am dorit de foarte mic copil să fac. Mi-am dorit să fac muzică și să nu mai fiu anacronic, să fiu în timpurile mele. Să mă pot bucura cu niște oameni de ceea ce facem. Și mi-am dat seama că eu trebuie să construiesc acest univers, pentru că el nu mai există. Există elementele lui, dar ele nu sunt puse laolaltă.”
Bogdan completează ideea de comunitate divizată, inclusiv din prisma diferenței de generații. Și-a dorit să creeze o punte între susținătorii muzicii anilor ‘80-’90 și generația mai tânără, renegată de majoritatea vârstnică. Ca să reducă ecartul, în colaborare cu alte organizații din oraș, a creat Lost Music, un proiect ce vizează recuperarea istoriei muzicii timișorene dintre anii ‘70 și 2000, printr-o serie de ateliere, concerte, podcasturi și expoziții.
Dincolo de efortul de a uni oamenii, în cadrul programului de capitală culturală europeană, Muzicon a organizat o serie de concerte cu artiști din oraș și din țară. Într-o seară de joi, la final de iulie, curtea interioară a Cazărmii din Timișoara era animată de luminile violet, roșii și albastre. Câțiva zeci de spectatorii sorbeau din berea și ginul de la barurile din curte și se retrageau la mesele înalte din mijloc sau pe băncile mai retrase din margine, printre copaci. În jur de ora 9, după programul lui Ioan Popovici, își făceau apariția pe scenă Bogdan, alături de colegii din trupă. Salutau publicul și începeau în forță.
Trupa Melting Dice la concert la Cazarma U din Timișoara.
Summer Camp
Un alt proiect pentru care Bogdan a primit finanțare și de care se bucură ca un copil e Summer Camp, care a avut loc între 13-19 august, la Buzad, un sat din Timiș. De obicei, taberele de creație sau rezidențele sunt asociate mai degrabă literaturii sau artei vizuale, în muzică fiind într-un stadiu destul de incipient.
În urma unui apel deschis, aveau de gând să selecteze 10 participanți. Principiul de funcționare e cam același ca la Muzicon, doar că mai concentrat, explică Bogdan. „Niște oameni care nu se știu, cu backgrounduri diverse, unii de 40, alții de 20 de ani, se întâlnesc și fac muzică împreună.” Cum aplicațiile erau promițătoare, au selectat 15 până la urmă, muzicieni și artiști vizuali, și au încercat să reducă alte cheltuieli, ca să-i poată susține pe toți.
Împreună, au lucrat idei noi sau din sertar, iar seara se reuneau să arate ce au creat. La finalul săptămânii, au prezentat muzica publicului, urmând să o înregistreze și să o urce pe net. „În ultima seară, unul dintre participanți spunea că e prima dată când e plecat de acasă cu muzica și când nu abia așteaptă să se întoarcă. A fost atât de firesc ce s-a intamplat acolo. O mostră de cum ar trebui să fie când faci muzică. Au ieșit și niște piese extraordinar de faine.”
Seara de concert din tabăra de vară de la Buzad, Timiș.
Restul stă în mâna hazardului. „Dacă oamenii ăștia rămân în niște relații”, râde Bogdan, „acum sau peste ani, dacă se nasc niște colaborări și de acolo, n-am trăit degeaba”.
În ciuda sentimentelor care îl mai macină uneori, precum urmele de regret că n-a făcut muzică din prima, încearcă să-și ofere mai multă îngăduință și să accepte punctul în care se află acum. Să se bucure cu adevărat de ce-i oferă prezentul. „Pentru că am trăit foarte mult sub presiunea viitorului, mi-am dat seama că am ratat mult din ce am făcut anii ăștia, in my 30`s; am ratat experiența aia. Pentru că tot timpul m-am uitat la rezultat. Și am ajuns la unele rezultate, dar când m-am uitat în spate, mi-am dat seama că n-am niciun fel de bucurie sau satisfacție, pentru că nu mai știu ce a fost. Pentru că eram prea preocupat.”
Alternativa lui ar fi să se mute în București. Să fie încă un om care pleacă dintr-un oraș mic. Dar nu-și dorește asta. „Pe principiul avem Disneyland și acasă”, râde el, „avem industrie muzicală și acasă, numai că nu se vede încă, e mai la fund. Dar ea există.”
