The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Ready or not, it’s time to CHANGE

Articol / 06 Apr 2020 / The Institute
  • Ready or not, it’s time to CHANGECHANGE
  • Ready or not, it’s time to CHANGE
1/2
De aproape un an plănuim Romanian Design Week 2020. Despre unele intenții, cum ar fi tema CHANGE, am apucat să vorbim deja dinainte de pandemie. Ne propusesem să vorbim despre Schimbare din convingerea că rolul designului s-a schimbat și din speranța că acesta poate contribui decisiv la un viitor mai bun și mai incluziv. Prin această temă, festivalul își propusese chestionarea rolului designului într-o economie circulară. Intenționam să producem o expoziție despre SCHIMBARE, ce urma să fie găzduită de Muzeul Național de Artă al României.

Echipa noastră pregătise un traseu ce urma să prezinte proiecte, materiale și procese inovatoare, precum și cele mai relevante exemple de design local, experimental, conceptual și incluziv.

Toate acestea pentru a evidenția cum sustenabilitatea poate contribui la un viitor mai bun și din convingerea că cea mai importantă resursă pentru schimbarea în bine este creativitatea.

În contextul actual ne-am decis să ducem preocuparea noastră online, în mijlocul comunității Romanian Design Week. Vom vorbi despre proiectele pe care le alesesem pentru expoziția tematică Change, vom încerca să vorbim despre orice inițiative vor apărea în comunitate pentru a contribui la situația locală, dar și despre orice idei de reinventare. De aici mai departe, vă propunem să continuăm să căutăm și împreună moduri în care designul poate contribui la redesenarea unei lumi mai bune.

Cele patru mari capitole de la care pornim sunt: Experiment, Natural Resources, Redesign Crafts, Placemaking.

EXPERIMENT
Proiectele prezentate aici investighează limitele și manifestările designului conceptual, experimentează cu materiale și cu tehnici noi, presupun noi interpretări ale designului, fie că vorbim de design de activități, experimente de imprimare 3D, food design sau instalații conceptuale.

NATURAL RESOURCES
Proiectele din această categorie au impresionat prin preocupări legate de reintegrarea materialelor naturale în practicile designului contemporan, prin utilizarea rațională a resurselor sau prin reinterpretarea creativă a calităților sau limitărilor materialelor respective.

REDESIGN CRAFTS
O selecție de proiecte care s-au remarcat prin armonia esteticii tradiționale și prin folosirea tehnicilor meșteșugărești vechi, sincronizate cu preocuparea pentru utilitate și pentru estetica contemporană.

PLACEMAKING
O colecție de proiecte de arhitectură, urbanism participativ și arhitectură de interior, care vorbesc despre îmbunătățirea vieții de zi cu zi, despre transformarea unor spații de utilitate publică și despre importanța proceselor participative în dezvoltarea urbană, despre orașe și despre comunități, despre inițiative care au schimbat cartiere, scări de bloc, mentalități și spații.

RESPONSIBLE MASS PRODUCTION
O selecție de branduri românești de design care au încorporat sustenabilitatea în filosofia lor și care au dezvoltat produse responsabile.

DESIGN A BETTER FUTURE
O colecție de proiecte care excelează la nivel de design grafic, dar care abordează și teme legate de dezvoltare urbană și comunitară, spațiu public, incluziune socială sau educație. Sunt proiecte și oameni care generează și care sunt SCHIMBARE. Și care ne dau motive de optimism.

But wait, there’s more.

Eram hotărâți să ne încheiem discursul despre Schimbare cu o adevărată bibliotecă de optimism, de inițiative care vorbesc despre solidaritate, de proiecte care generează Schimbare și de organizații cărora am dori să le mulțumim. Acum credem că avem cu atât mai mult nevoie de acest inventar al motivelor de optimism. Așa că noi vom deschide lista și sperăm să crească și să lumineze încet încet povestea despre design și viitor.

Pentru a contribui la această bibliotecă de fapte bune, ne puteți trimite idei și sugestii la hello@romaniandesignweek.com

Dacă vrei să afli mai multe despre proiectele RDW 2020, abonează-te la newsletter-ul Change aici.

Expoziția CHANGE este inspirată de UniCredit Bank și susținută de Expo Arte.