The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Comedianții români Nelu Cortea și George Tănase, nominalizați la Gaming Video Awards 2022

Articol / 12 Oct 2022 / Andra Mihai
  • Comedianții români Nelu Cortea și George Tănase,  nominalizați la Gaming Video Awards 2022
1/1
Gaming Video Awards, competiția ce îi premiază pe creatorii care oferă comunităților lor de pe YouTube și Twitch conținut de gaming de calitate, și-a stabilit nominalizații ediției 2022. Cele 200 de video-uri de gaming au fost înscrise de 69 de creatori de conținut la 18 categorii de concurs. Câștigătorii Gaming Video Awards 2022 vor fi desemnați în cadrul galei de premiere ce va avea loc pe 13 octombrie și va putea fi urmărită la Trickshot în Mega Mall sau online, pe www.gamingvideoawards.ro sau pe canalul de YouTube al lui Jaxi.

Bogdan Techeș și Gannicus sunt creatorii de conținut care au obținut cele mai multe nominalizări în cadrul celei de-a treia ediții a Gaming Video Awards. Ambii au fost nominalizați la 4 categorii, printre care se numără Cel mai bun stream, Cel mai bun video de gaming, Cel mai bun video de Minecraft și Cel mai bun video de MOBA. Tudor Buțan a obținut, de asemenea, 3 nominalizări la categoriile Cel mai bun video de Sports Games, Cel mai bun video de gaming și Cel mai bun stream.

Nu doar streamerii profesioniști participă la Gaming Video Awards, ediția din acest an avându-i în premieră pe unii dintre cei mai cunoscuți comedianți de la noi din țară. Nelu Cortea, actor român de stand-up, parte a clubului The Fool, este nominalizat la categoria Cel mai bun video de Battle Royale, cu un super meci de Call of Duty:Warzone plin de umor. Un alt stand-up comedian pasionat de gaming, George Tănase, este nominalizat la categoria Sports Games, cu unul din spumoasele lui interviuri în care el și invitații lui se joacă meciuri de FIFA.

Comunitatea de gaming l-a votat pe Theo Zeciu drept cel mai popular streamer, în urma primirii a peste 48.500 de voturi. Topul a fost completat de Highman (35.284 voturi), Bogdan Techeș (13.909 voturi) și ZappyTV (11.112 voturi). Categoria Cel mai popular streamer a fost singura categorie din competiție unde publicul a votat.

Cele peste 200 de videoclipuri înscrise, primite de la 69 de creatori de conținut, au fost jurizate atât de streameri profesioniști, cât și de nume importante din media & marketing. Alături de JaxiTV, președintele juriului, Ovvy și Bobospider, din juriu au făcut parte, pintre mulți alții, Hypno (regizor), Ioana Mârzac-Sigarteu (Samsung România), Cristian Manafu (Evensys) și Matei Psatta (Blindspot).

Diversitatea nu lipsește nici în categorii dedicate brand-urilor, acolo unde au fost înscrise o mulțime de campanii creative cu conținut de gaming. Campania „Army of Streamers”, realizată de Netflix împreună cu Jam Session a obținut 3 nominalizări, la toate categoriile destinate campaniilor. Lansarea piesei lui Killa Fonic ft. Roxen „Crazy VALORANT” realizată de Riot Games împreună cu Pattern // Mind Treat Studios, se află, de asemenea, pe lista de nominalizări, alături de campanii precum #PlayOnWithSamsung Hacks Bucharest Gaming Week realizată de Samsung și Cheil Centrade & MSL The Practice sau Teleenciclopedia Horizon Forbidden West, realizată de Playstation și VMLY&R.

După decernarea premiilor, gamerii se vor putea întâlni cu streamerii preferați în cadrul unor sesiuni de meet&greet la Trickshot Mega Mall, începând cu ora 21:00.

***

Gaming Video Awards este connected by Vodafone și este upgraded by George, primul banking inteligent, Samsung, AGON by AOC, Amber, L’Oréal, Mega Mall, Cinema City, Republic of Gamers și Rockstar.

Parteneri media: Kiss FM, The Institute, Go4Games și Blindspot.

Gaming Video Awards este un eveniment semnat Dăescu Borțun Olteanu.