Comunitatea și conținutul rămân
Dincolo de finanțările contextuale de anul acesta, care sprijină tot mai multe proiecte culturale, Bogdan crede că oportunitatea de capitală culturală reprezintă și un prilej ca fiecare să aibă un dialog cu el însuși vizavi de munca sa. „Ce-am fost înainte de momentul ăsta, ce-am fost când au fost bani și toți ochii pe noi, ce suntem dincolo de o oportunitate extraordinară?”
În ciuda ecosistemului pe care a reușit să-l construiască, nu crede că a reușit să creeze o comunitate cu adevărat. Dar puterea grupului, despre care el spune că e cea mai importantă, se vede și se simte. „Știi cum se spune, dacă vrei să mergi repede, mergi singur, dacă vrei să ajungi departe, mergi în grup.”
Comunitatea și conținutul rămân dincolo de un context favorabil sau de zecile de mii de lei pentru concerte. „Și dacă n-avem niciun leu, cum a fost anul trecut, vorbeam între noi, puneam boxă de la boxă, luam un spațiu de la Faber și făceam un eveniment care arată fain. Avem niște resurse umane și materiale și, dincolo de bani, ele #rezistă.”
Faptul că nu sunt singuri îi ajută și în relația cu ceilalți. „Îmi e mai ușor să le spun celor care au luat finanțări: Uite, noi la Muzicon avem nouă trupe; unii cântă muzică electronică, unii rock și am vrea să-ți dăm niște artiști locali. Și nu: Salut, eu reprezint trupa X și aș vrea să ți-i bag pe gât la festivalul tău. Nu, încercăm să lucrăm cu tine în orașul ăsta, să punem bazele unei comunități care să existe și la anul, independent de banii ăia mulți care vin pe cultură. O să fim aici, o să repetăm, o să ne creăm noi evenimente. Pentru că suntem mulți și avem conținut. Și conținutul este cea mai valoroasă chestie pe care poți s-o ai. Creezi conținut independent de rezidențe, de finanțări. Pereți găsești peste tot în orașul ăsta, dar ce pui în ei e cea mai importantă chestie.”
***
Text de Andreea Vîlcu
Fotografii de Seba Tătaru
***
Timișoara, Shine Your Light!
Credem cu tărie în puterea comunităților și știm că sectorul cultural-creativ local poate schimba spații, clădiri și chiar orașe.
De aceea, Cartierul Creativ, alături de Banca Transilvania, partener principal al Timișoara Capitală Europeană a Culturii - TM2023, își propun să se uite cu atenție la ecosistemul creativ-cultural Timișorean, la spațiile de dialog și de cross-fertilizarea creativă de aici și să vă prezinte organizațiile culturale și oamenii care au făcut din Timișoara- Capitala Culturală Europeană a anului 2023!
„Trăim în niște amintiri în care Timișoara era capitala muzicii, exista un sound, de la noi se inspirau alții de prin marile capitale. Poate că așa era, dar acum nu mai e, și atunci ce să facem? Trebuie să mai schimbăm un pic”, spune Bogdan Cotîrță Gruicin.
Bogdan a format toamna trecută Muzicon Hub, un spațiu și o platformă de sprijin pentru trupele de alternativ la început de drum. El însuși muzician - solist și unul dintre chitariștii trupei Melting Dice - și-a dorit să acopere un gol semnificativ, de care se loveau și alții: un spațiu decent, unde să poată repeta în condiții optime. „Am zis că aș putea să folosesc toată rețeaua asta de oameni, atâția cât știu eu și insight-urile pe care le-am aflat the hard way, să-i ajut pe ei să nu se destrame. Pot să se destrame din 1000 de alte motive, dar măcar nu din ăsta.”
De la litigii, la chitară
Bogdan are 41 de ani și a fost aproape de muzică încă din copilărie, pe când obișnuia să tragă casete. A crescut înconjurat de „rockeri metaliști” și departe de „depeșarii” cu care a făcut cunoștință în liceu. Linia dintre cele două genuri era trasată precis; erai ori de-o parte, ori de cealaltă.
Bogdan în curtea Faber, lângă studiourile de producție.
Tot în liceu, alături de câțiva colegi, și-a format o trupă de heavy metal. „Trupă e mult spus, că noi aveam un sfert de piesă, nici strofa nu era gata, cântam chestii cu cavaleri”, își amintește Bogdan râzând de nivelul la care erau atunci. „Eram în aceeași sală cu o trupă de punkiști, și premierul, toba mică de la setul de tobe, nu era nici al nostru, nici al lor, era al lui Ovi de la Teatrul Auăleu (teatru independent din oraș). La un moment dat, omul a aflat unde-i premierul și l-a luat înapoi. Și așa s-au destrămat două trupe.”
