The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Reciproc. Cerere și ofertă de fapte bune. Recap #4

Articol / 22 Mai 2020 / The Institute
  • Reciproc. Cerere și ofertă de fapte bune. Recap #4
  • Reciproc. Cerere și ofertă de fapte bune. Recap #4
  • Reciproc. Cerere și ofertă de fapte bune. Recap #4
1/3
Din dorința de a ajuta, The Institute a lansat proiectul Reciproc. Cerere și ofertă de fapte bune, o platformă prin care își propune să aducă împreună reprezentanţi ai sectorului neguvernamental, reprezentanţi ai companiilor comerciale, agenţiilor de comunicare, presă şi designeri, pentru a lupta împotriva Covid-19.


Tipurile de nevoi întâlnite pe platformă se împart în mai multe categorii, iar postările permise pe grup sunt de două tipuri:
De solicitare de ajutor. 
De oferire de ajutor. 
• Entităţile implicate iau apoi legătura direct şi gestionează schimbul.

The Institute va prezenta printr-o serie de articole un rezumat săptămânal al anunțurilor postate pe grupul de Facebook Reciproc, structurate pe categoriile mari de nevoi. 

#CERERE




Solicitările de ajutor publicate pe grupul de Facebook se împart în următoarele categorii:

• Nevoie de produse și servicii – sanitare și de strictă necesitate

1. Asociația Acasă în Banat continuă campania Dar din Dar de susținere a familiilor defavorizate, aflate într-o situație extrem de dificilă în această perioadă. Puteți dona alimente neperisabile, produse de igienă, PC-uri, laptopuri și tablete către asociație, spre a fi direcționate căre familiile în nevoie. Detalii pe pagina de facebook Asociația Acasă în Banat.



2. Digital Nation a lansat programul Profesor în Online, dedicat pregătirii cadrelor didactice pentru predarea în online. Proiectul a desfășurat deja două sesiuni de cursuri, însă, pentru a reuși să organizeze și alte serii Profesor Online, echipa este în căutare de finanțare și suport. Mai multe detalii despre proiect aici.

3. Asociația de Sprijin a Copiilor Handicapați Fizic România cere ajutorul persoanelor care au posibilitatea să doneze materiale de protecție centrului de zi Alexandru din Prahova. Aici regăsiți lista cu toate cele necesare.



• Resurse Umane

4. Pentru vârstnicii din România, criza izolării nu se termină acum! Fundatia Regală Margareta a României are nevoie de voluntari care să vină în ajutorul acestora. Cei care doresc să se implice pentru a-i ajuta sunt invitați să trimită un email pe adresa voluntar@principesa.ro. Mai multe detalii găsiți accesând acest link.

• Logistică și transport

5. Fundația Metropolis, Centrul "Acasă" se alătură programului Children's HUB! Până în septembrie, când copiii vor începe cursurile, au nevoie de materiale educativ - creative pentru activitățile pe care le vor desfășura de acasă. Cei care doresc să se implice pot dona: flori, cărți, materiale de picture, jocuri pentru copii, jocuri de societate pentru adolescenți si tineri sau orice alte materiale creative. Detalii aici.

#OFERTĂ



• Consiliere și activități educative

6. Telefonul Medicului este un proiect lansat de Asociația Magic și vine în ajutorul medicilor aflați în prima linie a luptei cu pandemia COVID-19. Platforma și linia telefonică oferă medicilor suport psihologic, suport practic (locuințe temporare, cumpărături), dar și suport juridic. Mai multe detalii aici: telmed.ro


 
Comunicare

7. Help Horeca este o inițiativă care se derulează în regim pro bono cu scopul de a ajuta revenirea sectorului HoReCa în urma pandemiei de Coronavirus.
Business-urile din sfera HoReCa, ce au nevoie de soluții la probleme de branding, comunicare, strategie sau marketing, pot completa formularul de pe site-ul helphoreca.ro



 8. Bun pentru România este o platformă creată de o echipă de antreprenori, care ajută la rotunjirea veniturilor, dar și contribuie la o cauză socială. Orice român care se mobilizează și creează valoare în societate este Bun pentru România. Orice român poate ajuta, oferindu-și serviciile contra cost sau pro bonoMai multe detalii aici.



9. Prin proiectul #MarketingForGood, DWF - Genuine SEO Agency oferă gratuit 100 de diagnoze a profilului de Google My Business pentru companiile cu locații fizice. Detalii aici
Prin acest proiect, agențiile din mediul digital donează timp și resurse pentru susținerea afacerilor afectate de Covid-19.

• Transport și logistică

10. Sebastian Mîndroiu, architect în cadrul echipei Picktwo Studio, s-a arătat dispus să ajute la îmbunătățirea unor case ale personalului din linia întâi, pentru ca aceștia să se întoarcă la o casă mai primitoare în fiecare zi. Propunerea sa se află pe site-ul Bun pentru România; detalii aici.  

11. Brandul Humana donează anual o parte din stocul produselor sale către Children’s Hub. Astfel că împreună vin acum în ajutor cu produse și suplimente alimentare pentru centrele, asociațiile sau instituțiile care au nevoie în această perioada. Lista produselor o găsiți aici.


Așteptăm în continuare postări pe grupul Reciproc pentru a căuta soluții împreună!