După liceu a renunțat să mai facă muzică în schimbul unui viitor mai sigur și a lucrat timp de 15 ani ca avocat. „M-am angajat foarte tânăr la corporație, am fost un avocat precoce”, râde ușor. „Am avut și ani de litigii, după aia am devenit dintr-ăsta care negocia contracte cu CFR-ul.”
Asta până la aproape 30 de ani, când și-au făcut simțite prezența o serie de episoade de anxietate și ipohondrie. Alături de mecanismul de autosabotare care îl făcea să refuze oportunități de promovare, ele au fost semnalul de care Bogdan avea nevoie pentru o schimbare. I-a luat doi ani să scape de episodul anxios, însă cu această ocazie, s-a îndreptat către adevărata lui pasiune.
„Trăiesc cu regretul că mi-am ratat my 20`s alegând o cale facilă de a trăi; de a mă angaja într-o corporație, de a lua Wizz Air-ul către Paris. M-am mințit singur cu niște lucruri care credeam că îmi sunt suficiente și că mă fac fericit. Și am trăit aproape 10 ani în minciuna asta care m-a ținut pe linia de plutire, dar m-a și dărâmat când mă apropiam de my 30`s.”
Spune despre el că face parte din generația celor care se inspirau din poveștile valului de oameni care renunțau la corporație, se mutau la țară și-și deschideau pensiuni sau cafenele. Aflat într-un moment de cumpănă și fără înclinație către zona de HoReCa, Bogdan s-a întors la muzică.
O nevoie care a creat o comunitate
După o perioadă de boemie post erei de corporație, cu trezit la prânz, cafele în oraș și conversații cu prietenii, s-a reunit întâmplător cu foștii colegi de liceu. Așa, cei patru au reînviat trupa ce avea să devină Melting Dice.
Însă condițiile în care erau nevoiți să creeze i-au dat de gândit lui Bogdan. Majoritatea sălilor de repetiție erau în foste spații industriale sau depozite, care așteptau letargic să devină blocuri sau mall-uri. „Noi aveam o sală într-un fost depozit de cereale de pe vremea lui Ceaușescu, eram mai multe trupe pe acolo”, își amintește Bogdan. „La noi a început să plouă inițial într-un colț. Am zis e OK, că acolo nu-i niciun instrument. Dup-aia începuse să plouă în altul, dup-aia ploua tot mai tare. Am găsit soluții și cumva în sală era OK, dar până intrai în ea, înotai.”
Pentru că „aveau deja au o vârstă” și voiau să continue serios cu muzica, Bogdan a propus să investească mai mult pentru o sală așa cum se cuvine. Așa au ajuns în curtea Faber. Treptat, artiștii care li s-au alăturat, s-au înmulțit; nevoia pe care Bogdan o identificase era una resimțită de toată breaslă. De-aici până la o comunitate în care zeci de artiști cresc împreună și se sprijină n-a mai fost decât un pas.
Totuși, asta a venit treptat. A fost prima dată când organiza ceva fără un plan în minte, fără toate detaliile puse la punct, șlefuite chirurgical, cum l-ar împinge latura pragmatică. „Am asta in the back of my head, but I let it go, n-am stat să mai fac fiecare detaliu, n-am știut de la bun început unde o să vrem să ajungem.” Acum un an voiau să repete fără să se inunde instrumentele. Astăzi programează concerte în oraș și în țară pentru trupe și organizează tabere de creație.
Dincolo de un spațiu comun, în cadrul hub-ului, artiștii își împart atât instrumentele, cât și bucăți de know how. Spre exemplu, neavând studii în domeniu, de trei ani Bogdan fură meserie de la colegii care asta au făcut cu tinerețea lor: de la sunet, la teorie și tehnici. „Copiez de la ei cum copiam la matematică”, glumește el. „Sunt ca un copil, absorb tot ca un burete.”
Numele hub-ului nu e nici el întâmplător. Muzicon fusese inițial o conferință de muzică pe care Bogdan a pornit-o în 2017 tot la Timișoara, din dorința de a aduce artiștii de alternativ din țară în același spațiu, să se cunoască. Dacă Comicon e numele conferinței de comics, atunci Muzicon era la fel de potrivit pentru o conferință de muzică, a fost teoria lui.
Cum n-o mai organizase de ceva timp și „numele era la liber”, în varalui 2022 l-a transferat hub-ului. Astăzi, printre trupele și artiștii din cadrul hub-ului se numără Melting Dice, Mostre, The Case, Volga ARM, Ioan Popovici.
Muzica, liant între generații
Bogdan a avut și un motiv personal pentru care și-a dorit ca hub-ul să existe; chiar „egoist”, îl numește el. Pornind de la divizarea din adolescență, legată de genurile muzicale, a vrut să-și creeze un univers unde să aibă alături oameni care se bucură de muzică, să le ofere spațiul de care el însuși avea nevoie. Cam ca momentul când a ieșit 2012, al doilea album de la Vama Veche, și a dat o petrecere.
Când sora lui mai mare pleca în concediu, îl lăsa la ea acasă, să aibă grijă de pisici. Cum obișnuia să mai dea chefuri în lipsa ei, într-o astfel de seară, cineva a adus caseta cu noul album. „După ce majoritatea s-au culcat, rupți după o bere”, își amintește Bogdan, „noi ne-am pus și am ascultat încet albumul. E efectiv ceva de neconceput astăzi, un moment în care niște oameni stăteau și ascultau un album. Și nimeni nu mai face asta astăzi, nici măcar eu.”
Ca un copil care-și ia minge de fotbal, ca ceilalți să se joace cu el, așa își dorea și Bogdan să existe un spațiu în care oamenii să se bucure de muzică fără prejudecăți. „Îmi doresc să existe în jurul meu un climat în care eu să mă bucur de chestia asta ca un copil, pentru că asta mi-am dorit de foarte mic copil să fac. Mi-am dorit să fac muzică și să nu mai fiu anacronic, să fiu în timpurile mele. Să mă pot bucura cu niște oameni de ceea ce facem. Și mi-am dat seama că eu trebuie să construiesc acest univers, pentru că el nu mai există. Există elementele lui, dar ele nu sunt puse laolaltă.”
Bogdan completează ideea de comunitate divizată, inclusiv din prisma diferenței de generații. Și-a dorit să creeze o punte între susținătorii muzicii anilor ‘80-’90 și generația mai tânără, renegată de majoritatea vârstnică. Ca să reducă ecartul, în colaborare cu alte organizații din oraș, a creat Lost Music, un proiect ce vizează recuperarea istoriei muzicii timișorene dintre anii ‘70 și 2000, printr-o serie de ateliere, concerte, podcasturi și expoziții.
Dincolo de efortul de a uni oamenii, în cadrul programului de capitală culturală europeană, Muzicon a organizat o serie de concerte cu artiști din oraș și din țară. Într-o seară de joi, la final de iulie, curtea interioară a Cazărmii din Timișoara era animată de luminile violet, roșii și albastre. Câțiva zeci de spectatorii sorbeau din berea și ginul de la barurile din curte și se retrageau la mesele înalte din mijloc sau pe băncile mai retrase din margine, printre copaci. În jur de ora 9, după programul lui Ioan Popovici, își făceau apariția pe scenă Bogdan, alături de colegii din trupă. Salutau publicul și începeau în forță.
Trupa Melting Dice la concert la Cazarma U din Timișoara.
Summer Camp
Un alt proiect pentru care Bogdan a primit finanțare și de care se bucură ca un copil e Summer Camp, care a avut loc între 13-19 august, la Buzad, un sat din Timiș. De obicei, taberele de creație sau rezidențele sunt asociate mai degrabă literaturii sau artei vizuale, în muzică fiind într-un stadiu destul de incipient.
În urma unui apel deschis, aveau de gând să selecteze 10 participanți. Principiul de funcționare e cam același ca la Muzicon, doar că mai concentrat, explică Bogdan. „Niște oameni care nu se știu, cu backgrounduri diverse, unii de 40, alții de 20 de ani, se întâlnesc și fac muzică împreună.” Cum aplicațiile erau promițătoare, au selectat 15 până la urmă, muzicieni și artiști vizuali, și au încercat să reducă alte cheltuieli, ca să-i poată susține pe toți.
Împreună, au lucrat idei noi sau din sertar, iar seara se reuneau să arate ce au creat. La finalul săptămânii, au prezentat muzica publicului, urmând să o înregistreze și să o urce pe net. „În ultima seară, unul dintre participanți spunea că e prima dată când e plecat de acasă cu muzica și când nu abia așteaptă să se întoarcă. A fost atât de firesc ce s-a intamplat acolo. O mostră de cum ar trebui să fie când faci muzică. Au ieșit și niște piese extraordinar de faine.”
Seara de concert din tabăra de vară de la Buzad, Timiș.
Restul stă în mâna hazardului. „Dacă oamenii ăștia rămân în niște relații”, râde Bogdan, „acum sau peste ani, dacă se nasc niște colaborări și de acolo, n-am trăit degeaba”.
În ciuda sentimentelor care îl mai macină uneori, precum urmele de regret că n-a făcut muzică din prima, încearcă să-și ofere mai multă îngăduință și să accepte punctul în care se află acum. Să se bucure cu adevărat de ce-i oferă prezentul. „Pentru că am trăit foarte mult sub presiunea viitorului, mi-am dat seama că am ratat mult din ce am făcut anii ăștia, in my 30`s; am ratat experiența aia. Pentru că tot timpul m-am uitat la rezultat. Și am ajuns la unele rezultate, dar când m-am uitat în spate, mi-am dat seama că n-am niciun fel de bucurie sau satisfacție, pentru că nu mai știu ce a fost. Pentru că eram prea preocupat.”
Alternativa lui ar fi să se mute în București. Să fie încă un om care pleacă dintr-un oraș mic. Dar nu-și dorește asta. „Pe principiul avem Disneyland și acasă”, râde el, „avem industrie muzicală și acasă, numai că nu se vede încă, e mai la fund. Dar ea există.”
Comunitatea și conținutul rămân
Dincolo de finanțările contextuale de anul acesta, care sprijină tot mai multe proiecte culturale, Bogdan crede că oportunitatea de capitală culturală reprezintă și un prilej ca fiecare să aibă un dialog cu el însuși vizavi de munca sa. „Ce-am fost înainte de momentul ăsta, ce-am fost când au fost bani și toți ochii pe noi, ce suntem dincolo de o oportunitate extraordinară?”
În ciuda ecosistemului pe care a reușit să-l construiască, nu crede că a reușit să creeze o comunitate cu adevărat. Dar puterea grupului, despre care el spune că e cea mai importantă, se vede și se simte. „Știi cum se spune, dacă vrei să mergi repede, mergi singur, dacă vrei să ajungi departe, mergi în grup.”
Comunitatea și conținutul rămân dincolo de un context favorabil sau de zecile de mii de lei pentru concerte. „Și dacă n-avem niciun leu, cum a fost anul trecut, vorbeam între noi, puneam boxă de la boxă, luam un spațiu de la Faber și făceam un eveniment care arată fain. Avem niște resurse umane și materiale și, dincolo de bani, ele #rezistă.”
Faptul că nu sunt singuri îi ajută și în relația cu ceilalți. „Îmi e mai ușor să le spun celor care au luat finanțări: Uite, noi la Muzicon avem nouă trupe; unii cântă muzică electronică, unii rock și am vrea să-ți dăm niște artiști locali. Și nu: Salut, eu reprezint trupa X și aș vrea să ți-i bag pe gât la festivalul tău. Nu, încercăm să lucrăm cu tine în orașul ăsta, să punem bazele unei comunități care să existe și la anul, independent de banii ăia mulți care vin pe cultură. O să fim aici, o să repetăm, o să ne creăm noi evenimente. Pentru că suntem mulți și avem conținut. Și conținutul este cea mai valoroasă chestie pe care poți s-o ai. Creezi conținut independent de rezidențe, de finanțări. Pereți găsești peste tot în orașul ăsta, dar ce pui în ei e cea mai importantă chestie.”
***
Text de Andreea Vîlcu
Fotografii de Seba Tătaru
***
Timișoara, Shine Your Light!
Credem cu tărie în puterea comunităților și știm că sectorul cultural-creativ local poate schimba spații, clădiri și chiar orașe.
De aceea, Cartierul Creativ, alături de Banca Transilvania, partener principal al Timișoara Capitală Europeană a Culturii - TM2023, își propun să se uite cu atenție la ecosistemul creativ-cultural Timișorean, la spațiile de dialog și de cross-fertilizarea creativă de aici și să vă prezinte organizațiile culturale și oamenii care au făcut din Timișoara- Capitala Culturală Europeană a anului 2023!
